x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Vineri 12 februarie 2010

Vineri 12 februarie 2010

de Ramona Vintila    |    12 Feb 2010   •   00:00

• Este ziua 43 a anului • Au mai rămas 322 de zile

SOARELE
Răsare la 7:20
Apune la 17:40
LUNA
Răsare la 6:22
Apune la 16:11
LUNĂ NOUĂ
14 februarie
PRIMUL PĂTRAR(LUNA ÎN CREŞTERE)
22 februarie
LUNĂ PLINĂ
28 februarie
ULTIMUL PĂTRAR(LUNA ÎN DESCREŞTERE)
7 martie

 

Proverbul zilei:
"Dumnezeu face casa, dracul aduce musafiri"
"Proverbele Românilor", Iuliu A. Zanne/Ed. Scara

 

Sărbătoare creştină: Sf. Meletie, Arhiep. Antiohiei celei Mari; Sf. Antonie, Patr. Constantinopolului; Sf. Mc. Hristea
(Zi aliturgică) (Dezlegare la ouă, lapte şi brânză)
Sărbătorit astăzi, Sfântul Meletie, arhiepiscopul Antiohiei, s-a născut într-o localitate din Armenia, din părinţi creştini. Este hirotonit episcop în Sevastia Armeniei, iar mai târziu e numit episcop de Veria, în Siria. A suferit trei exilări, dar a rămas în scaun, păstrând dreapta credinţă, până în anul 381, anul morţii sale. Trupul său a fost adus în Antiohia şi aşezat în Biserica Sfântului Vavila. În timpul cât a ocupat scaunul Antiohiei a hirotonisit diacon pe marele Vasile, care venise de la Ierusalim, iar Sfântul Ioan Gură de Aur, care pe acea vreme era încă copil, a primit Sfântul Botez de la dânsul.

 

S-a întâmplat azi
ÎN ROMÂNIA
1919 - Consiliul Militar Interaliat aprobă ca trupele române să înainteze în teritoriile româneşti aflate încă sub stăpânire ungară până pe aliniamentul Satu-Mare-Carei-Oradea-Salonta-Arad. Crearea unei zone neutre ocupată de trupele franceze până la fixarea graniţei româno-ungare (28 februarie);
1966 - Apare, săptămânal, la Iaşi revista Cronica; primul director: Constantin Ciopraga. Printre colaboratori: Iorgu Iordan, Otilia Cazimir, Al. Piru, Adrian Marino, V. Rebreanu,
Liviu Leonte, Corneliu Ştefanache, Andi Andrieş, Mircea Radu Iacoban, Z. Sângeorzan ş.a. Îşi încetează apariţia în decembrie 1989. Seria nouă a revistei reapare la 3 ianuarie 1990.
ÎN LUME
1541 - Întemeierea oraşului Santiago de Chile;
1934 - Începe războiul civil australian.
NĂSCUŢI LA 12 FEBRUARIE
1862 - Alexandru Davila, dramaturg (m. 1929);
1894 - Otilia Cazimir, scriitoare (m. 1967).

 

Click istoric
Astăzi se împlinesc 201 de ani de la naşterea celui de-al 16-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, Abraham Lincoln. Acesta s-a opus expansiunii sclaviei şi a dorit abolirea acesteia. A avut un rol major în cristalizarea eforturilor Uniunii în cazul războiului civil american prin selecţionarea oficialilor superiori civili ai Nordului.

A supervizat eforturile diplomaţiei americane, a informat opinia publică prin mesaje şi cuvântări (aşa cum a fost faimoasa Cuvântare de la Gettysburg), a iniţiat şi a condus planuri sociale esenţiale (aşa cum ar fi abolirea sclaviei şi Reconstrucţia Uniunii). A fost asasinat la terminarea războiului civil în 1865.

 

Credinţe populare, tradiţii, semne
Frăsinelul, plantă din fam. Rutaceae cu flori albe sau trandafirii şi miros balsamic, penetrant, care creşte prin locuri aride, pe lângă păduri şi tufişuri este chemată de descântătoare să alunge Ielele şi relele aduse de acestea. Întrucât uleiul degajat în zilele toride şi liniştite ale verii se aprinde, înconjurând-o cu o aureolă luminoasă, frăsinelul se numeşte şi "floarea focului". În Banat, în noaptea de Todorusale, când se credea că Ielele rupeau vârful frăsinelului, lăsându-l fără leac şi miros, cei "luaţi din Iele" (ologiţi) şi bolnavii de epilepsie se culcau în locurile unde creştea miraculoasa plantă. Este consemnat şi obiceiul mesei încărcate cu daruri.
• Profesor Ion Ghinoiu

 

"Încă o zi infectă..."
12 FEBRUARIE 1944
"M-am ridicat din pat după mai multe zile de gripă, dar tot sunt frânt." (Ernest Jünger)
"Încă o zi infectă..." sau "365 de motive de a nu te ridica din pat", Pierre Enckell/ Ed. Art

×
Subiecte în articol: calendar