x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Vineri, 15 februarie 2008

Vineri, 15 februarie 2008

de Ramona Vintila    |    15 Feb 2008   •   00:00
Vineri, 15 februarie 2008

• Este ziua 46 a anului • Au mai rămas 320 de zile

 

 

• Este ziua 46 a anului

• Au mai rămas 320 de zile

 

Soarele:

Răsare la 7:17

Apune la 17:43

Luna:

Răsare la 11:17

Apune la 2:54

Lună plină:

21 februarie

Ultimul pătrar(Luna în descreştere):

29 februarie

Lună nouă:

7 martie

Primul pătrar(Luna în creştere):

14 martie

 

Sărbătoare creştină

Astăzi creştinii îl sărbătoresc pe Sfântul Apostol Onisim. În cetatea Colose din Frigia era pe vremea Sfinţilor Apostoli un dregător de seamă cu numele Filimon. Acesta, primind dreapta credinţă chiar de la Sfântul Pavel, s-a numărat între cei 70 de Apostoli ai Domnului. Era în casa lui un rob, Onisim, care, greşind stăpânului său, a fugit de la dânsul la Roma. Acolo, aflând pe Sfântul Pavel în lanţuri pentru credinţă, a auzit de la dânsul cu­vântul propovăduirii şi, primind sfânta credinţă, s-a botezat.

 

Calendar creştin-ortodox

Sfântul Apostol Onisim; Sfântul Mucenic Maior; Cuviosul Eusebiu

Calendar romano-catolic

Sf. Claudiu de la Colombiere, proroc

Calendar greco-catolic

Sfântul Apostol Onisim

 

S-a întâmplat azi

În România

1843 – Consistoriul din Blaj cere episcopului Ioan Lemeni să facă demersuri pe lângă împărat împotriva legii privind obligati­vita­tea folosirii limbii maghiare în ad­mi­nistraţie, justiţie, şcoli, biserici;

1933 – Greve ale muncitorilor ceferişti de la Atelierele CFR “Griviţa” Bucureşti. Muncitorii, în rândurile cărora comuniştii desfăşurau o intensă propagandă, au ocupat atelierele. După eşuarea tratativelor dintre Ministerul Comunicaţiilor şi grevişti, armata şi poliţia au luat cu asalt atelierele, au tras asupra greviştilor şi au pus capăt acţiunii lor. În Parlament, măsurile guvernului au fost aspru criticate de partidele din opoziţie;

1976 – Dezvelirea, în municipiul Cluj-Napoca, a monumentului închinat lui Baba Novac, haiduc şi căpitan în oastea lui Mihai Viteazul.

 

În lume

1965 – Emblema frunzei de arţar a devenit steagul oficial al Canadei;

2003 – Protest global faţă de declanşarea ofensivei americane din Irak în peste 600 de oraşe din întreaga lume.

 

Născuţi la 15 februarie

1933 – Iosif Sava, om de cultură, muzicolog, creatorul “Sera­telor muzicale” la TVR (m. 1998);

1968 – George Ivaşcu, actor.

 

Click istoric

La 15 februarie 1840 se năştea Titu Maiorescu, critic şi istoric literar, estetician, lingvist, perso­nalitate a vieţii culturale şi politice româneşti, întemeietor al criticii româneşti moderne. Maio­rescu a fost fondatorul grupării literare Junimea şi al revistei Convorbiri literare, director al ziarului Timpul. A fost în trei rânduri ministru al Instrucţiunii Publice. A avut în domeniul culturii moderne un rol hotărâtor. El a susţinut consolidarea statului român modern abia format, care avea nevoie de cadre temeinic pre­gătite şi de o cultură cores­punz­ă­toare, aducând o con­tri­bu­ţie valo­roasă la cristalizarea acestei culturi. S-a stins din viaţă în 1917.

 

Credinţe populare, tradiţii, semne

Ciocul berzei este o plantă meliferă (Delphinum consolida L.) cu flori albastre, în formă de cioc de barză sau de cocor, invocată în descântatul femeilor care nu făceau copii. Planta este sinonimă cu buruiana de făcut copii sau sculătoarea. Dacă este băut seara, înainte de culcare, ceaiul din ciocul berzei are calităţi afrodiziace (Oltenia). Floarea dragostei (Sedum fabaria L.) din familia Crasulaceae este personificarea unei plante numită local “dragoste”, protectoare a familiei şi gos­po­dăriei faţă de duşmani. Are frunze în formă de lance şi flori roz-purpurii şi creşte pe lângă pâ­râ­iele din zonele înalte. Planta se aducea din locurile unde creştea şi se răsădea într-un colţ ferit şi curat al grădinii din sat. Pentru a afla dacă tinerii îndrăgostiţi se vor căsători sau nu, se răsădeau două fire de Floarea dragostei: unul pentru fată, altul pentru fecior. Crescând, plantele urmau să prezică, prin apropierea sau îndepărtarea tulpinilor, dacă tinerii cărora le-au fost menite se vor căsători. Gonitoare este numele generic al unor specii de plante din familiile Primulaceae, Orchidaceae, Orobanchaceae, fo­lo­site în medicina empirică şi în vrăjile de fertilizare a vitelor şi femeilor sterile. Unele prin for­mă, altele prin substanţele active pe care le conţin, stimulau func­ţiile sexuale. Vitelor li se admi­nistrau aceste plante în nutreţ, iar femeilor sterile în scaldă (Oltenia).

• Profesor Ion Ghinoiu

×
Subiecte în articol: calendar