Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Că le confundă adeseori călătorii de azi prin Capitală (dar şi bucureştenii care nu sunt familiarizaţi cu străzile dintre Hala Traian şi Piaţa Muncii) n-ar fi de mirare. Cele două biserici – Delea Veche şi Delea Nouă – au fost construite cam în acelaşi pătrar de timp, nu departe una de alta şi-au început la fel – cu o bisericuţă de lemn, ce s-a dorit înlocuită cu una de zid.
Pe scurt, în spaţiul procustian al paginii, le-om zice şi noi povestea...
Biserica lui Delea Logofătul...
Tradiţia zice că pe locul de se află acum Biserica Delea Veche, cu hramul Sfintei Treimi, s-ar fi găsit prin veacul al XVII-lea o alta, ridicată din lemn. Ctitorul ei era un anume Delea Logofătul, de la care şi-a luat numele şi lăcaşul, şi cătunul dimprejuru-i. La 1761, veche de aproape un secol, ea e pomenită în documentele voiajului prin Valahia al lui Blasius (Biagio) Kleiner, călugăr franciscan care a călătorit prin Balcani şi ar fi jucat un rol important în ceea ce priveşte prezenţa catolicismului în Bulgaria. La puţină vreme după trecerea piosului călugăr prin Bucureşti, în vremea lui Alexandru Ghica Voievod, se va ridica în locul acesteia o biserică de zid ce va dăinui până către finele secolului XIX. Este aceeaşi pe care baronul austriac Franz Purcel o semnalează pe planul oraşului Bucureşti de la 1789 cu numele de... Delea Nouă. Va fi auzit şi el de existenţa celor două biserici omonime şi, asemeni multora în ziua de azi, le-a confundat?!
Mitropolitul primat Ghenadie Petrescu avea să refacă din temelii aşezământul de la Delea Veche. Între 1894-1896 se lucrează după planurile arhitectului Mandrea, noua construcţie semănând uluitor de mult cu biserica nouă a Mănăstirii Sinaia, proiectată de acelaşi George Mandrea, la cererea regelui Carol I.
Cel mai bine păstrat secret despre București
Ctitoria găitănarilor
Dacă începuturile, la Delea Vechea, le-a făcut un boier, cu Delea Nouă lucrurile stau cu totul altfel. Ea este ctitoria unor meşteşugari – postăvari şi găitănari (“găitan – fir de metal sau şiret (împletit ori răsucit) de lână, mătase etc., cusut ca ornament la unele obiecte de îmbrăcăminte” – DEX), care s-au aşezat pe la 1750 pe moşiile Radu-Vodă şi Pantelimon din estul Bucureştilor. Cătunul s-a numit mai întâi Deluţa – căci se afla pe un promontoriu – iar mai apoi, pentru a se deosebi de cătunul alăturat, i s-a spus Delea Nouă. Şi-au ridicat o biserică de lemn (a dispărut într-un incendiu în anul 1847), căreia i-au pus hramul Bunei Vestiri. Alături de ea, mai apoi, logofătul Nicolae “Inimă Rea” şi starostele breslei postăvarilor din Delea Nouă, Grigore Postăvar, au înălţat biserică de zid, târnosită în 1798. La 1871, arhiereul Calist Stratonichis, vicar al Mitropoliei, hotărăşte însă dărâmarea acesteia, căci prea se şubrezie, şi pentru că se adunaseră bani, pune de se înalţă una mai frumoasă încă, sfinţită la 25 martie 1875, când primeşte şi un al doilea hram, cel al Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril.
Înglobat în oraş, vechiul cătun al meşteşugarilor găitănari cunoaşte o perioadă prosperă, către sfârşitul secolului al XIX-lea când primarul Pake Protopopescu, legatarul arhiereului Calist, pune de se construiesc lângă biserică mai multe clădiri cu două niveluri, în care sse înfiinţează un azil pentru bătrâni. Acesta din urmă va dăinui aici până în 1987, când, în proiectele de sistematizare a oraşului, sunt dărâmate pentru a se permite lărgirea Căii Călăraşilor. Biserica Delea Nouă rămâne astfel singură, la intersecţia a trei străzi şi numai schimbarea regimului, în 1989, au salvat-o de la o posibilă demolare. Crucile primilor preoţi care au slujit la bisericuţa de lemn se găsesc, printr-o stranie mişcare a destinului, în punctul zero al Revoluţiei Române, în Piaţa Universităţii.
Citește pe Antena3.ro
