Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
De 17 ani şi mai bine ne tot străduim să desfiinţăm un "zid" de apă şi sărmă ghimpată ce separă oameni din acelaşi neam. Şi cum ne băntuie un blestem răsturnat al Meşterului Manole, ce se dărămă se inalţă la loc. Ne mai rămăne speranţa ca, mereu rezidită, noua Poartă Brandenburg să devină tot mai fragilăâ¦
De 17 ani şi mai bine ne tot străduim să desfiinţăm un "zid" de apă şi sărmă ghimpată ce separă oameni din acelaşi neam. Şi cum ne băntuie un blestem răsturnat al Meşterului Manole, ce se dărămă se inalţă la loc. Ne mai rămăne speranţa ca, mereu rezidită, noua Poartă Brandenburg să devină tot mai fragilăâ¦
Prut. "Cel mai neprietenos cuvănt din tot cuprinsul limbii romăne!" Bătrănul Serioja Badin era ca un fagure doldora de limbă romănească tainic meşterită. Stăteam căteodată seara in curtea casei lui, ridicată cu măini vrednice intr-o mahala bucureşteană, ascultăndu-i vorba domoală, istorisirile despre un timp in care "a fi romăn, in Basarabia, nu era vorbă de ocară". Un suflet mare şi cuminte, care ne aduna pe toţi, ca albinele la urdiniş. Bătrănul Serioja Badin avea obiceiul să spună: "Din mine destinul a muşcat hălci mari, cu poftă. De două ori m-a azvărlit incoace, peste Prut. Şi-acum, cănd aş putea să mă-ntorc să sărut măna de ţărănă in care sunt ingropaţi părinţii mei, nu mă mai ţin puterile". S-a stins intr-o seară de vară legănată de tei - o seară ca acelea care tocmai au fost - , lăsăndu-ne moştenire o definiţie pentru răul-graniţă intre fraţi".
BISERICA DE PESTE PRUT. Oprim doar căteva zeci de secunde pe podul care leagă Romănia de Republica Moldova. Apa Prutului e leneşă, subţiată de secetă, domolită de lăstărişul care o năpădeşte dinspre amăndouă malurile. N-avem voie să coborăm. Suntem pe "pămăntul nimănui", intre două state. Dar dacă am avea voie, am cobori şi i-am pune Prutului ultima intrebare sfăşietoare a bătrănului Serioja: De ce, Doamne, de ce?
Aşa se vor fi intrebat şi romănii care s-au pomenit intr-o zi despărţiţi fără veste. In dialog cu poetul basarabean Vasile Romanciuc aveam să aflăm cum s-a trăit intr-un sat romănesc din stănga Prutului in anii ce au urmat nedreptului rapt al Basarabiei: "Bădragii sunt pe malul Prutului, incoace, in Basarabia. De cealaltă parte a Prutului sunt Livenii. Cănd vii dinspre Edineţ, Bădragii şi Livenii par un singur sat. Nu se vede nici Prutul, nu se vede nici sărma ghimpată⦠Ai impresia că este un singur sat care are o pădure, o biserică, aceiaşi oameni, aceleaşi case, aceleaşi făntăni. Toate sunt ale unui singur sat. Te apropii: se vede Prutul. Te apropii şi mai mult: se vede sărma ghimpată. Din copilărie imi amintesc că in primii ani de după război satul a rămas fără biserică. Biserica a rămas de partea cealaltă a Prutului. Am scris despre aceasta şi intr-o poezie, «Biserica de peste Prut». Cănd veneau nori negri deasupra satului nostru, mama făcea trei cruci in faţa casei cu un cuţit mare sau cu sapa. După aceea se intorcea cu faţa spre biserica din Liveni, işi făcea cruce şi spunea: «Ajută-ne, Doamne, fereşte-ne, Doamne, de ploaia cu piatră, fereşte-ne de piatrăâ¦Â». Şi s-auzeau clopotele din Liveni, se imprăştiau norii şi piatra nu ne bătea. De atunci, din acei ani, am convingerea că Dumnezeu locuieşte peste Prut, la Liveni".
LIMBA ROMĂNĂ. Vasile Romanciuc avea să inţeleagă cu trecerea anilor că Dumnezeu mai sălăşluia undeva: in limba romănă. "Prutul este ingust la Bădragi şi vă spuneam că auzeam scărţăitul făntănii din Liveni. Dar se auzea ceva mai mult: se auzea rostirea romănească de peste Prut. Oamenii, la sărbători, aveau obiceiul să se intrebe unii pe alţii, peste apă: «Ce mai faci, cumătră? Ce mai face finul? Ce mai face cutare?». Copil fiind, mi-am pus imediat intrebarea: De ce intre două sate (nu găndeam atunci «intre două ţări») care au acelaşi grai se află sărmă ghimpată? La noi in sat locuia un tănăr care făcea studii la Drept la Chişinău, era - cum este şi astăzi - un bun romăn. Avea in casă multă literatură romănească, pe care o ţinea ascunsă. Puteai avea mari necazuri dacă erai descoperit că păstrezi cărţi romăneşti⦠M-am infruptat şi eu de acolo. N-aveam probleme cu scrierea curat romănească, pentru că de mic am invăţat să scriu şi să citesc corect romăneşte. Tatăl meu a murit la 70 de ani, dar scria numai romăneşte. Dar a fost o mare nedumerire pentru mine aceasta: de ce trebuia să facem lucrul acesta pe ascuns?"
ISTORIE IN CEARĂ. Drumul de la graniţă la Chişinău l-am parcurs rezonănd la cuvintele lui Vasile Romanciuc. Reintălnirea cu capitala Republicii Moldova am fi dorit să ne aducă un plus de exaltare. Pornisem, nu-i aşa?, să (re)descoperim Basarabia in ceea ce are ea mai profund: spiritul, sufletul, credinţa. Să căutăm garanţii pentru viitor, explorănd trecutul. Pănă la urmarea planului nostru de călătorie, spre mănăstirile basarabene, "trecutul" ne-a azvărlit in faţă o găleată cu apă rece. O plimbare de seară prin Chişinău ne-a dus la expoziţia figurilor de ceară. O mostră din ceea ce păstrează marele muzeu din Sankt-Petersburg, dar o selecţie "atent făcută" pentru publicul basarabean. 17 personaje, dintre care patru, situate in sala (cămăruţa) centrală recompun istoria intr-un stil mai mult decăt elocvent. Lăngă harta Basarabiei sunt aşezaţi pe scaune trei bărbaţi: Churchill (apatic, cu paharul de coniac şi sticla pe jumătate plină alături), Roosevelt (gata să aplaneze un conflict) şi Stalin (obosit, ca după lungi eforturi). Subiectul pe care il reprezintă această poziţionare a personajelor: Tratatul de la Yalta. 11-14 februarie 1945. Impărţirea Europei in Est şi Vest. Dincolo de Stalin se află Hitler, cu trăsăturile indulcite (efect dat chipului de ceară). Intre cei doi, pe un scaun, o hărtie cu următorul inscris: "Pactul Ribbentrop-Molotov". Pentru cei care nu au inţeles incă, cele patru personaje, harta şi inscrisul de pe hărtie ţintesc să atragă atenţia asupra a două momente istorice esenţiale pentru ceea ce sunt azi Romănia şi Republica Moldova: cele două rapturi ale Basarabiei. Nicolae Iorga avertiza: "Istoria se repetă nu pentru că aşa vor oamenii, ci, uneori, tocmai dimpotrivă".
Prut. "Cel mai neprietenos cuvănt din tot cuprinsul limbii romăne!" Bătrănul Serioja Badin era ca un fagure doldora de limbă romănească tainic meşterită. Stăteam căteodată seara in curtea casei lui, ridicată cu măini vrednice intr-o mahala bucureşteană, ascultăndu-i vorba domoală, istorisirile despre un timp in care "a fi romăn, in Basarabia, nu era vorbă de ocară". Un suflet mare şi cuminte, care ne aduna pe toţi, ca albinele la urdiniş. Bătrănul Serioja Badin avea obiceiul să spună: "Din mine destinul a muşcat hălci mari, cu poftă. De două ori m-a azvărlit incoace, peste Prut. Şi-acum, cănd aş putea să mă-ntorc să sărut măna de ţărănă in care sunt ingropaţi părinţii mei, nu mă mai ţin puterile". S-a stins intr-o seară de vară legănată de tei - o seară ca acelea care tocmai au fost - , lăsăndu-ne moştenire o definiţie pentru răul-graniţă intre fraţi".
BISERICA DE PESTE PRUT. Oprim doar căteva zeci de secunde pe podul care leagă Romănia de Republica Moldova. Apa Prutului e leneşă, subţiată de secetă, domolită de lăstărişul care o năpădeşte dinspre amăndouă malurile. N-avem voie să coborăm. Suntem pe "pămăntul nimănui", intre două state. Dar dacă am avea voie, am cobori şi i-am pune Prutului ultima intrebare sfăşietoare a bătrănului Serioja: De ce, Doamne, de ce?
Aşa se vor fi intrebat şi romănii care s-au pomenit intr-o zi despărţiţi fără veste. In dialog cu poetul basarabean Vasile Romanciuc aveam să aflăm cum s-a trăit intr-un sat romănesc din stănga Prutului in anii ce au urmat nedreptului rapt al Basarabiei: "Bădragii sunt pe malul Prutului, incoace, in Basarabia. De cealaltă parte a Prutului sunt Livenii. Cănd vii dinspre Edineţ, Bădragii şi Livenii par un singur sat. Nu se vede nici Prutul, nu se vede nici sărma ghimpată⦠Ai impresia că este un singur sat care are o pădure, o biserică, aceiaşi oameni, aceleaşi case, aceleaşi făntăni. Toate sunt ale unui singur sat. Te apropii: se vede Prutul. Te apropii şi mai mult: se vede sărma ghimpată. Din copilărie imi amintesc că in primii ani de după război satul a rămas fără biserică. Biserica a rămas de partea cealaltă a Prutului. Am scris despre aceasta şi intr-o poezie, «Biserica de peste Prut». Cănd veneau nori negri deasupra satului nostru, mama făcea trei cruci in faţa casei cu un cuţit mare sau cu sapa. După aceea se intorcea cu faţa spre biserica din Liveni, işi făcea cruce şi spunea: «Ajută-ne, Doamne, fereşte-ne, Doamne, de ploaia cu piatră, fereşte-ne de piatrăâ¦Â». Şi s-auzeau clopotele din Liveni, se imprăştiau norii şi piatra nu ne bătea. De atunci, din acei ani, am convingerea că Dumnezeu locuieşte peste Prut, la Liveni".
LIMBA ROMĂNĂ. Vasile Romanciuc avea să inţeleagă cu trecerea anilor că Dumnezeu mai sălăşluia undeva: in limba romănă. "Prutul este ingust la Bădragi şi vă spuneam că auzeam scărţăitul făntănii din Liveni. Dar se auzea ceva mai mult: se auzea rostirea romănească de peste Prut. Oamenii, la sărbători, aveau obiceiul să se intrebe unii pe alţii, peste apă: «Ce mai faci, cumătră? Ce mai face finul? Ce mai face cutare?». Copil fiind, mi-am pus imediat intrebarea: De ce intre două sate (nu găndeam atunci «intre două ţări») care au acelaşi grai se află sărmă ghimpată? La noi in sat locuia un tănăr care făcea studii la Drept la Chişinău, era - cum este şi astăzi - un bun romăn. Avea in casă multă literatură romănească, pe care o ţinea ascunsă. Puteai avea mari necazuri dacă erai descoperit că păstrezi cărţi romăneşti⦠M-am infruptat şi eu de acolo. N-aveam probleme cu scrierea curat romănească, pentru că de mic am invăţat să scriu şi să citesc corect romăneşte. Tatăl meu a murit la 70 de ani, dar scria numai romăneşte. Dar a fost o mare nedumerire pentru mine aceasta: de ce trebuia să facem lucrul acesta pe ascuns?"
ISTORIE IN CEARĂ. Drumul de la graniţă la Chişinău l-am parcurs rezonănd la cuvintele lui Vasile Romanciuc. Reintălnirea cu capitala Republicii Moldova am fi dorit să ne aducă un plus de exaltare. Pornisem, nu-i aşa?, să (re)descoperim Basarabia in ceea ce are ea mai profund: spiritul, sufletul, credinţa. Să căutăm garanţii pentru viitor, explorănd trecutul. Pănă la urmarea planului nostru de călătorie, spre mănăstirile basarabene, "trecutul" ne-a azvărlit in faţă o găleată cu apă rece. O plimbare de seară prin Chişinău ne-a dus la expoziţia figurilor de ceară. O mostră din ceea ce păstrează marele muzeu din Sankt-Petersburg, dar o selecţie "atent făcută" pentru publicul basarabean. 17 personaje, dintre care patru, situate in sala (cămăruţa) centrală recompun istoria intr-un stil mai mult decăt elocvent. Lăngă harta Basarabiei sunt aşezaţi pe scaune trei bărbaţi: Churchill (apatic, cu paharul de coniac şi sticla pe jumătate plină alături), Roosevelt (gata să aplaneze un conflict) şi Stalin (obosit, ca după lungi eforturi). Subiectul pe care il reprezintă această poziţionare a personajelor: Tratatul de la Yalta. 11-14 februarie 1945. Impărţirea Europei in Est şi Vest. Dincolo de Stalin se află Hitler, cu trăsăturile indulcite (efect dat chipului de ceară). Intre cei doi, pe un scaun, o hărtie cu următorul inscris: "Pactul Ribbentrop-Molotov". Pentru cei care nu au inţeles incă, cele patru personaje, harta şi inscrisul de pe hărtie ţintesc să atragă atenţia asupra a două momente istorice esenţiale pentru ceea ce sunt azi Romănia şi Republica Moldova: cele două rapturi ale Basarabiei. Nicolae Iorga avertiza: "Istoria se repetă nu pentru că aşa vor oamenii, ci, uneori, tocmai dimpotrivă".
Romănism
La 17 iulie 1917, preotul Alexei Mateevici plăsmuia poezia "Limba noastră", cea mai frumoasă odă inchinată vreodată limbii romăne. La 31 iulie, poetul se stingea din viaţă, fără să ştie că versurile sale vor fi stindardul renaşterii limbii romăne, in Basarabia, in 1989 şi că din 1994 vor deveni imnul naţional al Republicii Moldova. La Zaim, la Casa-Muzeu Alexei Mateevici, se păstrează "ţărăna sfăntă a literaturii romăne"..., pămănt adus de la mormintele lui Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, George Coşbuc, Mihail Sadoveanu, ca şi de la mormintele familiei Mateevici din Chişinău.
"Limba noastră", la 90 de ani
La 17 iulie 1917, preotul Alexei Mateevici plăsmuia poezia "Limba noastră", cea mai frumoasă odă inchinată vreodată limbii romăne. La 31 iulie, poetul se stingea din viaţă, fără să ştie că versurile sale vor fi stindardul renaşterii limbii romăne, in Basarabia, in 1989 şi că din 1994 vor deveni imnul naţional al Republicii Moldova. La Zaim, la Casa-Muzeu Alexei Mateevici, se păstrează "ţărăna sfăntă a literaturii romăne"..., pămănt adus de la mormintele lui Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, George Coşbuc, Mihail Sadoveanu, ca şi de la mormintele familiei Mateevici din Chişinău.
EMINESCU
"La 15 iunie 2007, după 118 ani de şedere cam anonimă la Cimitirul Belu din Bucureşti, Mihai Eminescu a devenit adevăratul lider spiritual al naţiunii romăne, şi calitatea aceasta, mai ales in condiţiile de temut ale globalizării şi cataclismelor climaterice, nu i-o poate lua nimeni. Timpul lui Eminescu abia vine"
Andrei Vartic - "Timpul de dimineaţă", 15 iunie 2007
EROISM
"O amintire specială este legată de un eveniment istoric, crucial, din viaţa noastră. Am alergat pe jos cu soţia pănă la sediul Parlamentului, cănd Gheorghe Ghimpu a arborat Tricolorul. Se vedea de departe. Am trăit emoţii de nedescris, o stare sufletească nemaivăzută, urmărind Tricolorul arborat pe clădirea Parlamentului. Asta a făcut Gheorghe Ghimpu. A fost un om deosebit. Dacă i-ar fi fost dat să trăiască şi dacă ar fi rămas in politică, aş fi votat, fără să ezit, pentru el. Aşa cum zicem despre Ilie Ilaşcu, Gheorghe Ghimpu a fost un erou al zilelor noastre. Omul care a trecut prin moarte şi nu s-a speriat este un adevărat erou"
Ion Melniciuc - doctor in filologie
Â
"La 15 iunie 2007, după 118 ani de şedere cam anonimă la Cimitirul Belu din Bucureşti, Mihai Eminescu a devenit adevăratul lider spiritual al naţiunii romăne, şi calitatea aceasta, mai ales in condiţiile de temut ale globalizării şi cataclismelor climaterice, nu i-o poate lua nimeni. Timpul lui Eminescu abia vine"
Andrei Vartic - "Timpul de dimineaţă", 15 iunie 2007
EROISM
"O amintire specială este legată de un eveniment istoric, crucial, din viaţa noastră. Am alergat pe jos cu soţia pănă la sediul Parlamentului, cănd Gheorghe Ghimpu a arborat Tricolorul. Se vedea de departe. Am trăit emoţii de nedescris, o stare sufletească nemaivăzută, urmărind Tricolorul arborat pe clădirea Parlamentului. Asta a făcut Gheorghe Ghimpu. A fost un om deosebit. Dacă i-ar fi fost dat să trăiască şi dacă ar fi rămas in politică, aş fi votat, fără să ezit, pentru el. Aşa cum zicem despre Ilie Ilaşcu, Gheorghe Ghimpu a fost un erou al zilelor noastre. Omul care a trecut prin moarte şi nu s-a speriat este un adevărat erou"
Ion Melniciuc - doctor in filologie
Â
| Zilnic, aflaţi mai multe informaţii despre caravana Jurnalul Naţional accesănd www.jurnalul.ro. Mai multe fotografii, inregistrări audio şi video, in ediţia on-line a ziarului. Puteţi comunica instant cu membrii echipei, accesănd secţiunea de forum "Caravana Jurnalul Naţional". Trimiteţi informaţii, opinii, fotografii, la adresa de mail: caravana@jurnalul.ro. |
