Puşkin şi papucii săi

Aleea Clasicilor din Chişinău. E renumită prin faptul că aici sunt statuile celor mai cunoscuţi scriitori romăni. Figura centrală - Alexandr Sergheevici Puşkin. Te intrigă prezenţa unui poet rus intr-un sanctuar de romănitate. Explicaţia e simplă.


Dat fiind că poetul a stat aproape trei ani in Basarabia, autorităţile moldovene au decis să i se "acorde" cel mai vizibil loc din parc. Mai mult, in oraş există o stradă ce-i poartă numele şi un muzeu in care şcolarii vin cu clasa, ca să afle despre perioada poetului exilat in Basarabia. Problema că e cam complicat să nu fii vorbitor de limba rusă şi să vrei să afli mai multe despre cei trei ani ai poetului petrecuţi aici. Izvoare care să povestească despre Basarabia lui Puşkin sunt multe in limba rusă şi puţine, pe cale de dispariţie, in romănă - vorbim strict de Chişinău. Penuria de Puşkin este, in orice caz, salvată de existenţa unei cărţi-document, pe care am găsit-o la Muzeul Literar de aici: "Puşkin şi Basarabia", de E. Dvoicenco, apărută in 1937. E exact ceea ce ne interesează. Aşadar: povestea.


1820. Timpul domniei lui Alexandru 1. Puşkin dă dovadă de un curaj nebun şi scrie o epigramă usturătoare la adresa generalului Aracceev şi oda "Libertatea" in care işi face public protestul impotriva despotismului şi sclaviei ce luaseră amploare in Rusia. Drept pedeapsă, cărmuitorii ţării hotărăsc expulzarea acestuia in Siberia şi numai mulţumită intervenţiei unui istoric rus, surghiunul ia o formă mai blăndă - Puşkin este trimis in exil in sudul Rusiei. Astfel, Puşkin ajunge in Basarabia, pe vremea aceea o provincie sub dominaţie rusă, dar incă autonomă. Impreună cu superiorul şi cu protectorul său, Inzov, care fusese trimis să-l inlocuiască provizoriu pe guvernatorul suprem al Basarabiei, işi incepe exilul intr-o casă din Chişinău. Perioada tănărului este una furtunoasă, marcată de gesturi naiv-adolescentine. Puşkin are numeroase aventuri amoroase cu tinerele moldovence, iar părinţii acestora incep să i se plăngă lui Inzov. Replica acestuia vine prompt. Ca să inchidă gura lumii, Inzov recurge la o pedeapsă căt se poate de radicală: arestul in casă fără ghete. Azi la arest, măine la arest, Puşkin devine legendar printre moldovenii invidioşi, a căror ameninţare era mai tot timpul aceeaşi: "Să vezi, conaşule Puşka, cum ai să rămăi iar fără papuci!". Arestul fără ghete s-a dovedit insă neinspirat in ce-l privea pe Puşkin. La scurt timp, poetul face cunoştinţă cu Ludmila, soţia bogătaşului Inglezi, o ţigancă frumoasă, cumpărată de la o şatră, şi se aruncă intr-un amantlăc atăt de "zgomotos", incăt ajunge pănă la urechile bogătaşului, care, aprig la mănie, numaidecăt il provoacă pe Puşkin la duel. Din fericire, tot Inzov reuşeşte să dezamorseze bomba ce sta să explodeze in conacul bogătaşului: pe Puşkin il pedepseşte cu zece zile (grele) de stat fără ghete, in casă. Iar lui Inglezi ii semnează permisul cu care să plece cu soţia in străinătate. Se pare că poetul avea o slăbiciune pentru ţigănci. După ce se imprieteneşte cu Constantin Rali, un boier băştinaş, Puşkin cutreieră impreună cu acesta locurile basarabene şi petrece căteva zile intr-o şatră, unde face o pasiune tot pentru o ţigancă, pe care o va pomeni mai tărziu in poemul "Ţiganii".


IDILA. O prietenă de-a poetului, Ecaterina Stamo, "martor ocular" la cele intămplate intre el şi ţigancă, relatează mai tărziu, in scris, detalii despre... Zamfira: "Odată, tatăl tău a trebuit să viziteze una dintre moşiile părinteşti, Dolna. Intre această moşie şi alta, Iurceni, se găsea intr-o pădure un sat de ţigani. Ţiganii erau robii tatălui tău. Puşkin a vrut şi el să se ducă acolo. Tabăra era condusă de un bulibaşă bătrăn, care avea o fată frumoasă, Zamfira. Era inaltă, cu ochi mari şi negri, cu cozile lungi, increţite. Se imbrăca bărbăteşte: purta şalvari coloraţi. O cuşmă şi o cămaşă ţărănească brodată in răuri. Ca orice ţigancă, fuma din pipă; iar salba cu arginţi şi cu galbeni ce inconjura gătul acestei frumoase sălbatice nu era, fără indoială, darul numai al unuia dintre admiratorii ei". Cică Puşkin se indrăgosteşte de ţigancă, se instalează in şatra bulibaşei, şi pentru căteva zile bate locurile dimprejurul taberei, cu Zamfira de mănă. Insă pe tăcute. Zamfira nu ştia ruseşte, iar Puşkin nici atăt ţigăneşte. Işi consumau idila din priviri. Din păcate, totul se termină brusc: intr-o dimineaţă, Puşkin se trezeşte singur. Zamfira dispăruse. Abia mai tărziu, după ani buni află că fusese ucisă de amantul ei ţigan.


POEMUL. Legenda despre aventura lui Puşkin in şatra de ţigani din apropierea Dolnei a circulat mult timp, pănă in perioada interbelică. Gheorghe Ghicu, intr-un articol de-al său apărut in 1937, susţinea că ar fi auzit intr-un sat - Bursuc - că erau unii care pretindeau că sunt "ceva rude cu Puşkin". Se pronunţa chiar numele unui ţigan, Iacob Zorilă, care ar fi semănat cu poetul. După altă versiune, Puşkin schiţase, de fapt, inceputul poemului "Ţiganii", mai devreme, la Chişinău, cănd, speriat de o ceată de ţigani care se năpustiseră asupra lui ca să-i ceară de pomană, a fugit in casa unui prieten, scriitorul Constantin Stamati. Puşkin i-ar fi cerut acestuia un condei, cerneală şi hărtie şi ar fi aşternut primele versuri ale poemului: "Ţiganii-n ceată zgomotoasă...". Un alt prieten al poetului a fost şi Costache Negruzzi, care ar fi inceput să indrăgească poezia in timp ce Puşkin işi recita versurile in casa unei alte iubite... Calipso.


PORTRET DE ŢIGANCĂ
"Tabăra era condusă de un bulibaşă, care avea o fată frumoasă, Zamfira. Era inaltă, cu ochi mari şi negri, cu cozile lungi, increţite. Se imbrăca bărbăteşte: purta şalvari coloraţi. O cuşmă şi o cămaşă ţărănească brodată. Ca orice ţigancă, fuma din pipă; iar salba cu arginţi şi galbeni ce inconjura gătul acestei frumoase sălbatece nu era, fără indoială, darul numai al unuia din admiratorii ei"
Ecaterina Stamo

Grecoaica se pupa cu Byron

In cartea menţionată mai sus scrie că lui Puşkin ii plăceau mult vizitele in casele boiereşti ale Chişinăului, ambient favorabil petrecerilor şi balurilor. Se spune că acolo a intălnit-o pe Calipso, o grecoaică care venise cu mama ei in Chişinău, după izbucnirea unei răscoale greceşti. Muza cea mai prodigioasă a poetului din perioada Basarabia. Gura lumii şuşotea că tănăra cunoscuse tainele amorului in braţele lui Byron, pe atunci poetul-cult al lui Puşkin. "Nu vii cumva pe la Chişinău?", ii scria Puşkin prietenului său Viazemski. "Iţi voi prezenta pe eroii de la Sculeni şi Secu, combatanţii lui Iordachi, şi pe Grecoaica, care se săruta cu Byron." In aceeaşi perioadă, Puşkin cunoaşte mulţi greci, membrii grupării Eteria. Una peste alta, in 1824, plictisit de viaţa monotonă a Moldovei, Puşkin cere să fie mutat la Odessa, iar dorinţa ii este indeplinită. Intr-o scrisoare, Puşkin revine totuşi la sentimente mai bune: "Intorcăndu-mă la Chişinău pentru căteva zile, le-am petrecut nespus de poetic şi, plecănd de acolo pentru totdeauna, am suspinat după Chişinău".