"Cineva, din lăcomie, îşi bate joc visurile unui om sărman"

Pentru Voinea C. Mihai singurul său vis ­ acela de a vizita locurile sfinte ­ s-a transformat într-un coşmar. Şi mai dureros este că la cei 72 de ani a fost singura vizită în afara ţării pe care şi-a putut-o permite.

"Acest lucru s-a întâmplat între 5.XI.2009 şi 13.XII.2009. Ce am văzut şi ce am simţit e foarte greu de exprimat în cuvinte şi poate neinteresant pentru atei. Dar au fost şi fapte ale organizatorilor acestei excursii, care te revoltau şi despre acestea aş dori să scriu. Încă de la început, la prezentarea pe aeroport, ni s-a cerut un bacşiş de 30 euro de persoană. Au pronunţat cuvântul bacşiş, dar au spus că nu are înţelesul de la noi, ci: «E o plată a serviciilor ce urmau să ni se facă de ghidul evreu». Au ştiut ei de ce au cerut bani înainte pentru «servicii!!!».

Pelerinajul a început din Nazaret. La urcarea în autobuz, am constatat că suntem 51 de pelerini, în loc de 25 cât scria în enunţul excursiei. Acest lucru a dăunat enorm în tot pelerinajul. Eu de 72 de ani şi colegul meu Ciovica Ioan de 81 de ani am fost aşzeaţi pe ultimele locuri din spatele autobuzului. Ghidul, o evreică din România stabilită în Israel, vorbea de locurile prin care trecem, dar cu un ton scăzut de nu se auzea decât până la jumătatea autobuzului.

Cei de pe ultima bancă, după ce că nu vedeau bine peisajul, nic nu auzeau ce spune ghidul. După prima vizită a unei mănăstiri, am cerut ghidului să mai schimbăm locurile să putem auzi şi noi explicaţiile ghidului. S-a opus categoric ghidul din Bucureşti, doamna Rus... Aşa că am stat tot pelerinajul, 8 zile, pe ultimul loc din spate.

La prima urcare în autobuz, ni s-a spus că e foarte mare criză de apă, dar ghidul nostru a avut grijă de noi şi vom găsi la şofer suficentă apă cu 2$ o jumătate de litru de apă. Ni s-a indicat să bem foarte multă apă, fiindcă ne deshidratăm. Să bem şi când nu ne e sete, şi aşa am făcut. În pelerinaj, am constatat că apă era destulă, la tarabele de pe stradă cu 1$, un litru şi jumătate.

De asemenea, în noiembrie e o climă asemănătoare primăverii de la noi, deci nu era necesar să ne umflăm de apă. Tot timpul am fost grăbiţi. Să mergem foarte repde fiindcă ziua e foarte încărcată şi am făcut un maraton de opt zile pe la mănăstiri. Nu puteam să facem fotografii, să filmăm, şi ne-am întors cu aparatele fără să imortalizăm locurile vizitate. I-am atras atenţia ghidului că trebuie să devin obraznic, să dau doamnele la o parte, ca să-mi fac loc lângă ghid pentru a auzi explicaţiile - urmare a faptului că eram 51 în loc de 25.

- «Astăzi auzi dumneata, mâine altul...» Asta mi s-a răspuns.
- «Dar alţi ghizi au portavoce să audă tot grupul?»

Nu mi-a mai răspuns. Spre seară am aflat care era secretul programului «foarte încărcat!». Ne-a dus să vedem o fabrică de diamante şi ne-a uitat acolo două ore pentru a cumpăra diamante. Pentru asta s-a găsit timp, deşi nu era în programul nostru! Diferite cadouri pentru acasă sau pentru noi, nu puteam cumpăra decât din magazinele în care ne ducea ghidul. Mai târziu am constatat că în stradă se găsea aceeaşi marfă la un preţ de două, trei ori mai mic.

O doamnă, Tănase Sanda din Bucureşti (tel. 0721-259.499), a cumpărat din stradă şi ghidul s-a repezit la ea:
- «Să nu mai cumperi decât de unde zic eu! E marfă falsă!».
- «Sunt majoră!» i-a răspuns doamna... şi ghidul a tăcut.

Am plecat spre marea Galileei. Acolo e şi un muzeu antic, dar nu avem timp pentru muzeu, să veniţi la anul, acum programul e încărcat. A început să strângă dolari pentru a traversa lacul cu «barca lui Isus» (precizez că acestea erau în număr de trei). A mai strâns doi dolari pentru a lua masa la restaurantul pescăresc, unde vom servi «peştele lui Sf. Petru» - un peşte alb, ni s-a spus, care creşte un singur pui în gură.

Câţiva dintre noi nu am avut dolari pentru aceste cheltuieli în plus şi am ocolit lacul cu autubuzul. Cei care au traversat cu barca lui Isus au fost uitaţi în restaurant circa trei ore. În acest timp nu puteai găsi ghidul ca să îi spunem că vrem să plecăm. Ni s-a mai spus că atât căpitanul bărcii, cât şi şeful restaurantului sunt români, deci trebuie să-i onorăm. După două zile de drum, în curentul din spatele autobuzului, nu am mai putut mişca gâtul. Am spus ghidului că odată ajuns în Bucureşti, OMNIA TURISM SRL va fi dată în judecată. Am certificat de sănătate scos în 4.IX.2009, iar în 5.XI.2009 am urcat în avion. În Bucureşti mă voi interna în spital cum ajung.

Pentru mine pelerinajul e ratat. Nu văd peisajele, nu aud explicaţiie şi stau toată ziua în curent. S-au luat unele măsuri. Şoferul a etanşat autobuzul, ghidul a pus în funcţiune nişte difuzoare, iar eu am rămas pe loc. În zilele următoare a continuat maratonul pe la mănăstiri. Nu s-a respectat programul. Se mergea în asemenea vitează încât să rămână suficiente ore pentru negoţ. Am fost uitaţi peste două ore la o fabrică de şlefuit pietre, scopul fiind de a cumpăra.

Mai târziu, arabii ce ne acostau ne vindeau aceleaşi pietre mult mai ieftine - acestea erau sub formă de şirag de mărgele. Am fost duşi la «cea mai mare fabrică din lume de creme de faţă, mâini şi picioare», unde iarăşi am stat două ore.

Eu şi colegul meu nici nu am intrat şi am început să vizităm împrejurimile. Aşa am descoperit că aceeaşi clădire, dar pe partea opusă, adăpostea Muzeul Manuscrielor de la Marea Moartă. Noi doi am ascultat explicaţiile ghizilor altor grupuri în germană, rusă, franceză. Ghidul nostru nu era de găsit când am ajuns la Marea Moartă, ghidul strânsese în autobuz dolari pentru intrare. «E domeniul privat!», ni s-a spus. Acolo nu am văzut nimic care să confirme acest lucru.

 

Între timp şoferul, observând că noi am văzut preţurile la apă, a mai redus din preţ: 1$ o jumătate de litru, în stradă se vindea 1$ 1 litru şi jumătate. Vă întrebaţi de ce nu cumpăram din stradă? Nu te puteai despărţi de grup nici o secundă. În faţă mărşăluia hotărâtă ghidul de Israel, ţinând sus o umbrelă de culoare verde. În spate ghidul de Bucureşti, ţinând sus o pălărie de soare verde. Tot grupul, bărbaţi şi femei, purtam pe cap ca semn de recunoaştere o şapcă neagră. Toate grupurile aveau diferite semne de recunoaştere - era mare aglomeraţie.

Masa de prânz trebuia s-o cumpărăm, dar nu ştiam de unde. Ghidul ne introducea în mici localuri unde plăteam pentru un sandviş cu varză 9$, iar unul cu carne 11$. Noi nu ştiam preţul, cât ne cerea ghidul, atât plăteam, fiindcă preţul nu era afişat nicăieri. Cele două femei se certau între ele, fiecare dorind să ne ducă la cunoştinţele ei.

Când ghidul de Bucureşti zicea ceva, ghidul de Israel i-o tăia scurt: - «În Israel, eu conduc!». De la hotelul din Eliat, un mic grup dintre noi a plecat pe Muntele Sinai, de unde trebuia să revină în jurul orelor 12:00-13:00, când trebuia să plecăm prin Pustiul Iudeii spre Ierusalim. Nu au venit nici după ce s-a întunecat. Noi, cei rămaşi, am predat camerele la ora 11:00 şi până seara am stat în holul hotelului.

Ghidul de Bucureşti s-a răzbunat astfel pe ghidul de Israel, care rămăsese cu noi. A ţinut telefonul închis, a trimis oamenii să facă plajă, în timp ce majoritatea grupului aştepta disperat în Eliat. Oamenii au început să strige: «La Tolonta, la Tolonta!», întrucât tocmai se făcuseră publice în Gazeta Sporturilor hoţiile ministrului «cu fustă». Eu, neavând ce face, citeam o carte: «Aşezămintele româneşti din Ierusalim şi Iordan».

La pagina 94 am citit următoarele: «La 5 aug. 1960 îşi dă duhul în Pustiul Iudeii Ioan cel Nou, românul. În aug. 1980, deci după 20 de ani, prin prorie dumnezeiască s-a deschis mormântul din Peştera Sf. Ana şi trupul a fost găsit nevătămat, adică nestricat, răspândind bună mireasmă».

Am întrebat ghidul dacă ştie ceva despre asta.
­«Da, a fost îmbrăcat în sticlă şi îl poate vedea oricine doreşte. Nu ştiam că doriţi acest lucru».
Oare noi românii nu doream să vedem un sfânt modern român care a ridicat onoarea bisericii române în lume?

- «Veniţi la anul să-l vedeţi!», mi s-a adresat. Tot grupul era revoltat, dar nu au voit să îmi dea adresele lor pentru a nu vorbi de rău un pelerinaj la Ierusalim.

Totuşi a mai fost o doamnă, în afară de cea relatată mai sus, care a spus că ar relata totul unui ziar pentru a ajuta alţi pelerini care strâng bani o viaţă întreagă pentru vizitarea locurilor sfinte, iar cineva, din lăcomie, îşi bate joc de ei. Persoana se numeşte Pop Emili din Dej (tel. 0264-216.591).

Ar trebui să fie rugate agenţiile de voiaj din România şi Israel să numească ghizi credincioşi, nu atei care îşi bat joc de credinţă.
Referitor la înmulţirea pâinilor, că s-a întâmplat ca atunci când îţi pică un musafir prin surprindere.

- «Pui pe masă puţinul pe care îl ai, iar musafirul, politicos, nu mănâncă tot şi rămân firimituri».

Dar cum faci din cinci pâini douăsprezece coşuri de firimituri, aş fi întrebat-o?, dar m-am abţinut, fiindcă avea o atitudine ostilă faţă de mine. Vorbea sfidător la adresa românilor după ce grupul s-a opus la alte cheltuieli indicate de ea. De exemplu: «Am observat că românii cei bogaţi fac listă lungă la Zidul Plângerii, iar cei săraci scriu câteva cuvinte». Când ne apropiem de hotel, toţi angajaţii hotelului zic: «Feriţi buzunarele, vin românii!».

Nu e adevărat, pelerinaj fac numai credincioşii, nu hoţii. Abia la ultima urcare în autobuz spre aeroport ni s-a indicat piaţa oraşului Haifa; era plină cu de toate şi ieftină, nu 11$ un sandviş.
Oare oraşele Ierusalim, Nazaret, Bethleem, Ierihon, nu aveau pieţe?!

Ştiu că ziarul nostru nu are preocupare deosebită pentru asemenea lucruri, dar vă rog să vă puneţi în situaţia omului sărman, care nu a făcut nici o excursie în viaţa lui, dar a strâns ban cu ban pentru a îndeplini chemarea biblică de a vedea locurile sfinte. Şi vine cineva, care din lăcomie îşi bate joc de toate visurile lui, iar pelerinul revine fără să vadă multe locuri pe care şi le-a propus şi pentru care a plătit. Peşterile de la Qumran ni s-au arătat pe fereastra autobuzului, deşi stătusem două ore lângă ele să cumpărăm creme de faţă.

Nu am pretenţie să publicaţi cât şi cum am scris eu şi nici numele meu, faceţi cum doriţi. Eu îmi asum răspunderea asupra celor scrise şi sunt de acord să îmi publicaţi numele şi adresa: Voinea C. Mihail, com. Negoi, Satul Nou, Jud. Dolj, Tel.: 0251-325.244.

Cu stimă,VOINEA MIHAIL"