Decretul lui Iliescu si pacaleala gratierii (XIV)

Dupa cinci zile de haos, Penitenciarul Margineni a fost pus sub ""ascultare"". Alungati de gloante, detinutii s-au ascuns ca soarecii. Treptat, viata din puscarie si-a reintrat in normal. Insa la 5 ianuarie 1990, un decret de gratiere avea sa umple de speranta inimile banditilor condamnati la ani lungi si grei. O pacaleala in capcana careia povestitorul era cat pe-aci sa cada.

 

Vanatoarea de oameni avea sa ia sfarsit la un moment dat, detinutii se ascunsesera care si pe unde au apucat, iar dupa ce militienii au pus stapanire pe unitate, au inceput cercetarile si de unde credeti ca au inceput, chiar din camera unde nu se rasculase nimeni, adica de la camera trei, am fost scosi pe hol si incolonati, am fost numarati si a inceput trierea, primul a fost separat Vasile Olteanu, am urmat eu, din toti cei de la camera trei am fost luati noi doi si dusi in clubul mare din pavilionul vechi, am primit ordin sa stam culcati pe burta si noi am stat.

 

A trecut un timp si un ofiter a strigat, ""unde esti tu, Olteanu Vasile, si tu ,Dogaru Petre"", uite-aici, ""iesiti afara"", si am iesit, ofiterul care ne strigase se numea Nicolae, dar noi il porecleam Mau, alaturi de Mau era domnu capitan Samoila, care ne-a ordonat sa intram in frizerie, unde am si asteptat sa aflam ce urmeaza sa se intample cu noi, abia pe la ora 22:00 a intrat in frizerie domnu capitan Lita, care avea functia de Regim si Paza, al doilea om ca importanta dupa comandant, si acesta ne-a spus ""mai javrelor, voi doi sunteti oile negre ale unitatii, dar ale dracului javre ce sunteti, ati facut ce-ati facut, de nu pot sa va pedepsesc. As vrea sa va pedepsesc, dar am sa fiu sincer cu voi si va spun ca m-am interesat la toti informatorii mei si nici unu nu mi-a spus ca ati fi facut ceva rau, dar eu, Lita, nu pot sa cred asa ceva, si pana la urma tot am sa descopar ca ati facut voi ceva"". Domnu Lita a plecat sa caute probe, iar pe la ora 12:00 noaptea, s-a intors, dupa cum se pare, fara probe, ca ne-a spus ""ori voi sunteti prea destepti, ori eu sunt prea prost, ca nu am putut sa gasesc nici o dandana facuta de voi"". Din ce spunea domnu Lita, nimic nu era adevarat, adica nici noi nu eram prea destepti si nici dansul prea prost, adevarul era insa ca nici eu, si nici Vasile nu facusem nimic rau, ba dimpotriva, am cautat sa tinem un echilibru, in care sa fie bine pentru toata lumea. Urmarea anchetei a fost pronuntata ca o sentinta: ""tu, Dogarule, te duci la camera 18 si esti sef de camera, tu, Oltene, te duci la camera 19 si esti sef de camera, si in camerele voastre nu vreau sa aud nici cel mai mic zgomot"". Si noi doi am mers si ne-am luat treburile in primire.

 

Hai ca ne merleste gagiii!

 

In urma noastra, din club, unde fusesera selectionati cei care erau considerati vinovati, se auzeau numai tipete, le puneau lanturi la picioare si ii bagau pe sectia A4, sectia de periculosi. Urletele si tipetele se auzeau neincetat, dar acest lucru nu conta prea mult, era normal sa se intample. Eu eram atent deja la camera mea si la oamenii mei. Pusesem niste detinuti sa spele pe jos si sa faca in camera curat, si ma dusesem la unul din cele doua geamuri care dadeau chiar in poarta trei, pe unde se intra in detentie. De acolo aveam o priveliste care nu poate fi uitata. Vedeam cum toti detinutii care fusesera impuscati in incinta penitenciarului si in fabrica erau intinsi in curte si apoi aruncati ca niste saci de grau intr-o masina. Si acum sunt convins ca nici unul din cei 31 de impuscati nu a ajuns la familiile lor sa-i bage in groapa omeneste, oare unde au fost duse acele 31 de cadavre in noaptea de 29 decembrie 1989, cu siguranta nu am sa stiu vreodata. Alaturi de mine, martor la scena aruncarii cadavrelor ca niste busteni in masina, era un tigan din Targoviste, Iordan Vasile, care scancea pe langa mine, ""hai, Petrica, de langa fereastra, sa nu ne omoare, vere, si pe noi, tu nu vezi cum ii arunca in masina ca pe niste caini, hai, verisorule, nu mai sta acilea ca ne merleste gagiii si pe noi, imi ramane copilasii pe drumuri, verisorule"".

 

Dupa cateva zile, toate au intrat in normal, de parca nimic nu s-ar fi intamplat, eu am iesit in fabrica la asa-zisa mea munca, dar mare paguba imi adusese mie Revolutia, pentru ca cele patru butoaie de alcool nu mai erau acum la cheremul meu, cand s-au rasculat detinutii si au ocupat fabrica, prima jmecherie pe care au facut-o a fost sa darame magazia si sa scoata butoaiele, nu pot sa-i acuz, probabil as fi facut la fel in locul lor, cert e ca marfa a fost impartita intre ei si a fost bauta neintarziat. Acum, situatia se prostise la loc, in sensul ca cele patru butoaie de alcool erau intr-o camera de langa comandament, cand era nevoie, atunci nea Sandu, maistrul, se ducea in comandament si aducea un bidon de 20 de litri, iata ca ajunsesem din nou la mana lui nea Sandu cel lacom. El venea cu bidonu de alcool, si-mi facea urmatoarea socoteala, ""Petrica, litrul de alcool se vinde cu 200 de lei, mie imi aduci trei mii de lei pe 15 litri, iar cinci litri sunt ai tai"", era totusi bine si asa, pentru ca eu combinam cei 20 de litri de alcool cu 10 litri de apa, si faceam 30 de litri care imi aduceau sase mii de lei, din care ii dadeam trei mii lui nea Sandu si tot imi mai ramaneau trei mii. Nea Sandu imi scotea trei bidoane pe luna, eu produceam noua mii de lei partea mea, era o jmecherie mare de tot, erau trei salarii bunicele de muncitor, plus ca mai faceam diverse combinatii din care imi mai ieseau cateva mii de lei, oricare dintre detinuti ma invidiau ca ma descurc asa de bine, oricare ar fi vrut sa fie in locul meu, dar cum nu puteam fi cu totii egali, fiecare om cu norocul lui si cu mintea pe care i-a dat-o Dumnezeu, si fiecare sa faca bine sa se impace cu soarta lui.

 

Asa am ratat liberarea

 

La data de 4.01.1990, la ora 19:00, Ion Iliescu a dat Decret de gratiere si Decretu suna asa, punctu nr. 1, beneficia furtul, punctu nr. 2, beneficia trecerea frauduloasa a frontierei, punctu nr. 3, beneficia inselaciunea, si tot asa pana la punctu nr. 9, deci decretul din 4 ianuarie numara noua puncte, insa a doua zi, la 5 ianuarie, s-a repetat acelasi decret, dar acesta numara zece puncte. Punctu nr. 10 suna asa: ""Se poate libera orice detinut, indiferent de condamnarea pe care o are, dar la aprecierea comandantului unitatii"". Cand am auzit acel decret la aparatu meu de radio, nu m-am putut abtine si am strigat, fratilor, sunt un om liber, detinutii din jurul meu au crezut ca am luat-o razna, iar Vasile Olteanu m-a intrebat ""ai innebunit, Petrule"", nu, Vasile, ne liberam, tarane de la Comarnic, ai sa te duci acasa la taranii tai, si dupa ce i-am explicat lui Vasile ce am auzit la radio, el a hotarat ""de maine, Petrule, suntem calare pe Carnaru"", Carnaru era comandantul unitatii, si a doua zi, la 6 ianuarie, eu eram cu Vasile la raport la el, ""care este problema, mai, baieti?"", pai, domnu comandant, noi va rugam sa ne dati drumu si noua, ca am auzit cum suna decretu de aseara. Carnaru si-a dat seama ca noi doi suntem niste dobitoci si ne-a zis asa: ""Mai, baieti, eu am facut deja un tabel de liberati si uite ca va trec si pe voi doi"", iar comandantu ne-a trecut si pe noi doi, deja pe tabel erau 141, cu noi doi 143, si vazandu-ne pe tabel, ne vedeam deja acasa, atat de bucuros eram, incat am inceput sa fac cinste pe la toti prietenii mei, ba le faceam cinste si la cei care nu erau prieteni cu mine. Eram atat de bucuros, incat imi spuneam in gandul meu cat ai suferit tu, Petrica, dar uite ca bunul Dumnezeu nu te lasa sa stai la puscarie dupa bunu plac al altora, eu nu mai tineam cont de nimic, aveam niste bani pe care i-am dat asa degeaba, trecusera cinci zile de cand eu cu Vasile ne trecusem pe tabelu de liberati, deja ne si vedeam pe strada, cand m-am intalnit cu Bruzli si i-am spus in cateva zile sunt liber, Bruzli, iar el ma privea nedumerit, ""bai, Petrica, tu esti beat ori ai luat-o razna?"" si odata parca am simtit un fior rece pe spinare, in vreme ce Bruzli ma dojenea ""vreau sa-ti spun, Petrica, sa revii cu picioarele pe pamant"", adica tu spui ca eu nu ma liberez? Adica ce vrei sa spui tu, Bruzli, ca domnu comandant Carnaru m-a mintit? ""Eu nu vreau sa spun ca te-a mintit - ma ia tare ofiterul cel tanar - , ci doar iti spun sa mergi neintarziat la Carnaru, sa il rogi sa te taie de pe tabel.""

 

Sincer spun, am innebunit cand am auzit ce mi-a spus Bruzli, am vrut sa il lovesc pe loc, ma gandeam ca lui Bruzli nu-i convenea ca eu ma liberez, ca sa pot fura pentru el mai departe, dar Bruzli era baiat destept si a vazut ca m-am enervat la maxim si mi-a zis ""Petrica, tu fii calm si asculta-ma, du-te la Carnaru si roaga-l sa te taie de pe tabel, si peste putin timp ai sa iti dai seama ca eu iti sunt prieten adevarat"", si spunand asta Bruzli a si plecat, si eu am ramas in urma lui ca prostu si numai ca nu ma clatinam de asa lovitura de ciocan ce primisem in moalele capului. Ma gandeam ca eu il ajutasem pe baiatul ala sa-si ia apartament si masina mica, si poate ca venise timpul ca el sa scape de mine, dar mai cunosc si eu cate putin despre oameni, si ce sa o mai lungesc, am hotarat sa fac cum a zis Bruzli, m-am dus la Vasile Olteanu si i-am zis ca eu merg sa ma tai de pe tabelu de liberati, cand Vasile a auzit, a zambit si mi-a spus ""hai, Petrule, lasa gogosile, stii doar ca nu te cred"". Si i-am zis atunci sa vina cu mine sa ne taiem impreuna, iar el a inceput sa urle, crezand ca e vreo manevra de-a mea ca sa ma liberez numai eu, tipa la mine ""esti cel mai pervers moldovean pe care l-am vazut vreodata"". Vasile, saracu, avea dreptate in felul lui, cine ar fi vrut sa se taie de pe tabelul de liberati, cine ar fi vrut sa nu scape din puscarie, eu eram sigur ca Vasile nu ma poate intelege, si am fost nevoit sa ma jur ca eu ma duc sa-l rog pe comandant sa ma taie de pe tabel, atunci Vasile a oftat ""bine, Petrule, hai sa mergem impreuna"", si impreuna am mers la comandant si l-am rugat sa ne taie pe amandoi de pe tabelul de liberati, comandantu s-a uitat la noi cu privire banuitoare ""da’ ce s-a intamplat, mai baieti, nu mai vreti sa plecati?"", ba da, domnule, dar, daca o sa vreti dumneavoastra, o sa ne dati si noua drumul, dar mai la urma, asa i-am zis eu, iar dansul ne-a taiat de pe tabel si ne-am intors la fabrica, la asa-zisa munca.

 

I-a invartit ca pe titirez

 

In puscarie incepusera liberarile, dar ieseau numai detinutii care se incadrau in primele noua puncte, din 1.600 de detinuti de la Margineni se liberasera vreo 280, dar cu cel de-al zecelea punct nu se liberase inca nimeni. Deja unii detinuti care aveau posibilitati materiale mai bune vorbisera cu familiile lor sa se duca si sa dea la comandant oricat, ca sa fie siguri ca se libereaza. Ba unii dintre ei chiar spuneau ca familiile lor le-au aranjat deja sa se libereze si ca asteapta din zi in zi sa iasa, iar in puscarie nu se mai vorbea decat despre liberare, fiecare spunea ce va face cand va iesi pe poarta si fiecare spunea ce avea pe suflet, dar zilele tot treceau si cu punctu zece nu se libera nimeni. Eu eram un veteran al puscariilor, mai facusem sapte ani de parnaie pentru alte fapte si in tot acest timp nu auzisem despre un Decret care sa sune asa cum suna Decretu din 5 ianuarie, punctu zece al acestui Decret suna cam cu dus si intors. Au trecut 15 zile de cand se daduse Decretu si iata ca toti detinutii care s-au trecut pe tabelele de liberati cu ""punctu 10"" au fost transferati de la Margineni la Gherla, de la Gherla la Poarta Alba si tot asa. Iar de liberat nu s-a liberat nici unul. I-a invartit asa, ca pe titirez, dintr-o puscarie intr-alta, de parca s-ar fi vrut ca unora sa li se piarda urma sau sa se modifice in devalmasie statistica ""locatarilor"" din penitenciare. Incepusem eu sa inteleg de-a binelea ca Bruzli mi s-a dovedit a fi prieten de nadejde, lasasem deoparte visurile de liberare, din ce in ce mai departata, imi facusem rost de televizor in camera, din cele zece aduse de comandantu Carnaru, unu l-am cumparat eu, un Olt 214, si intr-o seara ma uitam eu la televizor si aveam sa vad ceva ce nu-mi venea sa cred.

 

PRIVELISTE
""Vedeam cum toti detinutii care fusesera impuscati in incinta penitenciarului si in fabrica erau intinsi in curte si apoi aruncati ca niste saci de grau intr-o masina. Si acum sunt convins ca nici unul din cei 31 de impuscati nu a ajuns la familiile lor sa-i bage in groapa omeneste, oare unde au fost duse acele 31 de cadavre in noaptea de 29 decembrie 1989, cu siguranta nu am sa stiu vreodata""

 

STRATAGEMA
""Eu eram un veteran al puscariilor, mai facusem sapte ani de parnaie pentru alte fapte si in tot acest timp nu auzisem despre un Decret care sa sune asa cum suna Decretu din 5 ianuarie, punctu zece al acestui Decret suna cam cu dus si intors. Au trecut 15 zile de cand se daduse Decretu si iata ca toti detinutii care s-au trecut pe tabelele de liberati cu «punctu 10» au fost transferati de la Margineni la Gherla, de la Gherla la Poarta Alba si tot asa. Iar de liberat nu s-a liberat nici unul. I-a invartit asa, ca pe titirez, dintr-o puscarie intr-alta, de parca s-ar fi vrut ca unora sa li se piarda urma sau sa se modifice in devalmasie statistica «locatarilor» din penitenciare""

 

 

NOTA

Cat adevar o fi in cartea asta pe care o publicam acum in serial o stiu doar cei care au trecut prin experiente similare. Pe aceia, dar si pe altii, Petre Dogaru ii asteapta sa-i scrie pe adresa supravietuitorul@jurnalul.ro , precum si prin posta, pe adresa redactiei si sa-l contacteze la tel. 0723.761.281.