Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Psihologul Paul Moroşanu a făcut patru ani ABA cu copiii autişti şi a fost coordonator pe programe de autism la fundaţia "Copii în dificultate”. Acum a plecat de la organizaţie şi nu mai face ABA decât în particular. A fost primul student care şi-a făcut lucrarea de licenţă pe tema autismului.
Explicarea terapiilor
"La noi nu există o recunoaştere oficială prin care să se facă legal ABA”, spune Paul Moroşanu. "Din câte cunosc, ABA, după metoda Lovaas, care se spune că e mai dură, se face la Centrul "Horia Moţoi”. Acolo s-au păstrat regulile, doi tutori la un copil, camera cu jucării. Există şi o versiune mai frumoasă a ABA, ABC-ul, care e mai adaptat copilului, ţine cont de tendinţele lui. ABC are ABA la bază, dar când intervin blocaje trebuie adaptat. Americanii sunt mai pragmatici: ei se gândesc că «la ce îi foloseşte unui copil autist să cunoască literele, de exemplu, dacă nu merge singur la baie?». ABA poţi face la orice nivel de investiţii, şi două ore pe zi e eficient, dacă ştii să stimulezi copilul şi ai tutori ca lumea. Poţi face lucruri spectaculoase chiar şi după ce copilul împlineşte 7 ani, mai greu, dar intervenţii ţintite se pot face.
TEACCH este un mod de organizare a programului zilnic. Le dă autiştilor un element de predictibilitate care reduce angoasa. PECS înseamnă Picture Exchange Communication System. Copilul are o carte cu benzi cu scai. E învăţat să lipească nişte cartonaşe cu pictograme. Întâi învaţă să dea un cartonaş, în funcţie de ce vrea să transmită: dacă vrea suc, îl învăţăm să ne dea cartonaşul respectiv. După obiecte, introducem atribute, verbe, locuri. Astfel copilul ajunge "să scrie” în pictograme.”
Ce terapie să aleagă părinţii?
"În primul rând părinţii trebuie întrebaţi ce vor de la copilul lor autist. Prin ABA poţi recupera mult, dar e foarte solicitant, chiar câte 40 de ore pe săptămână. Dacă faci o terapie mai soft, rezultatele sunt pe măsură. Cum cuantifici? Există tot felul de tabele, grafice, procentaje, astfel încât poţi desena o scală de evoluţie. La chestii subtile, emoţii, socializare, contact, nu mai e aşa uşor.
Din experienţa mea, mi-am dat seama că, dacă o terapie nu merge, înseamnă că nu ţinteşti unde trebuie, trebuie să găseşti zona de interes şi dezvoltare a copilului.
Autiştii mari îşi doresc şi ei comunicare, socializare. E nevoie de un proiect în acest sens, un centru unde să aibă psiholog, psihoterapeut, terapeut senzorial, să aibă dotări, asistent social. Aici pot face terapii ocupaţionale. Ar mai trebui un protocol între fundaţii care fac terapie şi Facultatea de Psihologie pentru ca studenţii să poată face practică cu copiii. Pentru că la noi nu există o certificare pe ABA, nu avem nişte standarde clare, apar şi şarlatani care au făcut un training - două pe tema asta şi apoi le iau banii părinţilor de copii autişti care vor să înveţe. Am întâlnit şi persoane care iniţial spuneau: «ABA, ce-i aia ABA?» Apoi trăgeau nişte foi la XEROX şi făceau un curs plătit despre ABA.”
