Cozile viitorului diplomat

Dorinta de a incepe o promitatoare cariera in elitistul domeniu al diplo-matiei romane poate fi un bun pri-lej de a-l face pe un tanar candidat sa observe metehnele sistemului nostru birocratic, al celui mai tanar stat al UE.

Dorinta de a incepe o promitatoare cariera in elitistul domeniu al diplomatiei romane poate fi un bun prilej de a-l face pe un tanar candidat sa observe metehnele sistemului nostru birocratic, al celui mai tanar stat al UE.

Obtinerea unui simplu cazier judiciar pentru a definitiva dosarul cerut de MAE este ea insasi o proba de concurs. Chiar eliminatorie daca tanarul aspirant a lasat obtinerea acestui act pe ultima suta de metri, concentrandu-se asupra studiului.

DRUMUL. O prima informare de pe site-ul Politiei Romane pare a fi extrem de simpla si edificatoare asupra drumurilor ce le voi avea de parcurs: un formular de cerere tip de la sectia de politie, timbrul fiscal de 1 RON si, pentru cei grabiti, eventuala taxa de urgenta de 5 RON, platibila la unitatile Trezoreriei Statului. Ne este pus la dispozitie si programul de functionare a biroului de lucru cu publicul al sectiilor de politie, ca un prim semn ca intr-adevar Romania a intrat in UE, iar institutiile statului sunt in slujba cetateanului. Pornesc la drum, fiind sigur ca intreaga operatiune se va desfasura cu o fluiditate maxima, ce imi va permite sa nu pierd timpul.

PRIMA OPRIRE. Trezoreria Sectorului 2. O cladire impozanta, cu aura de palat regal, aflata pe Bdul Ferdinand. Forfota dinauntru este marcata de tipetele unei doamne respectabile indreptate catre jandarmul insarcinat cu paza si protectia angajatilor trezoreriei. Disperarea doamnei ma face sa-mi dau seama imediat asupra rolului ingrat, dar foarte important, jucat de acesta in cadrul institutiei, si anume directionarea oamenilor catre ghisee. Pesemne doamna pierduse timp stand la o coada gresita. Inghit in sec si incerc sa ma informez unde ar trebui sa stau si eu la rand. Este dificil sa gasesc un raspuns, din cauza ca afisele informative sunt rupte sau lipsesc cu desavarsire, astfel ca ajung si eu la clasicul jandarm, in fisa postului sau fiind incluse si serviciile de secretariat si orientare. Evident ca din cele 15 ghisee existente sunt deschise doar doua, cozile formate intinzandu-se neordonat, ca un sarpe, prin interiorul institutiei. In haosul creat, stabilirea ultimei persoane la rand se face dupa clasicul strigat adresat multimii: "Ma scuzati, cine este ultimul la rand?". Cu o prima victorie obtinuta ma asez la coada si am speranta ca doamna de la ghiseu va fi rapida si eficienta. Cu cat avansez mai mult, cu atat pot observa mai bine si anunturile existente pe geamul ghiseului. Acolo este tintuit cu clasicul scotch programul de functionare, scris cu litere minuscule. O lovitura pentru cei aflati la coada ar putea fi pauza de masa a doamnelor, intre orele 13:00 si 13:30. Ma uit la ceas si rasuflu usurat... este ora 14:00, deci doamna are forte proaspete si chef de munca. Nervii apar usor in momentul in care observi ca totusi coada nu avanseaza in ritmul dorit. Nu mai depinde insa de mine, acum sunt sigur ca stau la coada care trebuie, pentru ca jandarmul a informat inca zece persoane aflate in spatele meu ca aceasta este coada pentru taxa de cazier judiciar. Este imposibil sa fi dat de zece ori o informatie gresita. Dupa 45 de minute ajung la ghiseu. Aici, procedura este cunoscuta. Ma aplec usor intr-un unghi umil de 120 de grade, pentru a imi putea expune problema prin fanta de 30 cm patrati deschisa a geamului inalt de peste 3 metri. Microfonul ghiseului 12 nu mai functioneaza de foarte mult timp, astfel incat strig cat mai puternic pentru a ma face inteles, dincolo de geam, atragand totodata zambetele celor aflati in spatele meu. Doamna imi prelucreaza datele si sunt informat ca trebuie sa stau la alta coada la casierie, pentru achitarea efectiva a taxei: Ghiseul nr. 7. Aici, cele doua cozi initiale devenisera una singura. Atmosfera ajunsese deja tensionata din cauza nervilor si a caldurii. Dupa o ora si jumatate, ies din trezorerie, dar pot face un prim bilant: am stat la doua cozi si am achitat taxa de 5 RON.

A DOUA OPRIRE. Oficiul postal pentru achizitionarea timbrului fiscal. Aici, o coada mult mai restransa, astfel incat ajung foarte repede la ghiseu. Observ totodata si cateva fete cunoscute de oameni. Sunt cativa dintre cei cu care am stat la coada si la trezorerie, avem se pare acelasi tel, sa ne luptam cu birocratia. Apare insa o problema. Nu exista timbru fiscal de 1 RON la acest oficiu postal. Doamna imi spune ca imi poate oferi cinci timbre de cate 20 de bani. Refuz politicos, pentru ca imi dau seama ca la politie nu ma pot duce cu o fasie de timbre fiscale de 20 de bani in care sa impaturesc cererea. Incerc acum, impreuna cu micul grup format ad-hoc, sa depistez cel mai apropiat oficiu postal. Dupa aproximativ o alta ora si o deplasare in grup compact, am cumparat toate timbrele fiscale de 1 RON de la un alt oficiu postal de pe Mihai Bravu.

ULTIMA OPRIRE. Ma indrept spre Sectia de politie nr. 8, unde deja cunosc procedura. Jandarmul este inlocuit cu politistul de serviciu, indicatiile acestuia fiind insa la fel de pretioase. Coada este deja formata din cei cu care deja mi-am petrecut ultimele doua ore, fanta din geamul ghiseului este identica insa ca dimensiuni cu cea de la trezorerie, nervii si caldura isi fac simtite prezenta si aici, dar deja gustul victoriei se simte. Se completeaza cererea tip, moment in care imi readuc aminte de motivul acestei aventuri si realizez ca primii pasi ai carierei diplomatice te fac sa nu uiti asa usor de unde ai plecat. O lectie de viata si trei ore pierdute, in care nervii mi-au fost intinsi la maximum, dar la final sunt fericit ca mi-am indeplinit misiunea.