Batranii si Dunarea

Acum sunt trei pescari. Atunci erau cu sutele. Acum traiesc "prost". Atunci traiau "bine". Acum au camp. Atunci aveau o balta. Acum sunt zile in care prind "un amarat de peste". Atunci prindeau "cu miile". Acum e un simplu sat. Un sat "sarac, fara balta". Si fara peste. Atunci!....

Atunci - acum. Un sat. Greaca. Langa Oltenita. Spre Giurgiu. "Pana in ’64 era un sat langa Dunare." Acum nu mai e. Nea Salau stie ca era. Nea Salau, care a trait niste timpuri: "E-eeeee-e! Cum era! Nu desecasera lacul". Care a fost pescar pe balta Greaca. Care traia din peste. Sute de sateni traiau din peste atunci. Care "pleca cu noaptea-n cap. Si care prindea peste". Care a fost impuscat de paznici. Pe timpul "ala". Ca "pescuia". Fara sa dea "la stat". Nea Salau: "Naravu’ din fire n-are lecuire!". Care avea "cincizeci de oameni la poarta dimineata". Veneau si din Turtucaia. Cand "Turtucaia era a noastra". Sa cumpere peste. "Peste proaspat. Crap. Stiuca. Babusca. Oblete. Somn. Rosioara. Mialt - un fel de salau. Sorete." Mai rar ciortanica si salau. Nea Salau: "Daca prindeam asa ceva in apa... repede-repede, inapoi in apa. Foarte protejati!". Nea Salau, care a fost la puscarie: "Furt din avutul obstesc!". Cu intonatie grava: "Furt din avutul obstesc!". Un sat intreg stie. Un sat care avea "doua cherhanale" in buza lacului. Si "coviltire". Unde se "facea peste la tacalie. Somn. Babusca. Cu mamaliga. Ti-era drag la coviltir!". Un sat care mai are doar trei pescari. Si care spun: "Du-te la nea Salau sa-ti povesteasca! Noi? Noi suntem pescari. Dar nu avem ce cautati voi. Noi nu avem povesti. Stim noi ce cautati voi! Noi avem zile intregi in care prindem doar un peste". Dar si asta-i o poveste.

POVESTE. Sunt pe mal. Cainii ii cunosc. Caiinii nu-i latra. Cainii le pazesc setca pitita langa mal. "Sa nu le fure hotii!" E soare. E frig. E vant. "Benzina! Ioane, pune benzina!" Benzina, care costa "cincizeci de mii de lei". Si care le ajunge pentru cateva "toane". (Toane: in limbaj pescaresc, niste ture de dat la peste). Si care nu si-o mai scot "din peste". In unele zile! "Care peste?". Cum care peste? Pestele din Dunare. "Pe Dunare trec vapoare. Si fac zgomot. Si sperie pestii." Intind setca. E ciuruita de "vapoare". E facuta la mana. De mana lui Ion: "Ion. Ion Piciere de Fer a facut-o. Hi-hi-hi! Radeti de nume?!". Hi-hi-hi! Rade si Ion. Ion pescaru’, cu mainile prin setca. Care are si "certificat de pescar". Din 2003. Uitandu-se la ea. La setca. "Mama ma-sii!" O s-o coase Ion. Cu "inglita" lui.

LA PESCUIT. In larg, pe Dunare. Vant. Setca-i in apa. O jumatate de ora de asteptat. Vantul se-nteteste. Un vapor in zare. Indepartandu-se. Gigi Turcu vorbeste. "Daca am sti si noi cand trec vapoarele astea! Noaptea-i mai bine. E mai liniste. Nu fuge pestele." Si bea bere. O ceasca. Mai mult ca sigur, o sa treaca pe "tuica". Ca vine iarna. "O gura. Si gata!" Nu mai simt frig, nu mai simt nimic. In decembrie. Cand iarna e ca vara. "Om avea noroc?! Poate ati venit voi cu noroc!". Ion se uita in zare. Liniste. Barca are gauri, apa intra-n barca, Ion o scoate. Niste clipoceli. "Hai noroc, Fane!"

PE MAL. Usor jenati. Nea Gigi Turcu si nea Ion. Un peste. O platica.

ACUM. Platesc lunar la asociatie cam trei milioane de lei. Daca se tin de treaba, le raman in mana "trei-patru milioane". "Azi poti sa prinzi cinci-zece kile. Maine- nimic!" Azi asa. Maine asa. Si tot asa. Dar nu renunta. Asta stiu ei sa faca. Si le "place". Sunt cei doi dintre cei trei pescari din sat. Al treilea n-a vrut sa vorbeasca. Al treilea, in poarta: "Plecati, ma! Ce cautati voi aici?!".

ION AFRICANU’

Zece sate. Doar cateva aproape de firul apei. Din toate, 25 de barci mai ies la apa. Oamenii vad Dunarea tot mai rar. Ici-colo, doi-trei pescari cu privirile atintite in gol... Gostinu, la un kilometru de Dunare. Aici, patru barci. Nea Ion Africanu, cel mai vechi pescar. Nu e in barca, e in caruta. Pe camp. Acum face si agricultura. Dar ieri a fost cu barca. Cu Gheorghe Gusatu, zis Odoroaga, colegul. De barca si de banca. De copii sunt nedespartiti. Cu barca e o stiinta. Sa stii s-o conduci. Barca e de lemn. De fier nu e buna, sperie pestii. Vara e frumos. Isi fac o coliba. Si stau si o saptamana. Iarna, cand pe colo, cand pe colo, printre sloiuri. "Te dai jos, tragi de barca, spargi gheata cu toporu’." Odata s-au rasturnat. E greu. Dar e narav. Nu pot sa stea fara sa vada apa. Odata, nea Ion a prins cel mai gras morun. 120 de kilograme. L-a dus la Bucuresti, la Intercontinental. Ca nu-l lua nimeni. Daca-l vedeam... Plin de noroi, in cizme, la ultimul etaj. "O galeata de icre negre au scos din el". Acum, mai tare pica crap, stiuca, salau, somn si oblete. Oblete in prostie. Ieri au prins "60 de kile". "Cat o mai merge..."