Croaziera Jurnalul - Antena 1/ Aleea dintre tari

Nicaieri in localitatile situate de-a lungul granitelor tarii, oamenii nu traiesc atat de aproape de vecinii lor "de dincolo de fasie", cum se in-tampla in comuna Ostrov din judetul Constanta, renumita mai ales pentru podgoriile sale.

Pe o portiune de cateva hectare de pamant de la periferia Ostrovului, romanii nu au voie sa paseasca. Este pamant bulgaresc. De 66 de ani, Silistra foloseste, fara sa plateasca, izvoarele romanesti de la Ostrov. Un ostrovean le administreaza. Si asta pentru ca asa a dictat istoria.

"De zece ani, m-au angajat bulgarii ca sa am grija de izvoare, si, de atunci, in fiecare luna, trec granita ca sa ma duc sa-mi iau banii. Salariul din Silistra", spune, pe un usor ton laudaros, Vasile Stefan, ostrovean get-beget. Nu-i ofera mult: "350 RONi!". Dar ii convine.

In timp, si-a amenajat casa pe care i-au dat-o bulgarii langa puturi, pe pamantul in cauza si-a facut o "frumusete de podgorie". Au fost "generosi cu el". Plus ca munca in sine nu-i una tocmai solicitanta. "Ma ingrijesc de apele lor, dar am timp berechet si pentru treburile mele personale", rade el, in vreme ce gusta prima ceasca cu tuica de langa cazane. Cat despre istoria izvoarelor, ce sa spuna: "Dupa cate stiu eu, dupa pactul de la Craiova, romanii au cedat o data cu Silistra si apele astea. Si de atunci nu s-a mai putut face nimic". Si-aduce aminte ca acum cativa ani s-a iscat un "scandal" cand proprietara de drept a pamanturilor, fata preotului, a venit "taman" din Germania ca sa si le revendice. "O ostroveanca plecata demult acolo". Dar degeaba. "Nu si-a luat parcela inapoi. Bulgarii, impreuna cu romanii, i-au dat in alta parte o bucata de pamant". Si cu asta basta.

PAGUBE. Dupa un chestionar ad-hoc pe strazile comunei, se pare ca ostrovenii nu sunt foarte afectati de pierderea suferita in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Un raspuns colectiv ar suna cam asa: "De apa potabila nu ducem lipsa. Avem izvoare pe care nici nu le folosim. Si nici bulgarii nu putem sa spunem ca s-au procopsit cu apele noastre. Din puturile astea se aprovizioneaza cam 50-60 de case. Ceea ce e putin la cate gospodarii au ei". Vecinii nostri nu ar avea nevoie de apa de la Ostrov. Si s-ar folosi de ea mai mult din inertie. O inertie insa cam avantajoasa. Caci data fiind ecuatia istoriei de atunci, bulgarii nu platesc nici o taxa pe apa. "Caci e a lor, nu?". Doar denumirea zonei, Studena Voda, ii mai face pe romani sa tresalte nitel: "Eeeee! Pai cand aveam noi Studena Voda...." Ce era pe atunci? "Eeeee! Pai cand aveam noi Studena Voda..." Atat. Nimic mai mult. O batrana mai cu memorie: "Mie imi pare rau de casa parintilor mei din satul Carol al II-lea. Cat era de frumoasa! Acum apartine bulgarilor. Si au daramat-o!".

PAGUBE LA PATRAT. Dupa spusele satenilor, statul roman ar fi cedat trei puturi de captare, conductele de aductiune si un rezervor de apa. Plus zece hectare de pamant in jurul lucrarilor, portiunea de pamant fiind considerata "zona de protectie sanitara". O tablita ruginita pe gardul de langa portile locului ne dumireste definitiv: "Accesul strict interzis! Intreprinderea de apa si canalizare Silistra".

PAGUBE-N CIUPERCI. Nici primarul nu stie prea multe amanunte despre ce s-a intamplat atunci. Actele sunt undeva la Directia Apelor Romane, iar niste copii ale documentelor... la ce-ar folosi intr-o primarie? Raspunsul primarului Nicolae Dragomir vizavi de problema mai sus dezbatuta: "Mai multe amanunte nu pot sa va dau. Ca nici eu nu stiu. Intrebati-i pe cei de la Ministerul Afacerilor Externe". A avut in cap "un demers", ca sa recupereze izvoarele. Dar s-a razgandit. "Astept sa intram in UE!" O alta pleiada de amanunte: "Avem niste relatii foarte bune cu vecinii, in timpul iernii, cand e Dunarea inghetata si drumurile inzapezite, multe femei se duc sa nasca in Silistra. Au fost cazuri cand pompierii lor au venit sa ne ajute". Si mai multe amanunte! Ostrov este o "comuna cu locuri frumoase, cu podgorii, cu manastiri cu icoane facatoare de minuni, cu plantatii de kiwi, cu cetati".....Bla-bla! Bla.

AVERTIZARE

Din cauza scaderii debitelor Dunarii la intrarea in tara (sectiunea Bazias), fluviul devine nenavigabil, conform avertizarii transmise ieri de Centrul Operativ pentru Situatii de Urgenta din cadrul Ministerului Mediului. Astfel, incepand de azi, nivelurile fluviului se vor situa sub cotele de navigare in conditii de siguranta, la Calafat si Corabia. De asemenea, debite scazute se vor inregistra si la Giurgiu in ziua de 21 octombrie si la Gruia in data de 22 octombrie 2006.

PARJOAIA, CE NUME SIMPLU!

Un sat cu vreo 60 de familii si cam tot atatea case - asta-i Parjoaia! Majoritatea oamenilor sunt pensionari, fosti CAP-isti, cu pensii meschine de un milion de lei. Ziua trebaluiesc pe langa casa, un porumb, o gradinita cu legume ori cativa pomisori, iar seara se strang in fata magazinului satesc ce tine loc si de carciuma locala. Somajul e in floare. De altfel, singura persoana cu un loc de munca "stabil" e "fata de la magazin". Restu’ lucreaza cu ziua si-si macina ingrijorarea legata de integrare. Au auzit ca trebuie sa-ti cumperi pompa electrica de muls chiar si pentru o singura capra, ca pestele trebuie pastrat in lazi frigorifice speciale, nu la gheata sau intr-o punga, asa cum fac acum. "Daca mai traia Amza Pellea cateva luni, alta era soarta locului", imi spune un localnic. "Trebuia sa faca un film aici, poate lasau ceva in urma. Asa... Nimic", conchide batranul. Asa e. Despre Parjoaia, doar o mie de semne. Ilinca Dima

FRIPTURI

Respira impovarata de legende si de istorie. Pacuiul lui Soare e o insula, inima Ostrovului, jumatate ascunsa de ape. Mirajul cautatorilor de comori, scormonind cu detectoarele de metale printre peretii gaunosi de piatra, "aur" pentru arheologi si loc de facut dragoste si fripturi pentru zilele fierbinti ale orasenilor. In afara acestora, nimanui nu-i mai pasa. La 38 de metri adancime, apa tulbure inlantuie ziduri sablate de timp, turle aurite si balmajeste, nedeslusit, povesti cu monstri care te mananca cu barca cu tot. Cand apele au scazut foarte mult, satenii au vazut-o, acolo, intreaga. Exploratorul Jacques Yves Cousteau a venit de doua ori in Romania special pentru a trece insula pe lista monumentelor UNESCO, povesteste directorul Muzeului Dunarii de Jos din Calarasi, Marian Neagu. Ceausescu i-ar fi spus ca nu ne trebuie noua asa ceva; ca, daca ne trebuie, o scoatem noi pe uscat. Dupa Revolutie, pe vremea premierului Petre Roman, in epoca lui "nu ne vindem tara", a primit, zice arheologul, un raspuns cu acelasi efect: zero. Cetatea a fost, spun istoricii, cea mai puternica din aceasta regiune. Cetatea a fost construita intre anii 972 si 976 de catre trupele imparatului bizantin Ioan Tzimiskes. Pacuiul lui Soare a fost ridicat pe ruinele unei cetati mai vechi, folosind ca material de constructie parti din vechea structura. Dupa un incendiu, in secolul al XI-lea, cetatea a fost repopulata in secolul al XIII-lea.

COMOARA DE SUB APE

In 1968, un scafandru amator a incercat sa dezlege misterul cetatii de sub ape. "Dupa vreo ora, cand l-au scos, avea parul alb si atatea fracturi ca n-au putut sa i le numere. A povestit ca niste monstri cu mustati l-au pisat de zidurile cetatii. A scos de acolo niste bucati din cupola mitropoliei bizantine din aur de 24 de carate", spune directorul muzeului. Satenii povestesc ca aici se lafaie cei mai mari somni de pe Dunare. Nea Vane, pescar de legenda din Ostrov, l-a prins pe cel mai mare: o chestie uriasa si tesita, de vreo 300 de kilograme. Avea in el doua verighete, o decoratie, trei cutii de conserve, cuie, inclusiv bizantine. "Nu pot sa va spun cate monezi de aur am gasit. Incuietori, chei, table... toate placate cu aur. Era una din cele mai bogate cetati". La suprafata au mai ramas acum, doar mahalaua cetatii si debarcaderul. In ultimii zece ani au disparut, luate de ape sau praduite de vandali, patru randuri de lespezi din ziduri. Ministerul Culturii nu poate, iar Cousteau a murit...

Am pornit la drum sa culegem povestile Dunarii. O echipa de reporteri de la Jurnalul National si Antena 1 se afla incepand de ieri la Sulina, de unde vor naviga in sus, pe fluviu, cautand sa ia pulsul unei vieti ce depinde mai mult de toanele si cotele apelor Dunarii decat de strategii guvernamentale. Asteptati-ne! Sosim si in portul dumneavoastra!

SCRIETI-NE! Despre intamplari minunate sau ingrozitoare, despre viata pe care o traiti acolo, la dumneavoastra acasa, pe malurile Dunarii. Scrieti-ne pe adresa croaziera@jurnalul.ro sau, prin posta, la adresa pe care o gasiti in caseta redactionala.