Jurnal de Croaziera - Ceata

De cate ori v-ati trezit intr-o dimineata de toamna, v-ati uitat pe geam si ati vazut ca e ceata? Poate de multe ori. Pentru multi dintre dumneavoastra a fost poate o simpla constatare a unui fenomen meteo. Nu i-ati dat prea multa importanta. Pentru noi, echipa Jurnalul aflata in croaziera pe Dunare, a fost mai mult decat atat.

De cate ori v-ati trezit intr-o dimineata de toamna, v-ati uitat pe geam si ati vazut ca e ceata? Poate de multe ori. Pentru multi dintre dumneavoastra a fost poate o simpla constatare a unui fenomen meteo. Nu i-ati dat prea multa importanta. Pentru noi, echipa Jurnalul aflata in croaziera pe Dunare, a fost mai mult decat atat. Pe mine, personal, la inceput m-a apucat disperarea. Si va spun si de ce. Ma simteam pe vasul ancorat in portul Zimnicea ca intr-o vizuina. Nu tu semnal la telefon, nu retea de internet, curent electric cu program si televizor asisderea. "Domnule comandant, cand plecam spre Turnu?", era intrebarea care devenise un laitmotiv. "Cand se ridica ceata", venea raspunsul. Si, dintr-o data, am avut cu ce sa-mi umplu timpul, dupa tentative esuate de a termina o carte. Nu mai eram cu ochii in ceata, stateam cu ochii pe ea. O distractie care nu a durat prea mult. Am aflat ca, daca se ridica ceata, nu dispar si problemele noastre. Mai era si Dunarea, ale carei cote scadeau vertiginos. Avem sanse sa plecam maine? "Vedem. E toamna si ceata poate dura o saptamana, o luna", ne "incuraja" comandantul. Ceata s-a ridicat, intr-un final. Dupa pranz. Bine pentru noi, tarziu pentru vas. Nu putea pleca atunci, ne prindea intunericul, iar pe Dunare pot aparea capcane multe. Poate maine dimineata... Cu speranta asta ne-am retras fiecare la treburile lui. Am reinceput sa citesc. "Iarna barbatilor", nuvelele de "profil" ale lui Stefan Banulescu. "Vica, fata de brezoi,/ din ce neam esti, din ce soi?/ Te-a nascut ma-ta in lotca/ Dunarea iti fuse doica." Versuri din nuvela "Mistretii erau blanzi", in care apele umflate ale Dunarii faceau ravagii. Necazurile pe care le-aduceau localnicilor ma faceau sa ma simt penibil ca facusem din ceata o problema insurmontabila. Asa ca ne-am adunat si am decretat ca trebuie sa facem ceva. Intram in criza de timp. Zis si facut. A doua zi, normal, era din nou ceata. Ne-am impartit. Doi colegi au ramas pe vas, restul am plecat spre Turnu Magurele cu masinile. Si de aici tot raul spre bine. Ceata s-a ridicat mai devreme, vasul a plecat, apropiindu-se de Turnu pana la lasarea intunericului. Morala? Nu prea exista, dar am putea forta una. Cititi-l pe Banulescu atunci cand dati cu ochii-n ceata!