Jurnal de Croaziera - Prizonierii Dunarii

M-a prins hoata! Dupa ce ne-a priponit aproape trei zile la Zimnicea, ceata s-a ridicat si am putut sa pornim din nou pe Ea. Pentru ca am plecat pe la pranz, viteaza Andrusca (nava noastra) nu a putut sa ne duca in aceeasi zi pana la Turnu Magurele, asa ca a trebuit sa innoptam in mijlocul fluviului, legati de o barja din care se auzeau chitaituri de soareci.

M-a prins hoata! Dupa ce ne-a priponit aproape trei zile la Zimnicea, ceata s-a ridicat si am putut sa pornim din nou pe Ea. Pentru ca am plecat pe la pranz, viteaza Andrusca (nava noastra) nu a putut sa ne duca in aceeasi zi pana la Turnu Magurele, asa ca a trebuit sa innoptam in mijlocul fluviului, legati de o barja din care se auzeau chitaituri de soareci. Bezna de sa-ti bagi degetele in ochi singur. Doar eu si Alex, jurnalistul de apa dulce, am ramas pe pontonul plutitor. Restul echipei s-a imprastiat pe uscat, care pe unde avea treaba: Sidonia, Laura si Bogdan, la Samovit, Gabi, Daniela, Costin si Marin, prin zona Turnu Magurele.

Dupa emotiile de peste zi, caci capitanul ne tot avertiza ca e posibil sa ramanem impotmoliti, o noapte in mijlocul Dunarii pica taman la tanc. Nu duceam lipsa de subiecte, impingatoarele mai putin norocoase care au ramas proptite in nisipul Dunarii erau material suficient. Numai ca era cam pustiu pe SincronDelta, la telefon ce mai vorbeam cu ai nostri colegi, cand nu ne invada reteaua bulgareasca.

Si-atunci au venit: intai capitanul lor, apoi mecanicul-bucatar, apoi marinarii. Toti cu chef de vorba. Personaje cu un picior in realitate, cu celalalt in povestile Dunarii. Si pe ei ii prinsese fluviul intre malurile intunecate. A mia oara.

Parca ne cunosteam de-o viata. Oameni cu filosofii de viata grele, care-ti vorbeau cu aceeasi candoare de familia pe care nu o vad cu lunile si de "fetitele" cu care-si mai alina singuratatile in porturi. "Sa-ti traiesti viata!", "Sa nu regreti nimic". Oameni ca niste carti deschise, cu rugina impregnata in palme, cu povesti marinaresti. Noaptea si Dunarea s-au facut pe loc prietenoase si timpul a trecut altfel. A doua zi dimineata am mai avut o reuniune scurta cu echipajul impingatorului "Roman". Cand a venit momentul ca Andrusca sa o ia din loc, un marinar a uitat ca trebuie sa coboare si a ramas prizonierul nostru. Si da-i glume si vorbe de duh! Noroc cu Tase-mereu-pe-faza, care l-a transportat rapid cu barcuta cu motor.