O zi cu cei mai vestiti pescari din Zimnicea

Sunt pescari din tata-n fiu. Turtucaieni. Cand au fost deportati pe malul stang al Dunarii, erau de-o schioapa. Si stiau deja sa pescuiasca. In tinerete au lucrat pentru "stat". La pensie, si-au improvizat o casa cu purcel si catel langa apa. "Sa ramana tot asa." Pescuind.

Dimineata devreme. Zimnicea. O cafenea cu oameni. Sfatuindu-ne in cor: "Daca vreti sa-ntalniti niste pescari adevarati, duceti-va la fratii Sisu! Mergeti pe dig vreo 20 km, drum greu, cu hartoape, dar aveti ce gasi! Si-au lasat familiile aici, in oras, si s-au mutat acolo. La peste!". Drum greu, cu hartoape. Cand iti pierzi rabdarea, ajungi. In dreapta, printre copaci, o casa din chirpici cazuta in timpul inundatiilor din primavara. "Tot dichisu’ avea, tot dichisu’... cu prispa, cu bucatarie, cu tot!". In stanga, un fel de vagon capitonat, de doi pe doi, cu trei paturi, niste saltele si-o soba. Ridicata dupa inundatii: "Vai de noi! Patru luni am dormit in cocioaba. Cum sa mai construim alta-n loc la varsta asta?!", o constatare resemnata fara pic de patetism. Gaini, multe gaini, un sopron invelit tot cu setci si varse, porci plimbandu-se nonsalant printre ei, caini motaind. O masa din lemn, niste lemne fumegand langa ele, un cap de oaie, sange de porc pe masa, sorici, soare. Si nea Sisu, zis Radu, cu nea Ion, pusi de-a curmezisul impotriva fumului. Pregatind de zor niste carne pentru nunta nepoatei. "Cea mai a dracu’ mare de pe lume, uite aici e!", se porneste nea Radu, intorcandu-se cu tot corpul spre Dunare. "O cunosc ca pe palma mea, io toata viata langa ea am trait!" Apoi incepe sa cante o poezie stiuta "din clasa a doua": "Stiuca fripta pe gratar, domnisoara pe magar, iepure-njugat la plug. Cine dracu’ a mai vazut?!". Se rade la greu.

SE POVESTESTE. Din ’80, de cand au iesit la pensie, stau aici, in natura. "Ne-ai omori daca ne-ai muta inapoi, in casa de la Zimnicea. Ce sa ne lipseasca?! Nevestele? Pe neveste le vedem o data la saptamana. Pana si sarbatorile le facem tot aici. Avem tot ce ne trebuie", spune nea Radu, un om simplu, a carui naturalete dezarmeaza numaidecat. "Pentru mine a fost o bomboana meseria de pescar. Cum sa lasam noi libertatea de aici?", se intreaba mai mult retoric Radu. Peste e - "nu ne plangem!, zeci de kilograme pe zi! Anul asta a mers bine!" - o ora pleaca sa verifice varsa pe balta. "Ne place cel mai mult sa dam cu varsa, cine stie cand, mai dam si cu setca. Sunt multi tutuci si-o rup." Nea Radu, tinerelul de 73 de ani, vasleste de fiecare data, iar nea Ion incarca. "Crap, caras, platica, mai rar, somn!" Si "n-o duc rau". " De multe ori, cand ma suna sa trimit masina sa incarce pestele, ii refuz, ca n-am pe cine sa trimit pana aici. Iar daca mai si ploua, e prapad cu drumul asta. Cine se incumeta?", explica Petre Pruna, seful Asociatiei de pescari din care fac parte si cei doi. Dar nu se lasa. "Gasim un tractor sau o caruta si tot ajungem cu pestele-n port, sa-l vindem", spune nea Ion, fost baci, care a invatat tainele pescuitului "acum vreo doozeci de ani".

LA MASA. O pomana a porcului in toata regula, cu tuica, bere si usturoi si nea Radu, care se ridica si danseaza spre incantarea celorlalti. "Am doo nepoate, cum as putea sa le fac io nunta daca n-as sta aici, sa fac bani? Ca m-ar omori daca n-as avea ce sa le pun pe masa", spune cu o usoara mandrie-n glas nea Radu. Ceilalti il asculta, dand din cap aprobator. Se mananca si printre inghitituri se vorbeste despre peste. "Pe malul nostru nu se gaseste morun, pentru ca la noi e mal, iar el trage acolo unde-i curat, la piatra. Bulgarii au piatra, ei prind mai des", povestesc ei. Mandria suprema e sa prinda un somn. Unul mare. "Cel mai gras a fost de 170 de kile, prin ’79 l-am prins. Iar in noptile in care visez lume multa, a doua zi dau fuga pe balta. Intotdeauna prind peste atunci", spune nea Radu. Cat despre morun, nea Radu raspunde scurt: "N-am prins nici unul pana acum. De ce sa mint?".

MOSTRA DE PESCUIT

Mici scene care inspira simplitate si naturalete intr-un loc facut bucata cu bucata de mana naturii: "Haideti cu noi in barca, sa vedeti cum verificam noi varsele!". Zis si facut. Vaslesc incet, fara a arunca un strop de apa in barca. Trecem pe la fiecare varse in parte, arunca tot pestele gasit in ele printre picioare. Incet. Fac glume. Din doua-n doua minute se avertizeaza unul pe altul sa aiba grija, nu care cumva sa ne stropeasca. Ne povestesc pe indelete cum se asaza o varsa in apa, cum se curata, la cat timp se schimba cu altele. Nea Radu impinge de vasle cu usurinta cu care se arunca o tigara din masina, pe strazile Bucurestiului. N-are "nici pe dracu’!". "Asta stiu eu sa fac!" Plimbarea printre sculele de pescuit dureaza circa o jumatate de ora, timp in care pestele se zbate prin barca. Il aduna pe tot intr-un sac. Si surpriza... Vor sa ni-l dea, semn de multumire ca i-am vizitat. Ultima rugaminte din partea lor: "Cum asa?! Hm-mm! E pacat de Dumnezeu sa-l lasati aici!".