x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro › Campaniile Jurnalul › Cu cheia de gat › Forma de libertate a unei generatii

Forma de libertate a unei generatii

de Paula Anastasia Tudor    |    23 Aug 2006   •   00:00
Forma de libertate a unei generatii

Lucian Mandruta stia sa-si faca sin-gur bomboane din zahar ars... Simo-na Gherghe a fugit cu tricicleta de acasa, iar Catalin Tolontan juca fot-bal in spatele blocului.

  • Print si cersetor - Chei diferite la gatul vacantei: spre libertate sau spre munca Vacantele cu cheia de gat si vacantele petrecute la bunici sunt doua simboluri ce reprezinta copilaria mai multor generatii. Fie ca se impleteau ori erau separate, fiecare in parte trezeste un potop de nostalgii legate de libertatea copilariei.

    Vacantele "generatia cu cheia de gat" sunt puzzle-uri uriase compuse din amintiri. Am rascolit prin podul copilariei, impreuna cu oameni care au devenit intre timp celebri. Ii vedem sau ii citim zilnic, le comentam gesturile si atitudinea, fara sa stim cine sunt. Sunt copii cu cheia de gat, care s-au facut mari. De la fiecare dintre ei, fara exceptie, la prima intrebare: "Ati fost copil cu cheia de gat?" am primit un raspuns plin de-o mandrie nostalgica si de incantarea ce inca razbate din copilul din ei: "Da! Am fost!".

    JOACA. Simona Gherghe: "Saream pana imi stricam coditele"

    GUSTUL BRANZEI DE CAPRA. Simona Gherghe este editor prezentator al Observatorului de la ora 13:00. "Cele mai multe vacante mi le-am petrecut la tara, la bunici, intr-un loc fabulos, povesteste ea. Satul se numeste Clondiru de Sus si e in judetul Buzau. E undeva printre dealuri, in mijlocul viilor, o zona pietroasa, dar foarte, foarte frumoasa. Aproape ca nu a existat vacanta in care sa nu fi mers acolo... Plecam la bunici din prima zi de vacanta si reveneam la Iasi la 14 septembrie. Asa ca am petrecut putine vacante cu cheia de gat. Probabil de-asta ma trimiteau parintii toata vacanta la tara, ca sa nu ma lase singura printre betoane. Dar am purtat si eu cheia, si acum o vad. Mama imi spunea sa o tin intotdeauna pe sub bluza, sa nu o vada careva si sa mi-o smulga de la gat. Chiar m-a speriat, pentru ca am devenit foarte responsabila - niciodata nu am pierdut cheia de la casa! Aveam un joc exclusivist, doar de fete, «saream ata». Un elastic pe care-l saream ore-n sir pana se rupea, pana imi stricam coditele pe care mi le facea mama! Iar mai tarziu, cand eram mai maricica, am inceput sa joc fotbal. In echipe mixte, fete cu baieti. E drept ca aveam si modele: se intampla in timpul campionatului mondial de fotbal din Italia, din ’90."

    PRIMUL JOB. Cele mai frumoase amintiri despre vacante Simona le are insa de la tara. "Am batut toate dealurile, toate viile, am muls caprele bunicilor, am mers la munca la camp cu bunica mea! N-o sa uit vreodata gustul branzei de capra, infasurata in ziar, mancata pe la pranz la umbra butucului de vie. Acolo am avut si primul meu loc de munca! Aveam 13 ani si am vrut sa merg si eu la ferma cu ceilalti copii. Bunicii nu m-au lasat! Ca «ce-o sa zica lumea! Uite, astia isi pun nepoata la treaba, o trimit la cules de piersici!». O noapte am plans si m-am rugat de ei sa ma lase. Si... m-au lasat pana la urma! Asa am castigat primul meu salariu! Si tot la tara am furat un pepene de la vecinul bunicilor! Atunci am simtit cele mai profunde remuscari! Am visat ca vine politia sa ma aresteze si mi-am jurat ca n-o sa mai fur nimic niciodata! Si iarna la tara era minunata! Ne suiam pe sanie si alunecam asa vreo doi kilometri. Acolo am invatat de la bunicul meu primul colind. Dar vacantele se terminau intotdeauna prea repede si ma intorceam printre blocuri, la scoala, la cheia de gat. Si mi-am mai amintit ceva: cred ca aveam vreo 4 anisori. Eram la joaca si am fugit de acasa la un var al mamei mele. Cu tricicleta! Fusesem cu parintii in vizita la ei si mi-a placut mult. Aveau doi copii si voiam sa ma joc cu ei (eu, singura la parinti, tanjeam dupa compania copiilor). Ai mei au innebunit de grija, pentru ca habar n-aveau unde sunt. M-am ales atunci cu o urecheala zdravana, cat sa ma potoleasca de fugitul de-acasa!"

    Citește pe Antena3.ro

    SPORT
    "Am fost si gimnasta, pentru ca asa era moda atunci: toate fetitele isi doreau sa fie Nadia! Eram rezerva lotului de gimnastica ritmica! Iar in clasa a doua, ai mei m-au retras cand am venit acasa cu picioarele vinete. Ma batuse profesoara de balet!"
    Simona Gherghe
    editor-prezentator al Antenei 1

    LUCIAN MANDRUTA ISI FACEA SINGUR ZAHAR ARS
    Lucian Mandruta, prezentatorul Observatorului si redactor-sef al stirilor de la Antena 1, marturiseste sincer ca "mi se pare atat de mult de atunci, ca nu-ti poti inchipui... Nu-mi faceam teme de vacanta decat in ultima clipa. Ca, de altfel, orice altceva... Ultima clipa imi pare de altfel o mare cucerire a omenirii. Citeam in sezlong, in curtea casei bunicilor din Arges. Si acum as face la fel - e singurul lucru pentru care ma gandesc chiar sa fug de la serviciu. Am reusit sa pastrez casa in familie, pentru ca si copiii nostri, ai celor care am ramas, sa poata face la fel. Am fost copil cu cheia de gat, dar probleme cu cheia n-am avut niciodata. Eram foarte atent de fiecare data. Sunt, in general, un om meticulos, cateodata pana aproape de patologic, cand vine vorba de chei. Poate si de-aia am votat cu CDR-ul, pana s-a desfiintat". Cand vine vorba despre ce manca un copil singur acasa, daca-si incalzea singur ori isi incropea ceva sau arunca mancarea lasata de mama in craticioara..., raspunsul vedetei este trist. "Eram saraci. Mancam ce gaseam in frigider. Cateodata exista o singura bucata de carne, pe care mama mi-o ceda. Uneori stiam, alteori nu. In toata copilaria am avut o singura data un borcan cu Nutella. Asa ca, atunci cand aveam pofta de dulciuri, imi faceam zahar ars intr-un ibric stricat, folosibil doar in scopul asta. Am ramas singur acasa de cand imi aduc aminte - cam clasa a II-a, cand am scapat de internat. Parintii erau despartiti, mama muncea si nu exista baby-sitter. Pierdeam vremea cu fleacuri, in general carti, avioane de hartie sau experiente chimice care scoteau norisori de fum in balcon. Cand eram singur acasa regula era: nu deschid la nimeni. Nu vorbesc cu nimeni. Asa am facut si nu cred c-am pierdut ceva." Intrebarea de final e putin retorica: "Va placea singur acasa?". Atunci i-am simtit zambetul printre randuri: "Da. Si azi imi place".

    CEL MAI FRUMOS CADOU PENTRU CATALIN TOLONTAN
    Catalin Tolontan, redactor-sef al cotidianului Gazeta Sporturilor, isi aminteste ca a primit cheia de gat in clasa a doua. "A fost, probabil, cel mai frumos cadou. Si nici nu vad altul care sa poata rivaliza, de vreme ce finala de Campionat Mondial de fotbal pe care urmeaza s-o castig nu cred s-o pot muta vreodata din vis in realitate. De ce a fost cheia de gat un dar? Pentru ca a insemnat forma de libertate a intregii mele generatii. In absenta telefonului mobil (Slava Domnului ca nu se inventase!), parintii stiau doar cand plecai de acasa si rareori cand te intorceai. Cu cheia de gat ajungeai la fotbal, fie in spatele blocului in care locuiam, fie in Parcul Tineretului, locul unde continuu sa joc si azi, mai putin agil, dar la fel de ofticos. Cheia ne deschidea o poarta magica, traiam in Stargate fara sa stim. Eram stapanii timpului nostru, pe care-l desiram cum doream, impartindu-l intre carti, plimbari, sah si «capace», jocul in care scoteai din cerc capacele strivite de bere. Daca as fi patetic (si sunt!) as zice ca simt si azi pe pielea gatului sfoara si metalul cald-galbui al cheii. Dar nu le mai simt. De aceea spun doar atat: cand transpir si injur de fiecare data inelul complicat de chei, sus, jos, dintata, ma gandesc uneori ce simplu era cu o singura cheie. Cheia de gat."
    • ×
    Subiecte în articol: cheia cu cheia de gat
    TOP articole pe Jurnalul.ro:
    Parteneri