Elena Ceausescu l-a scuipat pe Vlad

Ce s-a petrecut in decembrie 1989 in Romania ramane inca un subiect "fierbinte", atat pentru public, cat si pentru analisti, politicieni sau oameni de presa. Libraria "Eminescu" din Bucuresti gazduieste azi lansarea pe piata romaneasca a unei lucrari despre Revolutie, semnata de doi britanici: "Prabusirea", publicata in Marea Britanie in 1991.

Cartea semnata de Bob Wylie si George Galloway si publicata de Editura IRINI soseste pe piata romaneasca in plina relansare a dezbaterilor pe tema Revolutiei romane, subiect, de altfel, tratat pe larg de "Jurnalul National". Lucrarea celor doi britanici este in primul rand o cercetare originala, care surprinde nu numai zilele Revolutiei, ci si perioada agitata din lunile care au urmat, inclusiv venirea minerilor la Bucuresti. Cartea il care consilier editorial pe scriitorul Florin Iaru.

Autorii

Autorii lucrarii, George Galloway si Bob Wylie, sunt ambii oameni de presa si de stanga, in acelasi timp. Galloway, pana acum cateva luni membru al Partidului Laburist britanic, este un specialist in afaceri externe si un personaj cu legaturi controversate in lumea politicii. Printre prietenii sai se numara lideri precum Yasser Arafat si Benazir Bhutto, dar si Saddam Hussein, ceea ce, de altfel, i-a si atras sanctiunea din partea laburistilor britanici, care l-au expulzat din partid. Dar Galloway este cunoscut publicului si drept comentator radio si orator, precum si autor al unor articole publicate de "Sunday Times", "The Evening Standard", "The Guardian", "Spectator", "Glasgow Herald" si "The Scotsman".

Bob Wylie este jurnalist la BBC, iar activitatea sa din ultimii ani l-a facut martor ocular la drama evenimentelor din Arabia Saudita, Orientul Mijlociu si Europa de Est. Semnatura lui pe lucrarea despre Revolutia din decembrie 1989 nu este intamplatoare: Wylie a mers pe urmele desfasurarii revolutiilor anticomuniste din Polonia, Iugoslavia si Romania, dupa cum aflam chiar din prezentarea care-i este facuta in carte. Si Wylie este un om de stanga, ba chiar un fost marxist proeminent, care se mandreste cu intelegerea ambelor aspecte ale problemei. El spune ca motto-ul lui de lucru acum este "Lucrurile nu sunt niciodata ceea ce par".

Prezentam, in continuare, cateva fragmente din lucrarea celor doi britanici, care se anunta un eveniment editorial si in Romania.

Moartea lui Milea

In cladirea Comitetului Central, Nicolae Ceausescu lua ultima masura care ii va asigura prabusirea. Furios, el a dat ordin ca generalul Milea, ministrul Apararii, sa fie impuscat pentru tradare din cauza refuzului de a-i executa ordinul expres de a inconjura cladirea si a impiedica demonstratia sa devina de masa.

Daca Milea a fost impuscat de altii sau fortat sa-si ia viata ramane una dintre problemele grele ale Revolutiei. Generalul Stanculescu afirma ca el stie ca Ceausescu i-a spus pazei sale, cand a fost tinut sub stare de arest la Targoviste dupa Revolutie, ca el facuse ca Milea sa fie impuscat. O alta varianta a acestei povesti este ca Ceausescu a dat ordin lui Milea sa comande Armatei sa traga in multimi si, decat sa faca asta, Milea si-a luat viata. Acest lucru poate fi adevarat. Stanculescu crede ca este: "Parerea mea este ca el a fost obligat sa-si ia viata de catre dictator... atat raportul postmortem, cat si cel al procurorului au dat un verdict de suicid". Daca, totusi, asa stau lucrurile, Milea este printre putinii militari care s-au sinucis fara a-si pune haina de militar si de a se impusca el insusi in piept.

Milea a fost denuntat ca tradator cand i s-a anuntat moartea la Televiziune si Radio, intre 10 si 11 dimineata. Generalul Victor Stanculescu, atunci primadjunct al ministrului Apararii, a auzit despre moartea lui Milea la 10:20 in cladirea Comitetului Central. Planurile complicate ale generalului pentru a evita aceasta imprejurare nu reusisera. Dupa ce a dormit cea mai mare parte a lui 21 decembrie departe, la spitalul din Timisoara, se intorsese la Bucuresti la doua dimineata pe 22 decembrie, cautand in prealabil sa afle sfatul lui Milea daca nu cumva devenea riscant sa faca acest lucru. Apoi, nelasandu-se descurajat de prima lui actiune evaziva, s-a dus la Spitalul Militar Central in Bucuresti si a cerut sa-i fie pus piciorul in ghips.

Ordin pentru Stanculescu

Stanculescu explica: "Am prevazut evenimentele care veneau si am dorit sa evit orice raspundere privind atacurile asupra populatiei. Am decis sa-mi "rup" piciorul, astfel incat sa fiu scos din linia de lupta. De aceea am solicitat sa-mi fie pus in ghips, pentru a impiedica participarea mea la macelul planificat de Ceausescu, dar n-a fost sa fie asa". Ceausescu daduse ordin sa-l cheme de acasa sa ia comanda Armatei. I s-a ordonat sa se prezinte la Comitetul Central, "indiferent de starea lui medicala". Nu era nimic amuzant in timp ce evenimentele se derulau in acea zi, dar Stanculescu in mod sigur juca un rol bizar intre demnitarii comunismului: un militar cu un ghips turnat pe piciorul drept.

O escorta speciala a fost trimisa acasa la el pentru a se asigura ca era dus la Comitetul Central sa-l intalneasca pe Ceausescu. Stanculescu s-a gandit ca aceasta ar putea sa-l duca in fata unui pluton de executie, dar odata acolo, a fost condus la Ceausesti. Nicolae Ceausescu i-a spus: "Armata nu trebuie sa cedeze. Sa iei toate masurile necesare".

Stanculescu explica mai tarziu: "Lumea spunea ca N. Ceausescu era nebun, dar ambiguitatea voita a acestui ordin demonstreaza ca nu-si pierduse puterea de judecata. Daca s-ar fi savarsit un masacru impotriva populatiei, el s-ar fi absolvit pe sine spunand ca ordinul sau fusese interpretat gresit si daca nu s-ar fi luat masuri destul de aspre, ar fi facut sa mi se puna streangul de gat pentru neexecutarea de ordin".

Generalul Gheorghe Voinea, comandantul Armatei pentru Bucuresti, a auzit despre moartea lui Milea cand a fost si el chemat sa vina la Tovarasul Presedinte. Voinea se temea si el ca va fi impuscat. In drum spre cladire si-a scos gloantele din pistol si le-a pus in cizme, spre a evita dezonoarea ostasului de a fi impuscat cu propria sa arma. El spune:

Cand am intrat in cladirea Comitetului Central, era plina de oameni de la Securitate in haine civile, toti speriati. Se putea vedea frica in ochii lor.

El s-a dus in sala de sedinte a Comitetului Central, unde i-a intalnit pe generalul Stanculescu, prim-adjunct al ministrului Apararii, si pe generalul Eftimescu. Toti nerusinatii vremii erau prezenti - Dascalescu, Bobu, Curticeanu, Dinca, Postelnicu si altii. Nicolae Ceausescu si Elena Ceausescu stateau in picioare in fata.
Ceausescu era acum nebun de furie. Batea din picioare si striga:

De ce nu isi face Armata datoria? Trebuie sa luati toate masurile necesare, m-auziti, toate masurile necesare pentru a-i opri sa vina asupra noastra!

Camasa lui Voinea se lipea de spate cu sudoarea fricii. El a spus:

Tovarase Presedinte, situatia nu poate fi rezolvata.

Ceausescu le-a facut semn sa plece, strigand:

Faceti ceva!

Iar in timp ce ieseau pentru a se duce la postul de comanda al Armatei din cladire, el a pornit spre balcon, pentru a vorbi multimii.

A fost huiduit si luat in bataie de joc in timp ce statea in spatele microfonului pregatindu-se sa vorbeasca. Intrucat protestele deveneau tot mai puternice, a facut semne cu mainile in exasperare si s-a retras, consternarea si teama vazandu-i-se pe fata.

Cei trei generali au fost condusi la postul de comanda de catre sefii din Securitate. Voinea spune:

Ne uitam unul la altul; nu scoteam un cuvant... Ridicam telefoanele si formam unele numere, fiindca ne supravegheau, pentru a da impresia ca noi comandam unitati ale Armatei, dar nu miscam un singur soldat... Demonstrantii erau la zidurile cladirii.. Orice miscare ar fi pornit un macel...

Curticeanu a intrat si a spus:

Multimea nestiutoare e peste noi...

Stanculescu a strigat si el:

Liniste! O sa luam masurile necesare.

Curticeanu a plecat, dar curand s-a intors intr-o stare de panica, strigand:

Ei sunt in cladire... Trebuie sa veniti la Presedinte!

Cand au intrat in sala de sedinte a Comitetului Central din nou, generalul Vlad, seful Securitatii, si Tudor Postelnicu, ministrul de Interne, stateau in picioare in fata sotilor Ceausescu. Nicolae Ceausescu striga la Postelnicu:

Esti un tradator!... Esti un tradator!... Ne-ai mintit!...

Postelnicu i-a implorat, slugarnic, din nou:

Tovarase presedinte, mi-am dedicat viata dumneavoastra, v-am slujit... va voi sluji intotdeauna... Am facut ce am putut... tot ce am putut...

Ceausescu s-a infuriat:

Tu... tu... ma slujesti pe mine? Esti un porc, si tu, Vlad, lepadatura... mi-ai spus numai minciuni si tu!...

Apoi Elena a strigat, cand cei trei generalui au intrat pe rand:

Porcilor! Tradatorilor! V-ati iubit pe voi insiva mai mult decat ati iubit cauza!

In timp ce caramizi si pietre spargeau ferestrele, ea a facut un pas inainte. L-a scuipat pe Vlad in fata si s-a miscat in directia randului.

Gunoiule! (il scuipa). Escrocilor! (ii scuipa). Lepadaturilor (ii scuipa). Porcilor... lepadaturi tradatoare!

Prin ochelarii improscati de scuipat, Voinea i-a vazut intorcandu-se sa fuga spre elicopterul care astepta pe acoperis. Vreo 15 minute inainte de aceasta, ultimul mesaj al Ceausestilor catre populatie fusese transmis pe foi volante lasate sa cada in jos, ca o cascada asupra maselor speriate, din elicoptere zburand deasupra zonei centrale a orasului. Foile volante mentionau: "Muncitori, nu va lasati atrasi din calea adevarului de dusmani ai poporului! Fiti vigilenti si demascati pe cei care incearca sa produca panica si dezordine! Cetateni! Opriti si ganditi! Tara este in pericol. Viitorul este in mainile voastre!".

Cainii mor primii

Primii membri ai gospodariei Ceausescu sortiti sa piara au fost cei doi caini negri Labrador ai lor, ciomagiti de primii revolutionari care au dat peste ei in cladirea Comitetului Central. Nu era loc nicicum in elicopter pentru caini. Fusesera cadouri din partea Reginei Elisabeta a II-a si a fostului lider liberal Sir David Steel.

Noua putere

Odata ajuns in renumitul studio, Iliescu a citit o proclamatie, apeland la natiune pentru mentinerea calmului, propunand totodata o intalnire in cladirea Comitetului Central la 5 dupa-amiaza pentru crearea unei structuri in vederea organizarii unui nou guvern. El a citit aceasta proclamatie intre 3:30 si 4:30, timp pana la care esuasera deja doua tentative de a crea un nou guvern din haosul de pe coridoarele cladirii Comitetului Central. Ilie Verdet si Constantin Dascalescu, primul-ministru al lui Ceausescu, au fost principalii promotori, dar eforturile lor erau sortite esecului.

Dupa ce Roman vorbise din balconul cladirii Comitetului Central, o procesiune de oameni venisera sa vorbeasca in urmatoarele ore. Multi erau dornici sa exprime votul lor deliberativ in istorie: cei cunoscuti, asemeni colonelului Parcalabescu, care a subliniat mesajul generalului Voinea ca Armata era cu poporul; cei necunoscuti, asemeni barbosului care a trebuit sa fie tras cu putere de la microfon dupa ce intonase la nesfarsit: "Ceausescu a plecat", sau frumoasa domnisoara blonda care a intrat in istoria jurnalului de actualitati, stand in picioare pe plinta de lemn intr-o bluza albastra stramta, usoara, fluturand un steag mare, gaurit, in timp ce multimea de jos scanda: "Li-berta- te!".

Acum, in camera 229, in spatele balconului de la primul etaj, era o cacofonie de nedescris. Tineri revolutionari, comunisti, ex-comunisti, actori si regizori de film erau printre cei ce incercau sa aduca ordine in anarhie. Pe la 3 dupa-amiaza, Ilie Verdet a iesit in fata pentru a-si impune prezenta, chiar in momentul in care demonstrantii din camera de alaturi, cea a consilierului lui Ceausescu, Constantin Mitea, se uitau la fotografiile luate din sertarele biroului acestuia.

Verdet, care a fost o figura-cheie in rivalitatea prelungita si aspra din Partid, care s-a manifestat in lupta pentru succesiunea lui Gheorghiu-Dej la sfarsitul anilor ‘60, cazuse de mult in dizgratie. Dar faptul ca el era acum doar un presedinte anonim al unei cooperative agricole de productie nu insemna ca nu era tentat sa-si joace sansa. A fost prezentat adunarii de catre barbosul Alexa Visarion, un regizor de film care prezida dezbaterile. Verdet s-a oferit ca posibil conducator pentru noul guvern, cu declaratia de deschidere:

Tovarasi, va rog sa observati ca eu folosesc aceasta forma de adresare si nu "Domnule"... Cred ca noi toti avem dreptul la propria noastra opinie... Am fost comunist toata viata mea. Imi va fi greu sa ma adaptez, dar sunt dispus sa conduc daca imi veti permite...

Putini au fost convinsi, desi Verdet a fost primul care a impus aproape liniste totala cand a vorbit. Trecerea timpului va valida exactitatea cuvintelor lui. Unsprezece luni mai tarziu a devenit presedintele Partidului Socialist al Muncii, reconstituitul Partid Comunist al Romaniei, dupa un esec de falsificare a voturilor pentru a prelua Partidul Democratic al Muncii. Manolache, care era secretarul de partid la Academia de Partid din Bucuresti cand Verdet isi facea oferta, a terminat alaturi de el ca secretar al Partidului Socialist al Muncii.

Nici macar prezenta generalului Iulian Vlad, seful Securitatii, alaturi de Verdet nu schimba catusi de putin scepticismul care intampina apelul sau.

Guvern Dascalescu

Caruntul Vlad, miscandu-se plin de incredere si fara efort in aceste ape, ca un rechin alb in cautare de prada nestiutoare, a inceput sa-i influenteze pe cei de fata in favoarea lui Dascalescu, primulministru al lui Ceausescu, propunand sa i se dea insarcinarea de a conduce un nou guvern. La 4 dupa-amiaza, presupusul bisnitar Dan Iosif s-a dus la balcon dupa ce Dascalescu se adresase multimii si a strigat:

Sunteti de acord ca Dasca lescu sa fie prim-ministru?

Sute de mii de oameni au strigat "Nu!" si guvernul Dascalescu a cazut.

Cateva minute mai tarziu, Dascalescu a semnat o proclamatie in numele "Guvernului Republicii Socialiste Romania" pentru a elibera toti prizonierii politici si pe cei arestati in zilele demonstratiilor. El a scris in partea de jos a paginii: "Am semnat in stare de libertate, nesilit de nimeni".