Mărturii de excepţie despre eşecul mitingului de la 21 decembrie şi despre întâmplările bizare care au înnebunit mulţimea. Autorii acestor dezvăluiri sunt membri ai echipei de filmare a Televiziunii Române, care transmitea în direct mitingul din Piaţa Palatului.
Toate acţiunile la care participa Nicolae Ceauşescu trebuiau filmate de televiziune din ordinul expres al dictatorului. La aceste acţiuni, denumite "de protocol", nu participau decât angajaţi ai TVR care aveau la Securitate dosare "imaculate". Tehnicienii filmau vizitele de lucru ale lui Ceauşescu, cuvântările şi şedinţele, mitingurile sau convorbirile oficiale cu delegaţii din străinătate. Angajaţii televiziunii erau atent selecţionaţi şi verificaţi, fiind aleşi câteva zeci dintre oamenii cu cele mai curate dosare.
Cei selecţionaţi erau obligaţi, printre altele, să fie membri de partid, să nu aibă rude în străinătate sau să aibă o situaţie familială stabilă. Chiar şi evenimente normale din viaţa unui om - precum naşterea unui copil sau divorţul - puteau atrage înlăturarea acestuia din echipa "de protocol". Cei mai "vizaţi" erau, la indicaţiile Elenei Ceauşescu, cameramanii, mai ales cei însărcinaţi să-i filmeze îndeaproape pe cei doi. "Savanta" dorea să vadă mereu aceleaşi feţe în spatele camerelor care o puteau filma în posturi dezavantajante. Soţia dictatorului îi verifica mereu pe cameramani şi cerea lămuriri suplimentare interminabile în cazurile când zărea vreo faţă nouă la camerele care o filmau din prim-plan.
"SUNT DOUĂZECI DE INŞI CARE AŞTEAPTĂ SĂ VĂ IA LOCUL!"
Selecţiile pentru "echipa de protocol" s-au înăsprit în 1987, după evenimentele de la Braşov. Echipa tehnică era controlată la sânge de securişti înainte de fiecare eveniment la care participa Ceauşescu, "băieţii cu ochi albaştri" obişnuind să le spună: "Tovarăşi, să vă faceţi bine meseria, pentru că sunt douăzeci de inşi la poartă care aşteaptă să vă ia locul". Dictatorii aveau o altă echipă specială care se ocupa de studioul tv din sediul Comitetului Central, locul unde se înregistrau în fiecare an mesajele de Revelion. La momentul Revoluţiei se lucra la formarea unei echipe care să se ocupe de amenajarea şi punerea în funcţiune a unui studio tv la Casa Poporului, care urma să fie dotat cu aparatură de ultimă generaţie.
VARIANTA REZERVEI
Oamenii Televiziunii erau înştiinţaţi de organizarea mitingurilor din Piaţa Palatului cu câteva zile înainte. Cu câteva ore înainte de miting, în piaţă era deplasat un car de reportaj, la ocazii speciale putând fi folosite chiar şi două care. Tehnicienii montau aparatele în poziţiile indicate de securişti. Se filma cu patru sau şase camere, două dintre acestea fiind montate pe o schelă în faţa balconului pentru prim-planul cu dictatorul. Aparatele erau de provenienţă americană, dar foarte vechi şi voluminoase: o cameră cântărea cam 80 de kilograme. Se mergea pe varianta "rezervei", pentru că exista riscul ca, în orice clipă, vreuna din camere să cedeze. După miting, benzile erau montate cu maximă atenţie, nu se folosea nici un plan care să îi dezavantajeze pe cei doi, iar lui Ceauşescu i se scoteau, pe cât posibil, bâlbele. Materialul astfel montat era difuzat vizionat de Comisia de Cenzură de la etajul XI al TVR şi, după ce primea OK-ul, era difuzat în Jurnalul de la ora 19:00.
MITINGUL
Înştiinţarea pentru mitingul de la 21 decembrie a sosit la televiziune foarte târziu, spre seara zilei de 20. Unii tehnicieni au fost anunţati chiar după miezul nopţii despre filmarea de a doua zi. Viorel Neagoe, şeful Carului 3 color, care a filmat mitingul, a primit înştiinţarea în jurul orei 0:30. Carul a fost instalat în jurul orei 7:00. Ca de fiecare dată, piaţa era închisă accesului publicului. Pe toată durata manifestaţiei, nici o maşină nu a fost parcată în zona Pieţei Revoluţiei. Elena Ceauşescu a sosit la CC pe la 7:20 în ARO-ul prezidenţial, aducându-i cu ea şi pe cei doi labradori ai dictatorului. La acea oră, Nicolae Ceauşescu se afla deja în clădirea Comitetului Central. Securiştii au desenat "harta" zonei abia în jurul orei 9:00.
Primii manifestanţi, "oamenii muncii" aduşi la miting, au venit abia către ora 11:00. În tot acest timp, în aşteptarea începerii transmisiei, tehnicienii carului s-au plimbat pe străzile din jurul CC-ului, dar s-au întors alarmaţi după câteva minute spunându-i lui Neagoe că bulevardele sunt pline de oameni care strigă "altceva decât ceea ce trebuie". Securiştii din piaţă erau încă liniştiţi. Camioanele cu scutieri care au blocat accesul în piaţă au apărut abia în jurul orei 11:50. A fost prima transmisie a unui miting la care nu s-a ştiut până în ultimul moment ora de intrare în emisie.
Membrii CPEx-ului au ieşit în balcon pe la 11:55. Mitingul a început în următoarele secunde, fără operatori la camere, fără comentator, fără regizor. Emisia a intrat direct din miră, fără nici un anunţ sau introducere, aşa cum se proceda de fiecare dată. În piaţă era o atmosferă de mormânt. În afara primului rând, format din securişti în cojoace, nimeni nu schiţa vreun gest, nu striga, nu aplauda. Pe la 12:30, când Ceauşescu abia începuse să vorbească, Neagoe susţine că a auzit nişte pocnituri în centrul pieţei. A deschis uşa carului şi, de la înălţimea acestuia, a văzut nişte dâre de fum în zona din centrul pieţei pe fondul aceloraşi pocnituri în centrul pieţei.
Din acel moment, mulţimea îngrozită s-a "rupt", încercând cu disperare să iasă din piaţă. În circa două minute, piaţa s-a golit, oamenii lăsând în urma lor mii de obiecte călcate în picioare: lozinci, pantofi, genţi, poşete, umbrele. Cele trei rânduri de securişti din faţa balconului, în momentul în care au simţit că sunt împinşi din spate de mulţime, s-au întors brusc, au scos automatele de sub cojoace şi le-au proptit în pieptul celor din spatele lor. Aceştia şi cei din zona lor au rămas practic paralizaţi şi au fost singurii oameni din piaţă (aproximativ 500-700 de persoane) cu care s-a continuat mitingul.
În tot acest interval, imaginea de pe televizor (numită "recepţia") se schimbase, tăiată din ordinul cenzurii. Mitingul s-a terminat repede. Echipa televiziunii, coordonată de Ilie Ciurăscu, îngrozită de cele petrecute a strâns sculele în 15 minute, interval în care Nicolae şi Elena Ceauşescu, rămaşi singuri în birou, au ieşit de două ori în balcon. În Strada Pangratti, alţi tehnicieni asistau îngroziţi la desfăşurarea ostilităţilor din Piaţa Palatului. Fostul redactor-şef adjunct de la Redacţia Programe, Stoica Meteleanu, a declarat că în momentul în care au izbucnit tulburările (două explozii de petarde şi ţipete de femei şi copii care au stârnit panică şi au provocat dezordine în piaţă) s-a întrerupt transmisia, trecându-se pe generic de carton. Transmisia s-a reluat după câteva minute, dar mitingul s-a încheiat repede.
Cronologia eşecului
● 12:00 Manifestarea populară din Piaţa Palatului începe. Lozinci: "Vom munci şi vom lupta, ţara o vom apăra!"; "Ceauşescu - Pace!". Iau cuvântul reprezentanţii oamenilor muncii din Capitală. Au spus acelaşi lucru: "Am luat cunoştinţă de situaţia gravă de la Timişoara, de încercările cercurilor reacţionare şi imperialiste de a ne abate de pe drumul construcţiei socialismului"; "Să combatem campania furibundă a imperialismului împotriva statelor care-şi apără suveranitatea". În total şase vorbitori: cinci tovarăşi şi o tovarăşă. Ultimul i-a adresat şefului statului călduroasa rugăminte de a lua cuvântul. Preambulul mitingului a ţinut fix jumătate de oră.
● 12:30 Ia cuvântul Nicolae Ceauşescu. Adresează cele mai bune urări oamenilor muncii din Capitală. Rosteşte câteva fraze după care, culmea-culmilor, adresează mulţumiri "organizatorilor acestei manifestări populare".
● 12:31 În momentul în care Ceauşescu mulţumeşte organizatorilor, vocea îi este înecată de tumultul care răzbate dinspre mulţime. Un vuiet grozav, acompaniat de ţipete. El rămâne cu mâna ridicată. Priveşte în mulţime şi nu pricepe ce vede şi ce aude.
Zice "Alo!". O dată, de două, de zece ori. În spatele lui se aude: "Aştia vin în sediu!" şi "A dat unul cu ceva!". Panică în balconul CC. "Linişte!" - se aude şi vocea Elenei Ceauşescu, sufocată de zgomotul indecis care venea de jos. Rămaşi fără grai, Nicolae şi Elena ciocănesc cu creionul în microfon: "Tovarăşi, aşezaţi-vă liniştiţi la locurile voastre".
● 12:36 Ea către el: "Vorbeşte-le!". Cineva din spate: "Asta-i o provocare". Ceauşescu îşi recapătă vocea: "Astăzi am luat o importantă hotărâre privind nivelul de trai al populaţiei. Vom majora retribuţia cu 200 de lei".
● 12:39 Din nou rumoare, ţipete în piaţă. Dăscălescu arată Elenei ceva cu degetul într-o zonă unde steagurile erau agitate cu multă vigoare. Ceauşescu continuă discursul.
● 12:41 Se vede clar cum manifestanţii dinspre Ateneu părăsesc piaţa.
● 12:51 Mitingul se termină, Ceauşescu şi suita intră în CC. În piaţă mai rămăsese puţină lume, vreo 15.000 de oameni, care se risipesc în dezordine.
Citește pe Antena3.ro