"Revolta de la Timisoara a venit pe filiera iugoslava"

Comandantul faimosului Batalion 404 Cercetare, colonelul Remus Ghergulescu, face dezvaluiri senzationale despre evenimentele din 1989 de la Timisoara. El isi infiltrase cercetasii printre revolutionari si aflase despre grupurile de agenti, coordonati din Iugoslavia, care incitau la revolta.

Comandantul Fortelor Speciale ale Armatei din momentul Revolutiei rupe dupa 15 ani tacerea. Colonelul Remus Ghergulescu a condus un detasament al Batalionului 404 din Buzau in actiuni la Timisoara si Bucuresti. Cercetasii au observat ca grupuri de tineri bine organizate inarmate cu bate si lanturi isi schimbau parole. De asemenea, totul era filmat, ba chiar si grupurile cercetasilor au fost luate in prim-plan de o echipa de filmare sarba. Colonelul Remus Ghergulescu dezvaluie ca toata aceasta coordonare venea pe filiera sarba. Investigand de ce s-a decupat drapelul, militarii infiltrati au primit raspuns ca asa a avut succes si Revolutia ungara din ‘56. La Bucuresti, un detasament al cercetasilor condus de celebrul Trutulescu a fost prins intr-o ambuscada si trei militari de la Buzau au fost ucisi. Exact in acelasi loc in care aveau sa fie ucisi si USLA-sii condusi de colonelul Trosca. Colonelul Remus Ghergulescu dezvaluie si cine erau teroristii. Ei erau adunati in baia Ministerului Apararii Nationale. In randurile urmatoare cititi marturiile cutremuratoare ale sefului Batalionului 404. (Razvan Belciuganu)

• Jurnalul National: In decembrie 1989 erati comandantul misteriosului Batalion 404 Cercetare prin Parasutare. Cum ati ajuns la Timisoara?

  Remus Ghergulescu: Batalionul 404 era subordonat sefului Marelui Stat Major prin Directia de Informatii Militare. M-a sunat pe 17 decembrie ‘89 seful DIM, viceamiralul Stefan Dinu. Eram intrati deja in alarma partiala. Viceamiralul mi-a spus sa pregatesc 100 de oameni imbracati in civil cu care sa plec de urgenta la Timisoara, cu un avion AN 24. Habar n-aveam ce se intampla la Timisoara si nu mi s-a spus nimic.

• De ce imbracati in civil?

  M-am intrebat si eu atunci acelasi lucru, dar m-am gandit ca e vreo aplicatie. Viceamiralul Dinu mi-a spus ca vom primi indicatii ulterior. Am avut doua obiectii referitoare la misiune. In primul rand ca intr-un AN nu intra 100 de oameni, ci cel mult 40. Mi-a mai spus seful Directiei ca detasamentul sa fie condus de Trutulescu, dar eu il stiam mai repezit. Asa ca i-am propus sa merg chiar eu la Timisoara, mai ales ca acolo se aflau rudele sotiei mele. Viceamiralul a fost de acord.

  "Nu stiam nimic de ce se intampla la Timisoara"

  Citește pe Antena3.ro

  

  Michelangelo a pictat o femeie bolnavă de cancer în Capela Sixtină. Experţii lansează o nouă teorie revoluţionară

• Si nu vi s-a mai spus nimic altceva despre misiune?

  Am discutat cu colonelul Anghel Constantinescu, coordonatorul nostru din Directie, care mi-a spus ca nu stie nici el ce e la Timisoara. Dar mi-a zis sa avem hrana rece pentru doua zile si sa avem fiecare cate-un pistol cu 12 cartuse. Am facut opt echipe a cate cinci oameni, incat in fiecare echipa sa fie cate doua cadre si trei militari in termen. Am plecat a doua zi dimineata, pe 18 decembrie, la ora 5 de la Bobocu spre Timisoara 17 cadre si 24 de militari in termen. Drumul a durat doua ore, pentru ca au fost conditii meteo deosebit de grele si avionul a eschivat o furtuna.

• Deci ati ajuns la ora 7:00 pe Giarmata.

  Da, ma astepta acolo un autobuz de la Divizie cu un capitan. Acesta nu mi-a spus nimic tot drumul, insa imediat ce ne apropiam de oras am vazut urmele dezastrului: vitrine sparte, locuri fumegande. "Am impartit orasul in opt zone de cercetat"

• Dar ati spus ca aveati rude la Timisoara. Nu le-ati intrebat?

  In seara zilei de 17 l-am sunat pe socrul meu, care mi-a zis ca nu stie nimic. Zicea ca e vanzoleala prin oras, dar se si tragea. Chiar am auzit impuscaturi in telefon. Cand am ajuns in fata Diviziei, am vazut o Dacia arsa, era chiar masina sefului de stat major. M-am prezentat la generalul Stefan Guse, care era acolo. Mi-a spus: "Bine-ai venit, dar nu stiu ce cauti tu aici!". Un ofiter de stat major mi-a semnalat ca sunt multe grupuri care actioneaza in multe parti ale orasului, care sparg, dau foc si incearca sa disperseze fortele in toate partile.

• De ce v-a spus generalul ca nu stie ce cautati acolo? Nu stia ca urmati sa veniti?

  Ba da, insa credea ca noi suntem pregatiti pentru altceva. Am hotarat sa fac o cercetare generala a orasului. Am impartit orasul in opt zone si am trimis cele opt echipe ale mele in fiecare dintre ele. Nu aveam mijloace de comunicatii, dar aveam pistoalele la noi. Legatura cu echipele o tineam prin cabinele telefonice din oras care mai functionau. Catre pranz au revenit la Divizie, unde de altfel eram si cazati, si mi-au raportat situatia.

• Ce au urmarit cu precadere echipele dumneavoastra?

  Le dadusem sarcina sa urmareasca locurile unde se intalnesc oameni, baruri, cafenele, restaurante. Au remarcat ca in aceste locuri se intalnesc grupe de tineri care-si dadeau biletele unii altora. Unii dintre ei aveau genti, aveau sacose in care oamenii mei au vazut clar ca purtau lanturi, bile, bastoane, sticle si umbrele. Am tras concluzia ca actiunile sunt coordonate.

• Vorbeau romaneste acei tineri?

  In principiu, vorbeau romaneste. Stiti, Timisoara este un oras in care traiesc multe etnii. Am vrut sa vedem ce era cu acele biletele. Pe ele erau scrise ora si locul in care actionau grupurile, eventual numere de telefoane de legatura. L-am informat pe generalul Guse despre aceasta si am realizat ca situatia urma sa se dezvolte. Dar n-am putut sa precizam in ce zone anume. Atunci el a dispus sa fie pregatite detasamente mobile, sa mai aduca si alte forte din Arad si Lugoj, pentru protejarea obiectivelor militare si economice importante, precum Elba si Solventul etc.

  "Erau grupuri de tineri organizate care spargeau si dadeau foc"

• Prognoza dumneavoastra s-a indeplinit?

  In seara zilei, intr-adevar, au aparut focare. Tinerii respectivi erau foarte circumspecti cu persoanele straine din jurul lor. Am avut situatia cand un ofiter s-a apropiat prea mult de cercul suspectilor, a fost luat la intrebari si n-a reusit sa iasa din situatie decat rupand-o la fuga, altfel ar fi fost linsat. Atunci am hotarat sa nu mai iasa in oras cu armamentul la ei, era pericol sa fie gasiti, dar era pericol sa-l si foloseasca.

• Cum aratau grupurile acestea de tineri pe care le-ati semnalat in Timisoara?

  Aceste grupuri erau agresive si cuprindeau 6, 7, 10 tineri. Ei spargeau vitrine, dadeau foc. Dupa ei se adunau curiosi, iar in urma acestora erau hotii. Am facut in randul populatiei sondaje daca stiu ce se intampla cu adevarat in oras. Raspundeau cam la fel: "Nu stiu nimic, parca au innebunit!". In dimineata de 19 decembrie i-am propus lui Guse sa fac investigatii in marile intreprinderi, sa vedem care este starea de fapt in randul oamenilor, care continuau sa mearga la lucru. Am trimis pentru acest lucru doar cadre militare. Spre pranz s-au inapoiat si mi-au spus ca se pregateste iesirea masiva in strada.

• Cine ii organiza?

  Se alegeau conducerile din randul muncitorilor, directorii nu mai veneau la serviciu. Si-au stabilit coordonate de actiune, planuri, trasee, ore la care coloanele de muncitori sa se intalneasca, lozinci, afise.

  "Plecam in misiuni nu pe poarta, ci pe fereastra"

• Ce lozinci au inventat?

  Mi-aduc aminte una: "Vrem saloane de Craciun/Nu conducator nebun!". In Banat saloane se spune la bomboanele de pom pentru Craciun. Era clar ca pe 20 decembrie vor iesi pe coloane, compacti si s-a stabilit ca in jurul orei 11:00 vor ajunge in zona centrala a orasului, in Piata Operei. In dupa-amiaza lui 19 decembrie l-am informat pe Guse despre aceste lucruri. Reiesea ca Guse actiona independent, pentru ca Stanculescu si Coman erau la Comitetul Judetean. Guse a ordonat in acea seara convocarea comandantilor de unitati, i-a informat despre ce s-ar putea intampla si le-a dat ordin ca dispozitivele din oras sa fie pregatite sa se retraga. A ordonat ca in nici un caz sa nu se riposteze cu foc. Noaptea a fost mai linistita, era teama ca totusi sediul Diviziei va fi atacat. Am luat masuri de protectie, ni s-au dat acolo pistoale mitraliera.

• Dar cum va trimiteati oamenii pe teren?

  Cand plecam in misiuni, nu ieseam pe poarta, fiindca ar fi dat de banuit si ne-ar fi luat la ochi. Ieseam prin Restaurantul Militar, cladirea alaturata. In dimineata de 20 decembrie am trimis echipele in locurile in care ma asteptam sa treaca muncitorii, incepand cu ora 9:00. Intr-adevar, au inceput sa se organizeze, la steagurile tricolore au taiat stema. Coordonatorii si-au pus banderole albe pe brat si au inceput deplasarea, ca la defilare, cate 8-10 in rand. Au fost cam 6-7 coloane de pe platformele industriale. Ne-a fost clar ca si actiunea aceasta a fost coordonata de cineva pentru ca toate coloanele au procedat la fel. Lozincile pe care le strigau nu aveau nici o legatura cu comunismul, se refereau doar la conducere si in special la Ceausescu.

• Armata a reusit sa-si retraga toate dispozitivele din oras?

  In unele locuri, dispozitivele nu au reusit sa se retraga si militarii au fost nevoiti sa mearga printre demonstranti. De la balconul Diviziei, catre pranz, am vazut un TAB pe care erau urcati demonstrantii. Cand au ajuns in fata Diviziei s-a scandat atunci, pentru prima data, "Armata e cu noi!". Cei din balconul Diviziei au facut semne de linistire. Demonstrantii s-au grupat in fata Comitetului Judetean de Partid si Piatei Operei. Actiunea cercetasilor a continuat in mijlocul demonstrantilor. Am sesizat ca printre autoturismele care circulau cu steaguri si claxonau aveau si numere sarbesti. In continuare, dispozitivele s-au retras in cazarmi fara incidente. Am facut o investigatie si asupra decuparii drapelului. Ni s-a raspuns ca asa a avut succes si revolutia din Ungaria.

  "Revolta ar fi fost oricum, chiar daca nu la Timisoara"

• Cam cati oameni erau in piata?

  Erau cam 2.000. In balconul Operei si-au ales un comitet de coordonare si au inceput sa apara diverse persoane care vorbeau populatiei. Toata treaba a durat pana in 21 si 22. Zi si noapte, demonstrantii aveau stiute zonele in care stationau, pe intreprinderi, pe schimburi, ca la serviciu, incat au ramas permanent in piata. Li se organiza aprovizionarea cu paine si produse din carne si distributia acestora nu era haotica. Masinile de aprovizionare veneau la locul stiut si ii aprovizionau pe cei stiuti. In noaptea de 21 decembrie, o femeie a nascut in Piata Operei, a venit salvarea si fetita a fost botezata de multimea ce striga: "Victoria, Victoria! ". Tot ce s-a intamplat referitor la demonstratie a fost filmat permanent, 24 din 24. Din datele culese de noi, casetele erau trimise foarte operativ in fosta Iugoslavie.

• De ce acolo?

  Un raspuns ar fi acela ca era foarte usor sa treci granita. Era o intelegere cu sarbii sa poti trece cu "PASS-ul". Totul se transmitea acolo. La 18 decembrie, generalul Ilie Ceausescu a venit si a prezentat o telegrama de la atasatul militar la Belgrad, in care se preciza ca se preconizeaza ca se vor amplifica actiunile de revolta, coordonate de serviciile de informatii straine. Ulterior, Ilie Ceausescu a prezentat acea telegrama si la Cluj. Din datele noastre reiesea ca erau vizate orasele din vestul tarii, iar intamplarea a facut ca sa apara la Timisoara incidentul cu Tokes. Daca ar fi fost in Arad, Oradea sau in Cluj vreun prilej, acolo s-ar fi declansat revolta.

  "Trebuia sa-i capturam pe cei din balconul Operei"

• Cum vi s-a parut in acele ore populatia?

  In 20, 21 decembrie, populatia era foarte entuziasta, iar la geamuri apareau persoane care strigau: "Curaj, a iesit Brasovul, a iesit Iasiul!". N-am auzit zicandu-se de Bucuresti. Ii incurajau pe oameni sa rabde. Urmaream in paralel Europa Libera, care transmitea ce era in Timisoara cu o intarziere de circa 24 de ore. In dupa-amiaza zilei de 21 decembrie am fost chemat de generalul Guse care mi-a spus ca se va constitui o echipa care sa pregateasca un plan de capturare a liderilor din balconul Operei si eliberare a pietei. Pregatirea aceasta a fost ordonata de Coman, personal.

• Si s-a constituit acea echipa?

  Intr-adevar, seara a venit seful Detasamentului de Interventie al Securitatii, comandantul Detasamentului de Parasutisti din Caracal, un reprezentat al Ministerului de Interne, eram cred ca 6. Ne-am strans in anticamera biroului comandantului Diviziei, unde era generalul Guse, si in urma unor discutii preliminare am concluzionat ca ne trebuie planul cladirii Operei. Vroia infiltrarea, pentru a se ajunge in apropierea liderilor. Un comandant de la un regiment mecanizat a propus varianta interventiei in forta. Am intervenit atunci si am facut o evaluare exagerata a pierderilor umane, am spus 2.000 de oameni. Am exagerat afirmand ca stiu precis ca in cladirea Operei exista si armament.

• Aveati vreun indiciu?

  Nu stiam acest lucru. Cel de la Securitate a spus o alta minunatie: interventia sa fie facuta prin desant din elicoptere. Fiecare exagera in felul lui, tocmai pentru a nu ajunge la un plan concret. Am plusat, am zis sa vina si seful de la PSI, ca poate putem baga gaz pe la aerisiri. Gusa l-a sunat pe Coman, care a ordonat sa reluam planul. Guse mi-a zis atunci: "Remi, am facut tot posibilul ca sa-l amanam".

• Si v-ati reintalnit pentru a pregati acest plan?

  Pe 22, ora 9:00, ne-am reintalnit, inclusiv cu seful Pompierilor. Generalul Guse ne-a dat un pachet de Kent si ne-a zis: "Eu imi vad de treaba, vedeti voi ce faceti". Discutiile s-au reluat si incercam sa gasim solutia. Noi incercam sa aruncam responsabilitatea pe reprezentantul Securitatii, iar ei pe noi. Guse a deschis la un moment dat usa si ne-a zis: "Ascultati!". Televiziunea transmitea comunicatul cu sinuciderea generalului Milea. Imediat ne-am ridicat si am plecat fiecare.

  Ca stare de spirit, era aproape aceeasi si la militari, ca si la civili. Numai ca militarii nu depaseau incinta, demonstrantii aveau cuvinte de repros pentru 16-17-18. Am avut chiar o situatie delicata, colonelul Ionita de la Directia de Informatii Militare a iesit in strada ca sa discute cu oamenii. Avea asupra lui si pistolul la brau. Am constituit o echipa, in civil, in care eram si eu, si echipa a intrat in multime. Cercetasii au ajuns pana la ofiter, l-au inconjurat si am simulat arestarea lui, ca revoltati, si ducerea in comandament. Multimea striga "Armata e cu noi!", dar daca erai in militar pe strada era groasa. Si totul s-a intamplat si din cauza excesului de zel al unor comandanti.

  Am trait chiar eu un asemenea moment pe 19 decembrie. Imprumutasem masina cumnatului meu ca sa fiu mai operativ si ma indreptam spre un focar de revolta pe platforma industriala. M-am dus cu masina si in fata mea era un TAB. Din turela a iesit un ofiter care mi-a facut semn sa opresc. Cand am ajuns in dreptul lui, a inceput sa vireze ca sa se urce cu blindatul pe masina. Am iesit rapid in marsarier, dar fara aripa din dreapta. Nu era indreptatit sa faca asta.

  "Disparitia cadavrelor, bine organizata"

• Asadar coordonatorii cine sunt?

  Indiferent de unde au venit coordonatorii revoltei din Timisoara, cert este ca au venit pe filiera iugoslava. Cand s-a facut Proclamatia de la Timisoara, s-a cerut deschiderea granitelor si foarte operativ s-a deschis granita cu Iugoslavia.

• Ce stiti despre mortii Timisoarei?

  In ziua de 22 decembrie a ajuns informatia ca se cauta mortii Timisoarei si se dezgroapa mortii. Am trimis o echipa care a vazut cadavrele scoase si a concluzionat ca nu erau aceia. Permanent am avut in Spitalul Judetean un om care a urmarit situatia de acolo, deghizat in centralist. A aflat numarul mortilor, ii stia pe sexe, pe varste, a urmarit tentativele de invadare a spitalului pentru scoaterea mortilor, dar nu a putut sa-si dea seama cand au disparut. A fost totul foarte bine organizat.

• Practic, in 22 decembrie nu mai aveati ce face la Timisoara.

  Am urmarit la tv ce se intampla in Bucuresti si am hotarat ca era cazul sa ne intoarcem acasa, la Buzau. Am cerut un avion, pentru ca nu aveam foi de drum la noi si nici bani. Nu am putut obtine avionul si am apelat la comandantul Diviziei sa ne dea foi de drum ca sa ne intoarcem cu trenul. A acceptat si in seara de 22 decembrie am fost dusi la gara. Pe timpul imbarcarii am fost filmati de cativa indivizi, la vedere, cu reflectorul pus si pe fiecare in prim-plan. Era o echipa sarbeasca, i-am auzit vorbind intre ei. Am facut eschive cu autobuzul ca sa nu cumva sa stie ca plecam la gara. N-am vazut niciodata acele imagini, la nici o televiziune...

• V-ati suit in tren si ati plecat spre Bucuresti.

  La plecarea din Timisoara am apreciat ca este periculos sa ne intoarcem cu armamentul si l-am predat la Divizie pentru a-l prelua ulterior. Am venit in Bucuresti cu un vagon de dormit, bucurosi ca am terminat si ca e liniste. In dimineata de 23 decembrie, Gara de Nord era pustie si un grup de persoane care se aflau pe peron ne-au aplaudat. Era trenul care venea dinspre Timisoara si reprezenta un simbol. Aveam un personal spre Buzau in vreo doua ore si am incercat sa vedem ce e in jurul Garii. Ne-a uimit ca se auzeau focuri de arma. Am plecat spre Buzau cu personalul si ascultam la un radio ce il aveam cu noi, cu stupoare, ce e in Bucuresti. La sosirea in Buzau m-a asteptat inlocuitorul la comanda. Plangea. M-a informat ca pe 22 plecasera un detasament de 50 de cercetasi, condusi de Trutulescu, seful de stat major, care a fost prins in ambuscada si avem, probabil, trei morti si sapte raniti. Am sunat la esalonul superior, mi s-a confirmat ca sunt trei morti, dar numarul de raniti era incert. De asemenea, mi s-a mai spus ca totul s-a petrecut la intrarea in Ministerul Apararii.

  Mi s-a ordonat sa mai pregatesc un Detasament de 50 de oameni si sa ma deplasez la Bucuresti cat mai repede. Eram echipati in militar, inarmati ca pentru razboi. Am hotarat sa iau tot Detasamentul care fusese la Timisoara. Am plecat in seara zilei de 23 decembrie pregatind detasamentul ca la ordinul meu, in caz de atac, sa riposteze cu foc, cu doua camioane si doua autoturisme.

  CONTINUARE: Planul de gherila urbana, pus in aplicare la Bucuresti