x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

REVOLUŢIA, TRĂITĂ ÎN SALA DE OPERAŢIE/Decembrie ’89 trăit în Spitalul de Urgenţă

0
Autor: Dr Alexandru Bucur 29 Dec 2008 - 00:00
REVOLUŢIA, TRĂITĂ ÎN SALA DE OPERAŢIE/Decembrie ’89 trăit în Spitalul de Urgenţă


Decembrie 1989… o vreme blândă, nefirească pentru un început de iarnă, mai mult asemănătoare unei toamne prelungite… apusuri "violete" (ca şi în "înserarea sângerie" ce a precedat marele cutremur din 1997!). În neutrinii din fostul eter, parcă, din nou, "plutea" ceva…



Bucureştenii se pregăteau cu automatismul tradiţional de Sărbători. Deşi cuvântările lui Gorbaciov circulau de câteva luni în clandestinitate (pe principiul vechi "citeşte şi dă-l mai departe") şi deşi "ceva" foare vag desluşit în Capitală se "mişcase" la Timişoara!

În penultima sâmbătă a lunii, promoţia "o sută: a Facultăţii de Medicină Generală din Bucureşti" îşi sărbătorea 20 de ani de la absolvire la deja consacrata "sală rondă" de la Inter. Dar: până la miezul nopţii aproape toţi colegii mei din grupele de militari ale seriilor "promoţiei jubiliare" m-au anunţat că se retrag, fiindcă fuseseră chemaţi (prin mijloace specifice) la unităţile unde îşi îndeplineau profesia. A fost pentru mine un prim semnal că un oarecare grad de alertă "s-a mişcat" conform unor planuri naţionale.

Săptămâna fierbinte a Capitalei a fost imediat următoarea, când dimineaţa de 21 decembrie a debutat cu discursul de la balconul fostului CC, un discurs ceauşist fatidic, prin care în câteva minute din "cel mai iubit fiu al poporului" s-a transformat în "tiran"! Seara a fost a "Interului"!
În timp ce la nivel politic se decidea un alt discurs neinspirat pentru ziua următoare, iar forţele de ordine se pregătesc să acţioneze şi mai dezorganizat, dezlânat (cum s-a aflat "ulterior" că au făcut la Timişoara) un ocean omenesc generează talazuri între Inter şi Universitate încă de la miezul zilei.

PRIMII RĂNIŢI
La prima şi masiva represiune asupra "grupării Inter" (ca şi la toate celelalte următoare spaţii de conflict), bucureştenii aduşi la Urgenţă ca victime au reprezentat mai puţin de 50% dintre toţi pacienţii înregistraţi ulterior în spital.
Fâşia de vârstă 18-20 de ani (incluzând şi soldaţi MApN) a reprezentat peste 35% dintre internaţi, potrivit statisticii spitalului (în perioada 21-27 dec. ’89).
Peste vârsta de 50 de ani au fost doar câţiva pensionari curioşi care au ieşit din case ulterior mai ales prin Drumul Taberei şi la Televiziune.

Amiaza lui 21 decembrie 1989: între orele 13:00 şi 17:05 sosesc primele cinci cazuri cu politraumatisme (în sensul contuzii toracice şi diverse fracturi), internate toate cu foile de observaţie de la 21540 la 21545 (ulterior aveam să aflăm că erau câteva dintre victimele unei aşa-zise "baricade").
De gardă era etajul II Chirurgie cu două săli de operaţie. Imediat se ia decizia să rămână în continuarea programului şi personalul etajului IV Chirurgie, devenind operaţionale alte două-trei săli de operaţie, dar şi – ulterior – încă două săli de la etajul al III-lea.

Aceste săli de operaţie de la chirurgia generală au rămas în funcţiune (practic în continuitate timp de şaze zile şi nopţi) cu tot personalul (medici, asistente, infirmiere) "pe loc". Au fost deschise depozitele de calamitate, "problema sângelui" a fost gestionată din stocul spitalului (spitalul, fiind un mare consumator de sânge, dispunea întotdeauna de o cantitate de rezervă care "ne-a salvat" şi de această dată).

Ora 17:30: apare prima plagă împuşcată în hemitoracele stâng (Stan Laurenţiu, adus din zona Universitate – Sala Dalles). Transportat direct într-o sală de operaţii este rezolvat chirurgical şi – ulterior – va părăsi spitalul vindecat!
Până la ora 20:20 mai sunt aduse din aceeaşi zonă încă şase victime împuşcate (majoritatea torace stâng şi una chiar în zona precordială).

Ora 21:35: este adus un civil (în vârstă de 46 de ani) decedat (cu plăgi multiple prin împuşcare abdomen şi bazin) la camera de gardă ortopedie. Se deschid şi alte cinci săli de operaţie la ortopedie şi se organizează un circuit distinct al celor aduşi decedaţi direct spre morgă! Toţi ne-am dat seama că ne aşteaptă o noapte grea şi aşa a fost!

La ora 12:45 este adus Puircă Valentin (19 ani) cu plagă împuşcată hemitorace drept. Operat şi ulterior vindecat. Era hidrotehnician la şantierul Giurgiu-Bucureşti. Era din Constanţa şi ne trimite, anual, felicitări de Anul Nou (ca şi mulţi alţii, la fel de tineri).
Până dimineaţa se mai internează încă şase civili împuşcaţi şi apar şi primele transferuri de la Spitalul Colţea, care între timp se umpluse cu destule cazuri, având mai puţine săli de operaţie, dar şi mai puţină dotare şi aprovizionare pentru dezastre.

ŞI A FOST O SEARĂ ŞI A VENIT O DIMINEAŢĂ! ZIUA I!
În dimineaţa de 22 decembrie începea "ziua elicopterului". Un vuiet impresionant venea de pe Şoseaua Ştefan cel Mare, unde un fluviu de oameni formau un şuvoi cât lăţimea carosabilului şi a trotuarelor. Coloana se mişca lent, dar cu atât mai periculos; era un tsunami (!); foarte mulţi bărbaţi aveau copiii mici urcaţi pe umeri, ceea ce a determinat-o pe o asistentă de la o sală de operaţii să iasă pe stradă şi să le spună: nu vă duceţi cu copiii, fiindcă se trage şi cu gloanţe adevărate! Răspuns: dacă e aşa, să murim mai bine împreună, să nu rămână copiii singuri! O hotărâre a disperării cum numai în campaniile lui Cezar din nordul Italiei se mai auzise în istorie cu veacuri în urmă!

Ora 14:30 – apare prima plagă împuşcată, de această dată în coapsa stângă (Teodorescu Bogdan, 24 ani). "Câmpul de luptă" se mutase deja spre… Televiziune.
Până la ora 18:00 se mai prezintă numai cinci cazuri cu plăgi împuşcate toracice din zona Universitate-Palat-Inter-fostul CC. În acelaşi interval, la ortopedie se primesc 18 cazuri cu plăgi împuşcate dominant la membrele inferioare, iar la neurochirurgie şapte cazuri cu plăgi craniocerebrale, dintre care unul a decedat în drum spre sala de operaţie!

HARTA RĂZBOIULUI URBAN
Urmează o pauză de două ore şi apoi încep să vină din locaţii mult mai diferite: Piaţa Palatului, Sala Palatului, Televiziune, Piaţa Romană, Calea Dorobanţi, staţia de metrou Victoriei, Băneasa, Bulevardul Magheru, Aeroport Otopeni, Piaţa Dorobanţi etc. La chirurgie generală doi împuşcaţi toracici, la ortopedie 12 împuşcaţi (membre cu fracturi), la NC trei plăgi craniocerebrale. Urmează o noapte ceva mai "calmă"!
Începe ziua de 23, care poate fi numită şi a "televiziunii"!

Chirurgia generală primeşte primul caz la ora 08:05 şi apoi – până seara – încă 14, printre care şi un militar (UM…), ortopedia 12 cazuri, iar neurochirurgia şase cazuri. Tot în ziua de 23 sunt aduşi decedaţi şi alţi nouă militari (UM…), toţi de la unităţi cu patru cifre(!).
Noaptea se operează la chirurgie generală şi ortopedie 16 plăgi împuşcate regiuni anatomice foarte variate, iar neurochirurgia primeşte opt cazuri, printre care şi pe Dedu Marian (14 ani din Sectorul 4 Bucureşti) şi pe Cristea Vasile (19 ani, venit la Bucureşti tocmai din comuna Focuri, judeţ Iaşi!).
Ziua de 24 a fost tot ziua televiziunii, dar şi a controverselor asupra prinderii soţilor tirani.
Activitate chirurgicală ceva mai relaxată (ziua ca şi noaptea), victimele apărând la intervale bizar de "fixe", ce au permis uneori şi câte trei-patru ore de odihnă şi "discuţii". Chirurgia generală rezolvă nouă cazuri, ortopedia 10, iar NC opt cazuri.
Ziua de 25 poate fi denumită ziua Târgoviştei! (ziua procesului).

CHIRURGIE DE RĂZBOI
Activitatea în săli începe evident să devină, treptat, mai "modestă": şase cazuri la chirurgia generală, opt cazuri ortopedie şi patru cazuri NC. În zilele de 26 şi 27 au fost internate în total doar 14 cazuri sporadice cu grade de gravitate ce nu ne mai impresionau prea mult. Şi chirurgii tineri făcuseră deja botezul "chirurgiei de război!".
Ultimele cazuri cuprinse în statistica "Revoluţiei" (?) au fost: la chirurgie generală trei cazuri (la 26 şi 27), cu ultimul Ioan Ştefan (29 ani, Bucureşti, Sector 3) cu hemotorax stâng (la 27.12, ora 23:55).
Ortopedia primeşte ultimul caz la 28.12, ora 22:45, Cântar Janet (34 ani, Bucureşti, Sector 3) cu plagă împuşcată coapsă stângă!
Neurochirurgia încheie la 26.12, ora 10:20, cu Ciurlea Florin (22 ani, Bucureşti, Sectorul 5) cu plagă împuşcată coloană vertebrală cu retenţie de glonţ L4-L5!
În realitate, imediat după "momentul Târgovişte", alerta medicală a spitalului a fost stopată şi prima zi când personalul medical a căpătat permisiunea de a părăsi (prin trecerea la un program normal) incinta spitalului, păşind spre un Bucureşti "liniştit", a fost chiar 26.12!
Bilanţul sec: 354 internaţi şi operaţi cu numai 8% decese (mai ales postoperatorii); 300 aduşi decedaţi; alţi 79 cu leziuni superficiale, rezolvaţi în camerele de gardă prin suturi şi pansamante simple (plecaţi la domiciliul lor, sub propria semnătură!)

În zilele de 26 şi 27, la spital am început (ajutaţi inclusiv şi de grupuri de studenţi medicinişti) să rezolvăm – treptat – stivele de cadavre de la morgă, scoţând pe spaţiul încă fără zăpadă din faţa morgii cadavre după cadavre. Familiile au avut voie să înceapă recunoaşterea victimelor şi cu actele administrative completate (certificate de deces) au preluat o mare parte din morţi. Institutul Medico-Legal nu a dat nici un semn de activitate în acest răstimp! Cortina căzuse peste o perioadă în care timpul s-a scurs mai mult în sens relativist – cosmic decât cel pământean! Cimitirul Eroilor conţine simbolic un număr de victime la care în fiecare an vin – la Sărbătorile creştineşti – în general părinţii şi aceştia din ce în ce mai puţini.

ULTIMUL RĂSĂRIT
Ceilalţi "eroi" au mai fost îngrijiţi în spital câteva zile şi săptămâni (inclusiv cu câteva reintervenţii), dar în circa 30-40 de zile majoritatea au fost externaţi – vindecaţi. Un număr foarte mic (cu recuperări neuromotorii sau cu sechele mai mult ţinând de chirurgie plastică) au fost transferaţi preponderent în Italia şi în Franţa! De fiecare dată plecau însoţiţi de un medic şi se întorceau la diverse intervale, uneori amândoi, alteori numai bolnavul! Pierderi "colaterale"? Poate, dar pe atunci nu se cunoştea expresia aceasta! Erau – în toate variantele – pierderi reale!

Dar entuziasmul haotic şi speranţele naive ale începutului au trecut de atunci printr-o recomprimare relativistă a Timpului în istorie şi – în curând – în mitologie!
Dacă pe terorişti nu i-am putut concretiza (mai ales printre victime), pe tinerii eroi împuşcaţi în propria ţară i-am cunoscut aievea!
Unul dintre ei (cu leziuni grave), ştiind că va muri, a rugat personalul să-l ţină în viaţă (în ultima sa noapte) până la răsărit (să mai vadă o dată soarele "i-a fost ultima dorinţă"). Şi într-adevăr: cu mari cantităţi de sânge şi cu o terapie susţinută a putut să vadă soarele ce răsare dinspre est peste Stadionul Dinamo: l-a văzut şi a zâmbit cu o fericire adevărată şi aşa a şi murit imediat, zâmbind; avea 19 ani).
Citeşte mai multe despre:   bucuresti,   generală,   chirurgie,   cazuri,   ulterior,   sali

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de