x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Descoperirea Romaniei '06 Aventura financiara intr-o poala de deal

Aventura financiara intr-o poala de deal

de Paula Anastasia Tudor    |    28 Iun 2006   •   00:00
Aventura financiara intr-o poala de deal

Acum trei ani, un doctor din Sfantu Gheorghe s-a gandit sa ridice un spital in Sancrai, un catun cu 300 de suflete, la 5 km de oras. La inceputul acestui an, bolnita moderna si-a deschis portile. L-am gasit pe drumul de tara ce strabate satul, rasarind la un moment dat dintre casele ce se intrec in vechime. Desi ne asteptam la albul rece insotit de mirosul intepator de "spital", am gasit o atmosfera calda, primitoare, care te imbie - nu te goneste precum spitalele cu care suntem obisnuiti.

Ne intampina Luana - o asistenta draguta si binevoitoare. Impreuna cu ea strabatem pe rand blocul operator, reanimarea, terifianta sala de nasteri si saloanele. Toate camerele au baie proprie, televizor, telefon, iar in cele pentru proaspetele mamici exista in plus patutul bebelusului si o masa de infasat. Pacientii nu-s nevoiti sa-si procure singuri calmante... Hrana e la alegere (dupa meniu!). Iar pentru bebelusi, laptele, scutecele de unica folosinta, servetelele umede, uleiul... intra in pret. "Colegul meu asociat avea casa acolo, iar acum patru ani a vrut sa o vanda, sa se mute la oras. Eu, care ma gandeam de ceva vreme la un spital particular ce era foarte necesar in zona, am pus ochii pe loc si i-am propus sa ne asociem in aceasta aventura. O experienta noua, dar cam scumpa. O singura banca a avut «curajul» de a ne acorda creditul, cu o dobanda cam piperata", ne-a povestit doctorul Balint Istvan. Astfel au pornit la drum. Cu o investitie de 6 miliarde de lei intr-un sat cu 300 de locuitori, pe temelia unei case vechi.

TARIFE. O nastere normala este 400 de euro, una prin cezariana - 600. Apendicitele, amigdalitele, in general interventiile mai usoare, sunt 300 de euro. "E-adevarat ca omul cand aude ca trebuie sa scoata din buzunar 400 de euro pentru o nastere naturala se cam sperie. Pentru ca nu se face socoteala ca in spitalele de stat incepi «sa dai» chiar de la paznic." Basca medicamentele si toate celelalte cu care trebuie sa vii de-acasa, ca nu-ti da nimeni "pemparsi" in spital decat la suprapret. "Noi am facut un calcul si cam tot pe-acolo se ajunge. Si conteaza foarte mult si confortul pacientului. Se vede clar ca psihicul lui este altul.... si se ridica mai repede din pat, se vindeca mai repede...", a continuat doctorul. "Decat sa mi se caute buzunarul prin spital, prefer sa pot oferi pacientului tarife afisate si o ingrijire de calitate. Iar el sa aiba posibilitatea de a alege. Acum doua saptamani, de exemplu, nevasta-mea a deschis barul din sufragerie, si cand a vazut ca e gol a izbucnit in hohote de ras... acum trebuie sa ma duc sa-mi cumpar de la alimentara whisky... inainte il aveam de la pacienti. Dar e mult mai bine asa. Am incercat sa-mi conving si colegii ca acesta este viitorul si ca e mai bine sa tragem toti odata la aceeasi caruta, dar n-am avut succes... ei ma considera concurenta. Pentru ca e mult mai usor sa nu cumperi nimic, sa te folosesti de materialele si de aparatura din spital... banii iti vin fara sa faci nici o investitie." (Paula Anastasia Tudor)

×