La 6 km de Salistea Sibiului e un loc, Poiana Soarelui, care duce do-rul forfotei starnite de Cenaclul Flacara si al artistilor plastici, care au lasat in urma zeci de sculpturi, acum amenintate de ploaie. Un semn ca in Poiana Soarelui amintirile incep sa apuna. Mai incolo insa, in Saliste, o mana de maro-chineri tine la amintirea vremurilor cand faceau genti pentru diplomatii ONU si Regina Angliei si se zbat sa-si pastreze renumele.
Citește pe Antena3.ro
ReprezentaTie. Reporterii Jurnalului, singurii âactori" din Poiana Soarelui |
"Cenaclul Flacara a fost organizat in Poiana Soarelui de autoritatile locale si judetene. Noi participam dand mai multa viata si mai multa stralucire unei manifestari de foarte mult bun gust. Incercam sa-i aducem pe cei prezenti la o anumita vibratie si reuseam, pentru ca nu faceam interventii in reprezentarile artistilor, decat cu modernitati moderate. De aceea, se imbinau mari cantece folk ale lumii cu folkul autohton de ultima ora in piese care fusesera scrise cateodata chiar pe drumul spre Poiana Soarelui si cu slagare cunoscute ale Cenaclului Flacara" - Adrian Paunescu, poet
BANII VORBESC INCA O DATA
|
Din 1989 nu se mai intampla nimic in Poiana Soarelui. Nepasarea a lasat de izbeliste un festival al artei care putea foarte bine sa atraga artisti de toate varstele, dar si multi turisti. Pana in 1989, in Poiana Soarelui s-a organizat, timp de opt editii, o tabara de sculptura care a adunat 80 de creatii originale. Prima editie a "Taberei nationale de sculptura in lemn" a avut loc in 1981 si i-a acaparat pur si simplu pe sculptorii contemporani,
tineri mai cu seama. Zece
din sculpturile Poienii s-au stricat insa in timp. Parasite de oameni, au fost mult prea mult bagate in seama de ploile care-au cazut peste ele si au deteriorat lemnul. "Din 2004 am inceput prima editie a Taberei de sculptura cu studentii de la Facultatea de Arta Plastica din Sibiu. Am incercat sa ridicam unele sculpturi cazute la pamant, sa le ingrijim. Dar, pana la urma, totul pleaca de la bani si, daca n-ai fonduri suficiente,
nu te prea poti misca asa cum
iti doresti.
|
ARTA SI NATURA
| |
|
SANTIER DE CREATIE
|
In cartea sa, "Salistea Sibiului", publicistul Octavian Rusu face o descriere a santierului la instalarea primelor zece sculpturi. "Prima imagine care imi vine in minte este aceea a santierului din curte fabricii «13 Decembrie»: piese disparate, oase, organe, maruntaie ale viitoarelor statui, toate in pozitie orizontala, sculptori in cele mai ciudate pozitii, cercetand carnea lemnului, cautand sa patrunda in intimitatea materialului pentru a descoperi forma ascunsa acolo, fruct al propriului lor gand. Apoi, zilele de munca bruta, pe ploaie si frig; macarale, tractoare, topoare, sape, greble, tarnacoape, caramizi, ciment, cofraje. Sa fi vazut mainile artistilor! Ranite ca si lemnul, aspre ca si el, incat in momentele de mare intimitate dintre artist si opera lui, nu puteai deosebi pe creator de fostul copac."
|
NIMIC NU INTRECE SALISTEA
|
Despre Saliste, Nicolae Iorga scria: "Nimic nu intrece insa Salistea. In vederea muntilor hotarului, subt culmea impadurita a netedului, cu plimbarile multe si dulci, si tinta racoritoare a izvorului de apa buna, ea resfira in toate partile ulite si ulicoare intortocheate
cu livezi adanci si mari case gospodaresti. Portile de lemn sapat incadreaza duminica si sarbatorile chipuri subtiri, albe, de batrani si batrane ca din vremurile patriarhilor... Dupa aceasta batraneasca priveliste a portilor, mai ca-ti vine a crede ca in mandra si marea saliste nu sunt flacai si fete. Dar ii afli zburdand de sanatate si voie buna, in cele mai stralucite porturi, cu catrinte negre pe care luneca gingas firul de aur, la «pavilionul» danturilor, langa rau. Acolo se intind hotarele, in care flutura pahioale si maneci albe (...)"
|
COMUNICARE
|
"Abia la sarbatoare mi-am dat seama cat de mult au comunicat artistii cu muntele, ce bine l-au inteles. Handel i-a daruit un semn - troita; Marinescu - un copac, Russu - un izvor, Terescenco - un cocos de munte, Manolescu - o spirala, Covataru - un zbor, Abrihan - un locas, Ferenczi - insusi dialogul ei cu muntele, Zarnescu - o piatra de hotar." (Octavian Rusu)
|