x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Caravana Jurnalul - Un amfiteatru fara Flacara

0
Autor: Radu Crivat Roxana Ioana Ancuta 19 Iul 2006 - 00:00
Caravana Jurnalul - Un amfiteatru fara Flacara


La 6 km de Salistea Sibiului e un loc, Poiana Soarelui, care duce do-rul forfotei starnite de Cenaclul Flacara si al artistilor plastici, care au lasat in urma zeci de sculpturi, acum amenintate de ploaie. Un semn ca in Poiana Soarelui amintirile incep sa apuna. Mai incolo insa, in Saliste, o mana de maro-chineri tine la amintirea vremurilor cand faceau genti pentru diplomatii ONU si Regina Angliei si se zbat sa-si pastreze renumele.

  • Reprofilare - Bocanci antidrujba de Saliste
  • Pe Cindrel - Ciuperci pentru buzunare grase
  • Jurnal de Caravana - Sare pe ranile Ocnei

    Din Saliste, un drum pietruit urca 6 km spre Poiana Soarelui. Un loc care duce parca dorul forfotei starnite de Cenaclul Flacara si unde artistii plastici au lasat zeci de sculpturi in lemn. Soarele din poiana le face bine, dar intemperiile ameninta sa le strice in timp.

    O salisteanca ne asigura ca-i buna calea pana-n Poiana, dar uita probabil c-o fi fost pana acolo pe jos, cu o caruta ori o masina mica. Pe masura ce inaintam, drumul devine aproape imposibil de urcat pentru microbuzul caravanei, greoi si obisnuit de felul lui sa goneasca pe autostrada. Soferul ofteaza, e nervos, iar noi ne gandim ce putem face. Pana la urma ne hotaram: scutim microbuzul de urcusul anevoios si coboram din el exact intr-un "loc pentru fumat si popas", asa cum scrie mare, pe un panou infipt in mijlocul padurii. La scurt timp de la debarcarea noastra apare un Aro rosu. Ii facem soferului semn cu mana, opreste si, in cateva minute, ajungem la destinatie.

    SOARE. Poiana este scaldata de lumina. Chiar e a Soarelui. Aici ai impresia ca cerul saruta pamantul si iarba verde gadila vazduhul. Singurii musafiri din Poiana Soarelui suntem noi si zecile de sculpturi din lemn care duc cu gandul la vechile traditii ale artei populare, la modul in care s-au manifestat ele in aceasta zona. Asa cum scrie intr-una din monografiile Salistei Sibiului, sculpturile, desi vadit contemporane ca factura, departe de un figuratism facil sau conventional, sunt influentate de geniul lui Brancusi, integrandu-se organic in bogata traditie spirituala a romanilor.

    CENACLUL LUI PAUNESCU. Pe pajistea poienii e o scena mare, din lemn, vopsita in negru, despre care initial am crezut ca a ramas doar suportul amintirilor zilelor ori serilor in care artistii Cenaclului Flacara mai poposeau aici cu ale lor cantece ori poeme si strangeau in jurul scenei mii si mii de admiratori. Scena este noua, insa amplasata acum trei ani si construita pentru spectacole de teatru, concerte sau discoteca in aer liber. Isi asteapta actorii si solistii care vor sa joace si sa cante pentru salisteni.

    In Poiana au avut loc pe la sfarsitul anilor ’80, dupa cum isi aminteste primarul din Saliste, Dumitru Banciu, doua editii ale Cenaclului Flacara.

    Va imaginati ce dulce nebunie era acolo, daca se strangeau pe marele amfiteatru natural mii de oameni, aproape cinci mii, din toata Marginimea Sibiului. Vintila, Seicaru, Hrusca veneau si cantau aici. "Era intr-adevar un loc minunat. Nu mai retin exact atmosfera de la acele spectacole, dar tin minte ca am vazut acolo niste peisaje fantastice", spune Mircea Vintila. "Daca Adrian Paunescu ar avea acum 40 de ani, sunt sigur ca ar putea pune din nou pe picioare Cenaclul Flacara. Regret ca nu mai este aceasta manifestare care, in trecut, era ceva nemaipomenit", e de parere Banciu.

    ReprezentaTie. Reporterii Jurnalului, singurii „actori" din Poiana Soarelui

    AMINTIRI. Adrian Paunescu isi aminteste cu deosebita placere despre editiile Cenaclului Flacara din Poiana Soarelui. Poetul este de parere ca sculpturile din Poiana reprezinta o mostenire care ar trebui conservata. "In primul rand ar trebui sa fie evaluate, ingrijite si restaurate, acolo unde se impune acest lucru, si apoi asezate intr-o anumita ordine. Ele nu trebuie daramate. Niciodata nu vom fi atat de saraci, incat sa nu putem lasa o mostenire artistica", ne-a declarat Adrian Paunescu.

    "Cenaclul Flacara a fost organizat acolo de autoritatile locale si judetene. Noi participam dand mai multa viata si mai multa stralucire unei manifestari de foarte mult bun gust. Incercam sa-i aducem pe cei prezenti la o anumita vibratie si reuseam, pentru ca nu faceam interventii in reprezentarile artistilor decat cu modernitati moderate. De aceea, se imbinau mari cantece folk ale lumii cu folkul autohton de ultima ora in piese care fusesera scrise cateodata chiar pe drumul spre Poiana Soarelui si cu slagare cunoscute ale Cenaclului Flacara", isi aminteste poetul. Adrian Paunescu mai spune ca in Poiana era o atmosfera de comunicare si marturisire a sufletului. "Parca veneam din tot felul de razboaie duse peste zi si ne apucam sa ne povestim luptele prin care trecuseram. Aduceam talente noi, si chiar descopeream talente noi acolo, in Poiana. Era o sarbatoare de viata", a mai spus poetul.

    "FORTA SPIRITUALA". Adrian Paunescu considera Marginimea Sibiului un loc cu oameni extraordinari. "Din punct de vedere spiritual, Marginimea Sibiului este comunitatea rurala cea mai puternica din Romania. Nici nu ne putem inchipui ce forta spirituala reprezinta Marginimea Sibiului, acolo unde armata romana a facut ultimul popas inainte de lupta pentru dezrobirea Ardealului." In spectacolele din Poiana Soarelui au participat Dumitru Farcas, Tudor Gheorghe, Victor Socaciu, Mircea Vintila, Vasile Iacob, Doru Stanculescu, Nicolae Suciu, muzician local din Sibiu, Maria Lia Bologa, taragotistul Sergiu Cipariu. De asemenea, Adrian Paunescu a tinut sa-i mentioneze si pe dascalii Ana si Ioan Hasigan din Saliste, dar si pe inginerul Ioan Botezan, care, potrivit poetului, "a fost un element de forta si constructie spirituala" al acelor manifestari.

    VIBRATIE
    "Cenaclul Flacara a fost organizat in Poiana Soarelui de autoritatile locale si judetene. Noi participam dand mai multa viata si mai multa stralucire unei manifestari de foarte mult bun gust. Incercam sa-i aducem pe cei prezenti la o anumita vibratie si reuseam, pentru ca nu faceam interventii in reprezentarile artistilor, decat cu modernitati moderate. De aceea, se imbinau mari cantece folk ale lumii cu folkul autohton de ultima ora in piese care fusesera scrise cateodata chiar pe drumul spre Poiana Soarelui si cu slagare cunoscute ale Cenaclului Flacara" - Adrian Paunescu, poet

    BANII VORBESC INCA O DATA
    Din 1989 nu se mai intampla nimic in Poiana Soarelui. Nepasarea a lasat de izbeliste un festival al artei care putea foarte bine sa atraga artisti de toate varstele, dar si multi turisti. Pana in 1989, in Poiana Soarelui s-a organizat, timp de opt editii, o tabara de sculptura care a adunat 80 de creatii originale. Prima editie a "Taberei nationale de sculptura in lemn" a avut loc in 1981 si i-a acaparat pur si simplu pe sculptorii contemporani, tineri mai cu seama. Zece din sculpturile Poienii s-au stricat insa in timp. Parasite de oameni, au fost mult prea mult bagate in seama de ploile care-au cazut peste ele si au deteriorat lemnul. "Din 2004 am inceput prima editie a Taberei de sculptura cu studentii de la Facultatea de Arta Plastica din Sibiu. Am incercat sa ridicam unele sculpturi cazute la pamant, sa le ingrijim. Dar, pana la urma, totul pleaca de la bani si, daca n-ai fonduri suficiente, nu te prea poti misca asa cum iti doresti.

    ARTA SI NATURA
    Pentru orice vizitator de astazi al Salistei, un drum pana in Poiana Soarelui se impune, nu numai pentru a admira frumusetile unui peisaj unic, dar, mai ales, pentru a fi oaspetele Parcului National de Sculptura. Lemnul padurilor Salistei s-a transformat, sub mana unor plasticieni de valoare, intr-o galerie de statui in aer liber.

    SANTIER DE CREATIE
    In cartea sa, "Salistea Sibiului", publicistul Octavian Rusu face o descriere a santierului la instalarea primelor zece sculpturi. "Prima imagine care imi vine in minte este aceea a santierului din curte fabricii «13 Decembrie»: piese disparate, oase, organe, maruntaie ale viitoarelor statui, toate in pozitie orizontala, sculptori in cele mai ciudate pozitii, cercetand carnea lemnului, cautand sa patrunda in intimitatea materialului pentru a descoperi forma ascunsa acolo, fruct al propriului lor gand. Apoi, zilele de munca bruta, pe ploaie si frig; macarale, tractoare, topoare, sape, greble, tarnacoape, caramizi, ciment, cofraje. Sa fi vazut mainile artistilor! Ranite ca si lemnul, aspre ca si el, incat in momentele de mare intimitate dintre artist si opera lui, nu puteai deosebi pe creator de fostul copac."

    NIMIC NU INTRECE SALISTEA
    Despre Saliste, Nicolae Iorga scria: "Nimic nu intrece insa Salistea. In vederea muntilor hotarului, subt culmea impadurita a netedului, cu plimbarile multe si dulci, si tinta racoritoare a izvorului de apa buna, ea resfira in toate partile ulite si ulicoare intortocheate cu livezi adanci si mari case gospodaresti. Portile de lemn sapat incadreaza duminica si sarbatorile chipuri subtiri, albe, de batrani si batrane ca din vremurile patriarhilor... Dupa aceasta batraneasca priveliste a portilor, mai ca-ti vine a crede ca in mandra si marea saliste nu sunt flacai si fete. Dar ii afli zburdand de sanatate si voie buna, in cele mai stralucite porturi, cu catrinte negre pe care luneca gingas firul de aur, la «pavilionul» danturilor, langa rau. Acolo se intind hotarele, in care flutura pahioale si maneci albe (...)"

    COMUNICARE
    "Abia la sarbatoare mi-am dat seama cat de mult au comunicat artistii cu muntele, ce bine l-au inteles. Handel i-a daruit un semn - troita; Marinescu - un copac, Russu - un izvor, Terescenco - un cocos de munte, Manolescu - o spirala, Covataru - un zbor, Abrihan - un locas, Ferenczi - insusi dialogul ei cu muntele, Zarnescu - o piatra de hotar." (Octavian Rusu)
  • Citeşte mai multe despre:   flacăra,   adrian,   păunescu,   soarelui,   poiana,   poiana soarelui,   cenaclului flacara

    Serviciul de email marketing furnizat de