Ce modele stie sa lucreze? "Orice. Daca-mi aduceti o poza va fac modelul ca acolo. Si-n colturi." N-am avut nici o fotografie la noi. Dar am avut curiozitatea sa aflam drumul paslei pana devine clop.Ne-a spus-o palarierul cel tanar, pentru ca batranul era in spital. L-am cautat si am vorbit si cu el dupa revenirea din spital.

Ce modele stie sa lucreze? "Orice. Daca-mi aduceti o poza va fac modelul ca acolo. Si-n colturi." N-am avut nici o fotografie la noi. Dar am avut curiozitatea sa aflam drumul paslei pana devine clop. Ne-a spus-o palarierul cel tanar, pentru ca batranul era in spital. L-am cautat si am vorbit si cu el dupa revenirea din spital.

Cu gandul sa aflam secretul unui clop cu adevarat fain, am pornit-o in cautarea palarierului Dadarlat. Cel tanar, pentru ca batranul era in spital. Asadar, turisti rataciti de placere prin Salistea Sibiului. Cautam castelul palarierului.

"Servus, draga! Pe straduta ceea in jos il gasiti", indeamna ospitalitatea oamenilor din Gales, un sat al Salistii. Trecem de portile care, inchise, nu lasa pentru ochiul strainului nimic. Si poate bine fac aceste porti. "Palarii - Saliste" scrie pe masina lui Ilies Dadarlat, cel mai cunoscut mester de palarii din Marginimea Sibiului, care lucreaza nu doar clopuri, ci tot felul de palarii. Nimic kitch. Traditie pentru niste oameni care inca se mandresc cu asemenea lucruri. Este adevarat ca tanarul mester s-a adaptat, mai nou face si palarii de cowboy. Are clienti, mai ales straini, chiar daca le da destul de scump.

MANDRIE. Din portul traditional al sibienilor nu poate lipsi palaria

CHIC. Sa revenim la oile noastre. Caci a fi oier si a nu avea un clop adevarat este o rusine. A-l face perfect pentru ciobanii din Poiana Sibiului - aici este arta. Cam toti ciobanii din Poiana ar purta in mod normal numarul 62 la palarie, dar n-ar pune pe cap un clop mai mare de 52. "Adica marimea 0, la noi", ne spune Ilies Dadarlat, vorbind de un fel de etalon al clopului, un stas. Fiecare zona cu modelul ei agreat, oricum, important e sa stea pe varful capului.

Cand ai o faima ca cea a lui Dadarlat nu-ti permiti sa dai gres nici macar cu panglica. "De catifea neagra, din Germania, nu din bumbac", ne spune tanarul mester. De altfel, mai aduce materie prima din import, caci in tara, de exemplu, nu gaseste fetru original. Aduce din Cehoslovacia. Am vazut in atelierul mesterului niste palarii de dama foarte fine din fetru. Erau chic.

LECTIA INCEPE. Povestea fabricarii clopului este sustinuta temeinic de Ilies in curtea casei sale, unde are si atelierul. In vremea aceasta tragem cu ochiul si la muncitorii, vreo cinci la numar, care tot botesc niste viitoare clopuri, intingand cu ele in vasilina. "Noi aici nu facem pasla propriu-zis, materia prima o cumparam. Noi doar dam forma palariilor, le croim, le vopsim, le apretam", ne spune cel care duce mai departe meseria mostenita de la ai sai, care au fost palarieri de pe la 1896. O palarie de-a bunicului sau se afla la un muzeu din Lyon.

DRUM. Pana sa ajunga palarie, pasla are de trecut multe examene

Asadar, lana impaslita, batuta la palmane, ajunsa pasla si material bun de facut palarie ajunge in atelierul lui Ilies Dadarlat. Aici "se vopseste, se baga in apa fierbinte de 60 de grade, dupa care se trage pe calapod fiecare bucata in parte, dupa marimea dorita. Dupa vopsire, clopul in devenire trece pe la masina de lustruit, apoi pe la apretare". Adica ceea ce vedem noi ca fac muncitorii din atelierul de sub sopron. "Apretul este o solutie formata din clei de oase, dixtroza si o faina fina. Palarierul face o paranteza: "Stiti de ce este alb, nevopsit, pe dinauntru clopul asta? Pentru ca asa are oierul garantia ca e nou. Pe alea vechi, el le aduce sa le intoarcem pe fata cealalta si atunci normal ca-i vopsit pe ambele parti". Inchide paranteza. Dupa apretare, clopul mai traieste un chin: calapodul, unde i se da marimea. Asezate pe un gratar sub care este un cazan cu abur, clopurile devin numai bune pentru oricine poarta de la numarul 50 la 62. Palariile se usuca apoi in cuptor, ca painea. Dar n-au scapat de cosmar, mai trebuie sa fie calcate la o presa, cate 2-3 minute fiecare, trec si pe la lustruire, li se taie borurile, care trebuie sa fie cam de 4 centimetri. Se pune o bucata ingusta de musama pe interior, roata, se tivesc, se captusesc si se impodobesc simplu cu panglica de catifea. Si gata clopul.

TRADITIE. Ilies cel tanar duce mai departe meseria de palarier

FALA. Palariile lui Ilies Dadarlat din Gales iau drumul targurilor, al oboarelor si pietelor pe unde se vand produse traditionale. Un clop costa 400.000 de lei. Tot ce are marca Dadarlat se vinde si la targ la Polovragi, unde "este o zona cu olteni corciti cu ardeleni", dupa cum zice Ilies. Ce-am mai vazut in atelierul din Gales? Palarii vanatoresti, sasesti, de dama, de barbat - dar din cele cu boruri obisnuite - si, dupa cum spuneam, palarii de cowboy. De unde stie sa le faca si pe-astea? A vazut in filme, in fotografii, dar a avut ocazia sa studieze si palarii de cowboy "in carne si oase". O palarie iesita din mainile mesterului Dadarlat si ale ucenicilor lui costa de la cateva sute de mii de lei pana la cateva sute de euro.

Cand tinerii de azi poarta mai mult sapca, este o afacere de succes sa faci palarii? Se pare ca da. Cel putin atata timp cat oierii din Marginime se vor fali cu portul lor si cat vor dainui transhumanta si Nedeile. Un lucru e cert, numai cu un clop bine facut pe varful capului poti merge a treia zi de Craciun la Intalnirea Anuala a Junilor din Marginime sa cuceresti o fata frumoasa.

SECRETUL "Stiti de ce este alb, nevopsit, pe dinauntru clopul asta? Pentru ca asa are oierul garantia ca e nou. Pe alea vechi, el le aduce sa le intoarcem pe fata cealalta si atunci normal ca-i vopsit pe ambele parti" Cea mai purtata marime in Poiana Sibiului este 52 adica 0." Ilies Dadarlat palarier

Samuraiul din Ardeal

Este deja cetatean al Uniunii Europene. Lumea il stie ca mos Ilies. Personajul nostru locuieste in Marginimea Sibiului si face ceea ce stie cel mai bine: este palarier. Revolutia l-a prins cu un milion si jumatate de lei in casa. Bani de care s-a ales praful in 1990, cand a fost devalorizarea de pomina. "Intotdeauna trebe sa te gandesti sa fii cel mai bun, sa fii primul. Daca nu gandesti asa, nu faci nimic. Si nu exista lucru ce nu poate fi facut. Daca vrei, faci orice." Cuvintele spuse pe un ton hotarat nu admit impotrivire. Si il definesc perfect pe barbatul de peste 70 de ani, zvelt, serios. In fata lui mos Ilies nu se face sa te smiorcai sau sa te lamentezi. Asculti si, daca te duce mintea, intelegi. Daca nu, cumperi macar o palarie. Pentru ca personajul este palarierul din Salistea, toata lumea il cunoaste in Marginimea Sibiului.

MILIONAR LA REVOLUTIE. "Eu am avut mereu de tate. Si in timpul lui Ceausescu, si acum. Revolutia m-a prins cu un milion si jumatate de lei in casa. Erau bani, nu gluma." Era intr-adevar o mica comoara, dar in perioada zbuciumata care a urmat s-a dus pe apa sambetei. "S-a ales praful de ei cand a fost devalorizarea aceea puternica", povesteste batranul. Cu toate ca in acel moment viata sa a fost puternic data peste cap, batranul rememoreaza intamplarea calm, fara ura, ba chiar putin amuzat. Nu era omul pe care sa il doboare atata lucru. De croitul palariilor s-a apucat brusc la peste 50 de ani. A lucrat in sistemul veterinar pana in 1983, cand a lasat totul deoparte: "M-am apucat pentru ca nu mai facea nimeni palarii aici. Nu puteam lasa sa se piarda un mestesug ca asta. Mi-a mai aratat mama mea cate ceva ce mai stia si ea si apoi am inceput sa invat singur".

Mos Ilies a fost secretar de partid la consiliul local. Se mandreste mult si cu asta: "Cineva mi-a spus ca nu sta la masa cu un fost comunist. Eu am ramas cu fruntea sus. Conteaza sa fii om. Si eu sunt om...".

CETATEAN UE. Vestea despre priceperea lui mos Ilies a ajuns intr-un fel sau altul si la Bruxelles. Iar oficialii europeni au fost foarte interesati de palarieul din Salistea. "Am fost inclus in Ghidul de la Bruxelles al Comunitatii Europene. M-a sunat intr-o zi o doamna: «Bonjour, monsieur Ilies». «Bonjour, madame». «Monsieur Ilies, je voulais vous visiter». «Oui, madame», am spus. No, acum sa ma scuzati de pronuntare, dar io am invatat franceza in clasa a patra." Mosul nu este foarte impresionat de interesul celor din UE: "Eu eram in Europa, cand voi nici nu stiati ce inseamna", spune el. A fost si pe vremea lui Ceausescu, dar si dupa Revolutie. In 1990 a fost in Germania cu peste 4.000 de dolari, dar nu si-a lua decat un cuptor cu microunde. "Am fost in Europa sa vad, sa ma luminez la minte, nu sa fac bisnitareala, sa vanz sau sa cumpar ceva." Nu l-a tentat niciodata gandul sa ramana acolo: "De muncit poti sa muncesti foarte bine si aici. Si credeti ca ei vor ca noi sa ne descurcam mai bine? Nu vor, va zic eu". Mos Ilies este suparat si de felul in care merg lucrurile in domeniul in care a muncit o viata: "Noi aveam un sistem sanitar veterinar foarte bine pus la punct. Acum e la pamant. Si asta vor si cei din Uniunea Europeana, ca sa putem importa de la ei".

TRANSMITEREA STAFETEI. Batranul sustine ca fiul sau Ilies Dadarlat junior este acum capul afacerii. "A trebuit sa ma retrag, pentru ca trebuie sa ii lasi si pe cei tineri sa faca, sa se ocupe, nu doar hodorogi ca mine. Ase ar trebui sa faca si guvernantii." Si da un exemplu extrem de sugestiv: "Acum cativa ani au venit vreo doi de la PNL. Ca sa ma inscriu in partid. "«No, bine, mai, voi doua fosile si cu mine trei, ce sa mai facem noi? Voi nu vedeti cum aratati? Plecati d-acilea», si i-am dat afara." Se aprinde mosul tot mai tare pe masura ce-si aminteste scena, dar mustaceste la gandul ca meseria lui este in siguranta. Asta pentru ca acum in familie "lucra toti". Cel mai mic dintre baieti ii calca pe urme, celalalt a ajuns inspector fiscal in Cristian. Nurorile - una educatoare, iar cealalta functionara la primarie - nu se dau in laturi de la cusutul manual al palariilor. "De voi este mai greu, ca voi aveti viata inainte. Dar traba sa luptati singuri voi, generatia tanara, ca nu pot sa lupt eu pentru voi." (Anca Aldea, Diana Rucinschi)

PINCA SI PALARIA

Palarierul se plange de pierderea traditiei mestesugaresti din Romania: "Eu am reinfiintat Uniunea mestesugarilor in 1992 si am dat carti de mestesug la cei care au vrut sa invete. Dar acum ii mult mai greu decat atunci. Atunci vindeam 1.000 de palarii la targ cu 250 de lei bucata. Acum dau 250 de palarii". Din cauza taxelor. "Acuma nici io nu-s de ieri de azi, stiu ca au crescut darile. Pai, daca ma duc in targ la Polovragi, traba sa platesc trei milioane si jumatate pe saptamana. Pa, scot io atatia bani? Ca nu scot." Din acest motiv, mosul prefera sa lase cumparatorii sa vina la el. I-a trecut prin minte si sa-si ia un intermediar, dar a renuntat la idee: "Io n-am nimic impotriva sa vand palariile cu 30 de lei noi, iar ei sa le vanda cu 35, dar problema ii ca io le vand cu 30, iar ei le dau cu 45, pentru ca pana vine ala la mine se duce intai la guvernanti si da pinca (n. r. spaga), iar io nu imi bat joc de munca me". Efectele au inceput sa se vada deja. "In Saliste tinerii nu mai vor sa invete mestesuguri. Avem si scoala aici, dar nu mai are cine sa se duca." Batranul palarier sufera ca mestesugul in care exceleaza este din ce in ce mai putin apreciat. Dar nici ca-si dezminte faima de luptator: "Lucrurile comune sunt la indemana oricui. Cele frumoase, cer insa sacrificii, nu sunt la indemana oricui."