x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Jurnal de Caravana - Banalitatea normalului

0
Autor: Cristian Stefanescu 06 Iul 2006 - 00:00

Nu se mai terminau zilele de stat in Bucuresti. Venisem de la Cheia si pandeam filele din calendar, asteptand intoarcerea echipei lui Zass, pentru a ma pune iarasi pe drum.

Nu se mai terminau zilele de stat in Bucuresti. Venisem de la Cheia si pandeam filele din calendar, asteptand intoarcerea echipei lui Zass, pentru a ma pune iarasi pe drum. Baile Felix sunt departe. Traversam Romania in diagonala, urcam muntii, coboram in podisul transilvan, respiram Apusenii si ajungem, pe intuneric, intr-un loc ce seamana a Costinesti fara Obelisc. Ajunsi aici, constat ca suntem, cu totii, copiii din flori ai unei patrii care, luata cu trebile zilnice, a cam uitat sa pliveasca prin gradina.

Pun mana pe telefonul care suna inca in draci si aflu de la prietenii ramasi in Capitala ca ori de cate ori trec muntii mi se intampla sa-mi recapat accentul ardelenesc de banatean. E molipsitor. Oamenii de aici sunt plamaditi, parca, din alt aluat. Copiii cu care am plecat la drum incep sa realizeze si ei ca forfota vietii printre stiri are ceva meschin. Meschin fata de noi insine. Randuiala transilvana ne aminteste ca viata are propriul ritm. Vom incerca sa fim la fel.

Noi, privindu-ne tara peste umerii soferilor Sandu, Gigi si Catalin? Florina si Eugenia, sfarlezele noastre ancorate in cotidianul economic, se debaraseaza de statistici. Sensibile, molipsitor de sensibile, Carmen (Carmen bruneta) si Ionela ard de nerabdare. De la sprancenatul Catalin invatam, din mers, sa luam mult prea serioasa viata in gluma.

Cealalta Carmen (cea blonda) si cu Magda, completandu-se temperamental, viseaza deja la salbaticiile Apusenilor. Om de-al locurilor, Marin, fotoreporterul, este ca o pereche de ochelari de vedere pe ochii nostri, venetici pe aceste meleaguri. Celalalt poet al imaginii, Christian, cocheteaza, prin lentila camerelor, cu tot ce misca in Tara Crisurilor. Janina stie sa trezeasca gazda adormita in orice om de afaceri plecat cu cifrele contabile prin viata, iar Ruxandra da lumii de veste ca suntem si vom spune lumii ceea ce lumea a uitat sa auda. Cu ele am fost si in prima etapa de Caravana. Atunci am intrat din plin in spectaculosul Deltei. Acum, spectaculosul are alte dimensiuni. Banale, poate.

E normalitatea. Atat de banala, ca am uitat sa o mai observam.

Am ajuns. Bihorul va apartine!

Serviciul de email marketing furnizat de