Jurnal de Caravana - Musca gratinata, draga consumatorule

Si, tot ca-ntr-un final de vacanta, plecarea din Tulcea ne-a amintit de zilele adolescentei, cand, prin ultimele zile ale verii, ramaneam singuri pe peron, privind trenul ce se duce.

Am invatat, acum cateva luni, sa stau cuminte langa ornitologi, asteptand masculul care aduce de mancare femelei ramase in cuib. Saptamanile petrecute in Sahara cu biologii de la Oceanic Club si de la Muzeul Antipa mi-au fost de folos in Delta. N-as fi stiut cum sa ma apropii de sperioasele zburatoare, neobisnuite cu omul, cu atat mai putin cu o haita de jurnalisti in spatele carora mocnesc fiare paparazzi. Drept e, familia de ulii aciuita primavara aceasta la geamul directorului Jurnalului National si gugustiucii cautand de-ale gurii prin birourile redactiei ne-au "educat". Astfel, caliti la tot si la toate surprizele mamei naturi, descinderea in paradisul pasarilor ne-a fost ca o mica intoarcere in lumea amintirilor cu bunici.

Si, tot ca-ntr-un final de vacanta, plecarea din Tulcea ne-a amintit de zilele adolescentei, cand, prin ultimele zile ale verii, ramaneam singuri pe peron, privind trenul ce se duce. Ne vom scrie, ne-am promis, si, cum vine iarasi vacanta, ne vom intoarce. Delta Dunarii are ceva din parfumul primei iubiri. Suntem 16 jurnalisti si jumatate la 16 ani si jumatate!

Pornim cu soarele in suflet si-n masini spre o noua etapa a caravanei. O parte dintre noi a plecat spre Sarata Monteoru, unde vom ajunge putin prea devreme, cu fix o saptamana inainte de a inflori teii. O alta parte face un mic ocol si descinde, langa Braila, la Lacu Sarat. Auzisem ca zace in paragina. Atata, doar, ca si paragina are demnitatea ei. Primii sositi au fost Dana, Doru, Lucian, Radu si Florin. Ora siestei fiind si usor nemancati, s-au asezat la o masa de la Terasa Relamara. Stiindu-ne aproape, in urma lor, ne-au sunat sa ne avertizeze ca ar fi de preferat sa gasim o saorma in Braila. Nu i-am ascultat asa ca, iata-ne, Janina, Ruxandra, Cristi si cu mine, in fata unei fete de masa cu patratele rosii, ca-n bufetul garii din Radauti, pe vremea lui Ceausescu (putin mai curata, e drept). Bine-nteles ca majoritatea felurilor de mancare din meniu lipseau. Asa ca am ales ce-am putut. Le-oi fi parut celor de la bucatarie usor mai Haplea, altfel nu-mi explic de ce mi-or fi suplimentat portia cu una bucata musca. Toate mi se-ntampla numai mie, mi-am spus resemnat. O resemnare curmata de nota de plata in care portia de-abia atinsa, returnata ospatarului, era marcata ca fiind consumata. In plus, la Oficiul pentru Protectia Consumatorului din Braila, duminica dupa amiaza nu ai cui te plange, draga consumatorule... Si nici sa te afisezi revoltat de serviciile din Lacu Sarat nu e bine. Altfel risti sa nu ti se permita sa cumperi bilete de acces pe plaja aflata in administrarea privata a celor ce patroneaza si terasa cu muste gratinate.