La Salonta troneaza in piata publica un monu-ment inedit: vasul in care a fost fiert, in cinstea celor 400 de ani de la intemeierea orasului, cel mai mare gulas din lume. Mancarea, specific maghiara, a fost gatita, sub bagheta unui bucatar sarb, de o echipa de voluntari, majoritatea pensionari.
Mestesugari - Arta, invinsa de kitsch
Sub turla Bailor Rele si Bailor Bune de trei secole
Doi mostenitori se bat pe castelul TBC
Langa Europa - Bucuresti, 642 km
Jurnal de Caravana - No smoking la Moneasa
Pe oricare dintre locuitorii Salontei i-ai intreba ce e de vazut in urbea lor, iti vor vorbi, fara exceptie, despre cel mai mare vas de gulas din lume. Gigantul din otel-inox, inalt de aproape trei metri, cu un diametru de circa 2,75 metri si avand un volum de 5.400 de litri, nu incape in nici o bucatarie, drept urmare a fost expus in curtea unui restaurant de la marginea Salontei. In el a fost preparat, la inceputul lunii trecute, cand orasul a aniversat 400 de ani de la intemeiere, un gulas pe care salontenii l-au inregistrat in Guinness Book (Cartea Recordurilor). Din clipa in clipa trebuie sa pice si confirmarea acestui record, ne-a asigurat Illyes Lajos, viceprimarul din Salonta.
INGREDIENTE. La pregatirea gulasului au muncit 65 de voluntari, membri a doua asociatii de pensionari, sub indrumarea a opt bucatari si patru ajutoare de bucatari. Culmea este ca, desi este vorba despre o mancare traditionala ungureasca, bucatarul-sef a fost un sarb. 700 de kilograme de carne de vita, 1.200 de kilograme de cartofi, 100 de kilograme de rosii, ceapa, ardei tocat, pasta de ardei dulce si iute, 0,5 kilograme de chimen, 12 kilograme de frunze de patrunjel, telina, dafin si leustean, 20 de kilograme de galuste si 90 de kilograme de untdelemn s-au transformat in 5.045 de litri de mancare. Operatiunea a durat zece ore, timp in care bucatarii au amestecat incontinuu. Toata aceasta cantitate de gulas a fost gatita intr-un singur vas in incercarea de a dobori recordul anterior de 4.550 de litri inregistrat de portughezi.
Salontenii s-au indopat pe saturate, "recordul" fiind impartit in 10.000 de portii de gulas vandute cu un leu bucata. (E.M., F.Z.)