In Malnas-Bai, mai locuiesc vreo 300 de suflete. Comunitatea e formata majoritar din catolici si reformati si are numai doua familii de crestin-ortodocsi. Astfel, calugarul Gavril Todea slujeste cea mai mica parohie din zona.
Parintele Todea, aciuat aici cu vreo 20 de ani in urma, a gasit o comunitate de 30 de romani si a aflat ca ultima biserica ortodoxa fusese arsa in 1942. "Nu am vrut initial sa raman aici, nu stiam cum voi putea supravietui fara enoriasi", spune el. Dar s-a decis in cele din urma sa incerce. Todea a fost ultimul student al parintelui Staniloaie si inainte de a ajunge la Covasna a slujit la Manastirea Cocosu. A urmat doi ani de Medicina, de unde a fost dat afara pe motive politice. In Malnas, a stat in gazda, a cumparat o casa din paianta pe care a transformat-o in capela si, apoi, in biserica misionara. Treptat, multi turisti au venit la slujbele sale. Parintele Todea tine Molitvele Sfantului Vasile, cu care vindeca demonizati si alcoolici si scapa tinerii de viciul drogului. Dupa â89, turismul din zona a sucombat, iar comunitatea locala s-a risipit, multi si-au ales prin casatorie alta confesiune. Astfel, parintele a ajuns sa slujeasca pentru cativa oameni. IZOLARE. Una dintre cele doua familii de ortodocsi din Malnas-Bai este cea a sefului de post. Parintele Todea i-a botezat un fiu. Sotia politistului, Violeta Baila, a lucrat la fabrica de lichior, iar de cand s-a desfiintat e somera. Il mai ajuta pe parinte la treburile bisericesti. "Cand am venit aici in â87, doar fetele care au fost aduse de prin tara sa munceasca la fabrica de lichior erau ortodoxe. Dar s-au maritat si au trecut si ele la catolicism". Fiul lor de 14 ani e si el om "de nadejde", se ocupa cu trasul clopotului si isi doreste sa intre la teologie. In 1994 s-a infiintat prima scoala primara cu predare in romana. Cinci copii erau inscrisi, doi veneau de la Sfantu Gheorghe. Aici si-a facut clasele primare si finul calugarului Todea. "Remarcam ca nu ma mai intelegeam cu fiul meu, orice il intrebam raspundea numai anapoda si mi-am dat seama ca el uita romana, asa ca m-am gandit sa mearga la o astfel de clasa, desi poate se facea mai temeinic carte in alta parte", spune Violeta.
GALCEAVA POLITICII CU SFINTII
|
Calugarul Todea a incercat sa construiasca o clinica si o pensiune care sa atraga o parte din turistii de pe vremuri. Proiectul a esuat din fasa. "Aici se pare ca functioneaza o lege nescrisa: terenurile se dau pe criterii pur etnice. Minoritarii au putine sanse sa poata investi aici", spune parintele. Primarul Kaslerder Iosef are alta versiune: "Avem in plan un proiect pentru o baza de tratament si o casa de cultura, o investitie de 10 milioane de euro si este singurul motiv pentru care nu vrem sa fragmentam zona centrala". Planul e pe hartie de doi ani si nu da nici un semn de materializare, frustrandu-i pe micii investitori.
|
Citește pe Antena3.ro