Vila magnoliilor

Palatul lui Ceausescu din Olanesti a starnit numeroase curiozitati. In primii ani dupa revolutie, cel putin, oamenii se calcau pe picioare sa vada locul despre care se spuneau atatea povesti. Ura fata de dictator a fost la un pas sa se rasfranga si asupra cladirii.

Situat intr-o vale imprejmuita de brazi inalti si vanjosi, departe de ochii indiscreti, palatul de la Olanesti al lui Nicolae Ceausescu atrage inca turisti. Nu la fel de multi ca in primii ani de dupa revolutie. Si nici la fel de inversunati. Vizitatorii. Oamenii nu mai bruscheaza ghizii urland "aici sunt banii nostri". Si nici nu mai vor sa smulga robinetele, a caror stralucire galbena ii facea sa creada ca sunt din aur. Ce-i drept, nici robinetii si celelalte obiecte din metal nu mai sunt ce-au fost odata. Au mai coclit pe alocuri, s-au mai uzat. Intacti au ramas peretii placati cu mozaic de Murano, incrustat cu foite de aur, singurele locuri din casa in care se gaseste metalul nobil. Vila este acum la dispozitia noilor "stapani". Este unul dintre obiectivele RA-APPS si a gazduit in anii de dupa 1989 inalti diplomati straini, ministri, premieri. Se pare insa ca putini se inghesuie sa-si petreaca noaptea in palatul dictatorului. Inhibati de destinul tragic al celor doi Ceausesti, oaspetii prefera sa innopteze in mult mai modesta cladire de vizavi. Nici presedintele Basescu nu s-a incumetat sa stea decat cateva zile in palat.

DIFERENTE. Cu toate ca pliantele de turism vorbesc de vila lui Ceausescu din Olanesti, in realitate insa sunt doua cladiri: corpul cel vechi si constructia cea noua si faimoasa. Diferenta dintre cladirea terminata in anii ’70 si cea finalizata in 1989 este, poate, cel mai fidel indicator al evolutiei ascendente a trufiei si pretentiilor dictatorului si ale sotiei sale. Prima este micuta, modesta si, intr-o oarecare masura, calda. Este folosit foarte mult lemn, iar interiorul este impodobit cu obiecte traditionale romanesti. Construita in ultimii ani de dictatura, cand betia puterii atinsese cote maxime, vila cea noua este aproape dubla fata de prima si mult mai sofisticata.

BLESTEM? Cuplul prezidential nu a apucat insa sa se bucure de palatul de la Olanesti. Ironia sortii a facut ca cei doi Ceausesti sa ajunga aici o singura data, intr-o fatidica zi de 13, in august 1989, cand vila a fost terminata. Au venit sa vada cum le-au fost indeplinite planurile si sa faca eventualele modificari. Inaugurarea oficiala trebuia sa fie la revelionul din 1990. Cu toate ca cei doi erau recunoscuti pentru spiritul carcotas cand venea vorba de planurile lor, in acest caz au fost multumiti. Pentru ca arhitectul si mesterii sa nu si-o ia in cap, Elena Ceausescu a cerut sa fie schimbate placile de lemn de pe masutele din camera de primire cu unele de marmura. Revolutia le-a dat insa planurile si visurile peste cap si le-a fixat un loc de intalnire total diferit de palatul de la Olanesti.

IMPRESIONANT. Vila sotilor Elena si Nicolae Ceausescu a trezit de-a lungul timpului numeroase controverse

LUX. In penuria din anii in care a fost construita, vila era impresionanta. Era dotata cu piscina inconjurata de gresie care se incalzeste o data cu apa, covoare imense (cel mai mare are chiar 73 de metri patrati, mai mult decat un apartament intreg), un cinematograf si cate si mai cate. Turistii ceva mai in varsta, pentru care multele ore petrecute la lumina lumanarii sunt foarte vii in amintire, ar putea fi socati sa vada multimea de candelabre care impodobesc casa. Sunt becuri cat sa lumineze fara probleme o intreaga universitate. Vila este si acum frumoasa, dar poate fi surclasata fara probleme de constructiile puternicilor prezentului.

NATIONALISTI. Cert este ca luxul din palatul de la Olanesti este de fabricatie romaneasca. Cu mici exceptii, cum ar fi sala de club, care este pavata cu gresie si faianta importata, toate celelate obiecte sunt autohtone. Covoarele sunt fie din Cisnadie, fie din Cluj, fie realizate de alte fabrici romanesti, fantana arteziana este realizata din portelan de Cluj. Aversiunea vadita pentru ortodoxie nu i-a impiedicat pe cei doi dictatori sa solicite ca draperiile din catifea, care impobesc casa, sa fie facute de maicile de la Manastirea Tismana. Din vila nu puteau lipsi tablourile lui Sabin Balasa, pictorul preferat al cuplului Ceausescu.

OPULENTA. Livingul Ceausestilor ar putea fi visul oricarui roman

FLORILE DE MAGNOLIA. Intreaga vila poarta amprenta florilor de magnolia. Sunt magnolii pe toti peretii, atat de reale, incat te intrebi de ce nu se simte suavul lor parfum. Este greu de crezut ca toate aceste flori au fost pictate la dorinta expresa a Elenei Ceasescu. Si totusi este adevarat. Martorii sunt chiar ele, magnoliile. La etaj, pe langa cele trei dormitoare, al ei, al lui si al oaspetilor, mai sunt si cabinetele de lucru. Diferentele dintre cele doua birouri dezvaluie fara tagada cine era seful in cuplul Ceauseascu. Cabinetul Elenei este in mod vizibil mult mai sic decat al presedintelui. Iar un aspect foarte interesant este ca in cabinetul lui nu exista birou. Sala de intalniri pastreaza si ea un secret. Acolo este singurul covor din casa pe care mai exista inca eticheta cu pretul. Aproape 600.000 de lei, un pret fabulos in acele vremuri in care o Dacie era pana in 100.000 lei.

INTAMPLARE
"Sotia dictatorului se plimba insotita doar de cativa oameni, imbracati lejer, prin Olanesti. Soferul unei rate, care venea din satele din imprejurimi, i-a zarit pe marginea dumului si a inceput sa ii claxoneze. Comportamentul lui a starnit mania doamnei" - localnica

ELENA, CLAXONATA

Oamenii locului isi amintesc si de problemele pe care le-au avut de pe urma pasiunii Ceausestilor pentru statiunea Olanesti. Cum ar putea uita, spre exemplu, ca din cauza Elenei au ramas, pentru o buna bucata de timp, fara autobuz in localitate. Povestea suna in felul urmator. Sotia dictatorului se plimba insotita doar de cativa oameni, imbracati lejer, prin Olanesti. Soferul unei rate care venea din satele din imprejurimi i-a zarit pe marginea dumului si a inceput sa ii claxoneze. Comportamentul lui a starnit mania doamnei, iar consecintele au fost aprige. Vreme buna, autobuzele nu au mai avut voie sa mai urce in statiune. Oamenii, fie ei bonavi, batrani, incapabili sa se mai deplaseze, trebuia musai sa urce din satul Olanesti pana in statiune la picior. Din fericire, dupa o perioada a uitat, iar autoritatile locale au putut sa reintroduca transportul in statiune.