La Adamclisi, ca în antichitate

DELĂSARE ● Trecutul glorios stă pe aceeaşi stradă cu prezentul indiferent
Unui turist care vine la mare i-ar putea veni ideea, după cîteva zile de plajă, să viziteze anumite locuri ce vorbesc despre istoria noastră. Ruinele din Dobrogea nu spun însă poveşti, iar în apropiere nu sînt amenajate locuri de recreere pentru călătorul obosit.

Ajuns la Capidava găseşti rămăşiţele cetăţii împrejmuite de garduri de sîrmă. Studenţii arheologi sînt aşteptaţi să sosească în iulie, iar la muzeu nu e nimeni. În afară de o tablă ce atestă că eşti la Capidava, nimic nu vorbeşte despre cei care au trăit odată aici. După un pelerinaj în lăcaşuri de cult creştine, precum Mănăstirea Dervent şi Peştera Sfîntului Andrei, unii turişti se abat şi spre un habitat precreştin, Cetatea Tropaeum Traiani, aflată la Adamclisi. Aici, printre rămăşiţele zidurilor ridicate între secolele al IV-lea şi al VI-lea, există cîteva plăcuţe albastre plantate de Muzeul de Istorie din Constanţa. Citindu-le, afli despre basilica cisternă, basilica forensis, locul unde se desfăşura activitatea publică a oraşului, şi despre strada principală, lungă de 300 de metri şi tăiată pe mijloc de canalul de scurgere. Dacă vrei să înţelegi mai multe despre istoria locului, trebuie să vizitezi muzeul din sat, unde se păstrează cîteva obiecte găsite în timpul săpăturilor arheologice.

CUM SĂ VINZI UN MONUMENT. Dar abia ascultîndu-l pe Constantin Enea, ghidul de la monumentul din Adamclisi, am prins gustul de a afla şi mai multe despre această civilizaţie ce construia în anii 100 poduri peste Dunăre şi apeducte. Ghidul vorbeşte despre edificiul triumfal, despre momentele controversate ale luptelor dintre daci şi romani, cu siguranţa specialistului. Se sfieşte să-şi recunoască pasiunea, ne mărturiseşte că nu e profesor de istorie şi că vorbeşte atît de captivant, pentru că trebuie "să vîndă" Tropaeum Traiani vizitatorilor. Omul sfinţeşte şi aici locul; povestindu-ţi, Enea te face să uiţi că nu ai aici la îndemînă nici terasă unde să te odihneşti şi să bei un suc şi nici grup sanitar. Singurele dovezi ale preocupării pentru binele turistului sînt cîteva bănci, plasate de jur-împrejurul monumentului, ce au deasupra cîte o copertină galbenă, scut împotriva soarelui fierbinte din lunile de plajă. "Eu trăiesc aici ca în 101-102, fără apă, fără curent", spune Constantin Enea. El lucrează aici de patru ani, timp în care a vorbit elevilor din şcolile României, dar şi unor străini veniţi în excursie, despre luptele date de trupele lui Traian în Scitia Minor. A fost ofiţer de radiolocaţii şi aşa a ajuns în Adamclisi, unde a cunoscut arheologi veniţi să scoată la lumină cetatea. A admirat modul în care romanii au construit apeductul şi canalul de evacuare, dar şi măiestria lui Apollodor din Damasc, care se pare că este autorul proiectului monumentului triumfal.

PE ACOPERIŞ. După ce ne-a făcut un desen în pietrişul de pe alee şi ne-a vorbit despre complexul arheologic alcătuit din monument, mormîntul tumular din spatele său şi altarul ce comemorează pe soldaţii căzuţi în luptele din 102, Enea ne-a invitat la o escaladă privilegiată pe acoperişul lui Tropaeum Traiani. Am urcat pe lîngă amestecul de piatră şi ciment ce umplu edificiul şi l-am ascultat fascinaţi pe ghidul îndrăgostit de istorie, care, pentru fiecare turist, celebrează victoria lui Traian din anii 101-102 după Hristos.

Rezervaţia de lîngă Izvorul Tămăduirii

Allah Bair sau Muntele lui Allah e o rezervaţie naturală întinsă pe zece hectare, de care puţină lume ştie. Muntele sau mai degrabă dealul abrupt acoperit de calcar are la poale o mănăstire cu hramul Izvorul Tămăduirii, şi de aceea cei care ajung la Muntele lui Allah o fac prin curtea casei lui Hristos.

La Allah Bair se ajunge de pe Drumul Naţional 2A, dar nu există nici un fel de indicator care să îndrume turistul spre rezervaţie. Nici ajuns acolo nu găseşte vreo plăcuţă care să-i spună că se află într-o zonă protejată, unde trăiesc păsări precum Falco vespertinus, Ardeola ralloides sau Anthus campestris. Am găsit totuşi rezervaţia cu ajutorul lui Viorel Ionescu, de la Ocolul Silvic Hîrşova, şi al pădurarului Emanuel Gorun, care veghează, echipat cu un binoclu şi o puşcă, la binele pădurii.

"Vin aici la poalele dealului, îşi întind corturile, iar cînd se-ntărîtă papila gustativă încep să se încaiere", povesteşte Gorun despre turiştii credincioşi din toată ţara, care uită cel mai adesea să îşi ia PET-urile goale cînd pleacă. Astfel, rezervaţia ce găzduieşte specii de păsări protejate, o zonă fosiliferă bogată şi specii endemice de plante foarte rare, este supusă presiunii antropice nu numai prin păşunatul tradiţional.

DORINŢE PRINSE ÎN CLAME DE PĂR. De Sărbători, dar şi la sfîrşit de săptămînă, pădurarul primeşte întăriri de la poliţie şi de la pompieri. Pe de o parte, numărul mic al turiştilor lasă natura să respire în voie. Dar, în acelaşi timp, un loc unde mulţi s-ar retrage pentru cîteva zile ca să găsească liniştea rămîne neexploatat. Pentru că aerul are o compoziţie ideală, a existat în anii ’80 o tentativă de construire a unui sanatoriu TBC. Pădurarul a auzit recent că un investitor vrea să construiască un motel chiar lîngă mănăstire, dar deocamdată nu există nici un semn că această clădire se va ridica.

La mijlocul cărării ce duce spre vîrful unde se află rezervaţia propriu-zisă se află Izvorul Tămăduirii. Apa sa microbiologic pură a tentat un afacerist ce a vrut să o îmbutelieze şi să o pună pe piaţă, dar debitul s-a dovedit mult prea mic pentru a fi exploatat la scară industrială. La Izvor se ajunge cu efort; fetele, odată văzute aici, îşi lasă cîte o clamă colorată sau cîte o bucăţică de material în tufişurile din jur, pentru că, spune legenda, doar cu această condiţie îndeplineşte Izvorul dorinţele.

---

23 iunie 2008
Prădătorii de la Cheile Dobrogei
În buza rezervaţiei Cheile Dobrogei se construieşte ilegal un lac artificial de agrement, garnisit cu toate acareturile unui viitor complex turistic care va modifica habitatul zonei protejate. Deşi nu are un aviz de mediu, omul de afaceri constănţean Cameliu Babinciuc excavează zona cu aceeaşi determinare ca la Canalul Dunăre – Marea Neagră şi declară că oricum el va ieşi victorios.

Templele naturii şi duşmanii lor naturali
MANIFESTUL CARAVANEI ● Nu vrem să trăim într-o ţară împuţită, sufocată de gunoaie, mutilată de buldozere şi otrăvită de poluare
Am pornit la drum în Caravana Jurnalul Naţional, pentru al cincilea an consecutiv, să descoperim pentru voi România. De astă dată, treaba noastră este să vă povestim, în cuvinte şi imagini, despre România verde, despre prietenii şi duşmanii ei.