12 iulie 2004: Tihuta - Mica transhumanta

La vale de castelul-hotel "Dracula", pe marginea soselei care duce calatorul adanc in inima Ardealului, sunt risipite cateva case taranesti. In ele locuiesc, pe timpul verii, taranii din Tiha si din alte sate. Cand e cald isi aduc aici animalele si stau pana la toamna, cand isi duc inapoi avutul, pregatindu-se de iarna lunga.

Ioana Moisan are 68 de ani si zace in pat. Sta rau cu tensiunea de vreo saptamana si doar pisica ii tine companie, torcand pe paturile colorate care invelesc picioarele batranei. E vaduva de sase ani, barbatul a lucrat la Suseni, la fabrica de lana, si Dumnezeu i-a dat sase copii, din care nu mai traiesc decat cinci, "imprastiati pe la Cluj, pe la Bistrita".

Nu primeste nici un ban de la stat, pentru ca n-a fost la CAP, cu exceptia padurii, pamantul familiei n-a fost niciodata colectivizat. "Am trei vaci care dau cam 25-28 de litri de lapte pe zi. Vine masina de la Bistrita si il ia. La inceput l-am dat cu cinci mii de litru, apoi s-a facut patru, iar acum e trei", se plange batrana.

IARNA LA VALE, VARA LA DEAL. Din aprilie, taranii se muta cu animalele la deal, la pasuni, unde le pasc cat tine caldura si vremea frumoasa. Daca e de lucru la padure, oamenii raman si peste iarna. Cand iarba a crescut incepe coasa si dealurile se umplu de mirosul patrunzator al ierbii uscate la soare. "Aici doar cu fanul si cu animalele se poate trai. Mai punem cartofi, ca altceva nu se face", zice Ioana Moisan. "Acum 20 de ani, aici nu era nici o casa, oamenii si-au facut grajduri si curti, sa-si poata creste animalele", spune vaduva. O intrebam cum se descurca singura cu atata fan de cosit. "E greu, maica, chem oameni pentru strans fanul. E 400 de mii ziua de coasa, cu mancare si tigari, si un paharel de tuica seara. De vandut, nu-l vindem, n-avem asa mult, il tinem la vite."

MOROCANOSUL

Cu greu, Ioana Moisan se ridica din pat sa ne conduca pana la usa. Afara e insa mare urgie. Din greseala, am lasat poarta deschisa si doua vaci, manate de un batran, au intrat la iarba, in curtea femeii. Batranul e vecinul Liviuta Moldovan, de 70 de ani, si s-a facut foc si para. Ne blesteama si ne afuriseste, de parca am adus ciuma in sat. Batrana incearca sa-l domoleasca: "Liviuta, ai probozit baietii degeaba. N-au stiut, ca sunt straini". Mosul, insa, nu vrea sa auda de nimic si, dupa ce reuseste sa mane vitele in grajd, dispare bombanind in casa.

Mit - Umbra lui Tepes

Ca mitul trecerii lui Vlad Tepes pe la Tihuta - exploatat de Bram Stoker in romanul Dracula - se bazeaza pe un fapt real sau ca acela a fost inventat tocmai pentru a sustine mitul, cheia dezlegarii misterului e ingropata in ruinele unui vechi castel aflat pe varful Rachiteaua, la doua ore de mers la pas de prea comercialul Hotel - Castel Dracula. Cand Stoker a pomenit in celebrul sau roman "Dracula" de trecerea pasului Tihuta de catre eroii sai catre castelul lui Vlad vampirul, la Tihuta nu exista nici macar un zid care sa-i sustina povestea.

Batranii locului nu stiu de nici un vampir. Povestesc insa ca pe un varf din apropiere, Rachiteaua, domnitorul Vlad Tepes ar fi ridicat un castel-adapost, din care azi s-ar mai vedea ruinele.

COMOARA. Batranii spun ca Tepes si-ar fi ridicat aici un castel in perioada in care fusese alungat de la domnie si trecea in Ardeal, la Iancu de Hunedoara. In realitatea istorica, Vlad fuge in Transilvania la regele Ungariei, Matei Corvin, dupa ce turcii il pusesera domn al Tarii Romanesti pe fratele sau, Radu, o marioneta in mana sultanului Mehmed. Ca povestea sa fie si mai picanta, Tepes ar fi ingropat aici si o comoara, averea pe care o ducea cu el in exil. Nimeni nu spune insa si ce s-a intamplat cu castelul, cum a ajuns el o ruina din care nici un zid nu mai sta in picioare.

STANCI RAIOASE. Pornim in cautarea castelului, dar nu gasim decat niste pietre late intre brazi. "Sa vezi ca astea sunt", exclamam dezamagiti si imediat ne revine in minte si avertismentul care ne fusese dat, ca ruinele sunt de fapt doar niste stanci roase. Acum vedem clar si ramasitele unui val de aparare si faptul ca dispunerea pietrelor nu e opera naturii. Peste ele s-au asezat insa frunze uscate, crengi rupte de furtuni, pamant, ciuperci mari, otravitoare, si mai ales uitarea. Apoi au venit cautatorii de comori si au ciobit arhitectura fostei fortarete sapand gropi adanci cu speranta imbogatirii mustind in suflet. Pe acolo au trecut istorici, arheologi, aventurieri straini, dar identitatea ruinelor nu a fost stabilita. Au ramas doar legendele batranilor despre trecerea lui Vlad Tepes pe pamanturile lor, acum mai bine de 500 de ani. (Oana Stancu, Catalin Pruteanu)

LEGENDELE LOCULUI

"Eu is batran si mi-o povestit si tata. Aicea zice ca e cetatea lui Vlad", isi incepe povestirea Taluta Chirila, de 76 de ani. Mosul spune ca in deal e sapata o galerie lunga de 32 de metri, "legata cu lemne de mina". Ar avea latimea de un metru si inaltimea de doi. Nu e de mirare ca nu am vazut-o pentru ca de ani buni intrarea e acoperita cu vegetatie in descompunere si cu pamant. "Cand eram copil, la galeria ceea, vara era gheata si iarna caldura", isi aminteste batranul Chirila. "Hotelul acela de la poale o fost propus sa se faca aicea, dar nimeni n-o mai cautat sa descopere ce-o fost. Am vrut sa ma apuc eu, dar nu am avut brate de munca. Ceva ceva o fi, dar nu stiu", spune mos Taluta.

AVERE

"Aici doar cu fanul si cu animalele se poate trai. Mai punem cartofi, ca altceva nu se face" - Ioana Moisan, taranca din Tiha

PRET

"Am trei vaci care dau cam 25-28 de litri de lapte pe zi. Vine masina de la Bistrita si il ia. La inceput l-am dat cu cinci mii de litru, apoi s-a facut patru, iar acum e trei" - Ioana Moisan, taranca din Tiha

IMPAMANTENIRE

"Acum 20 de ani, aici nu era nici o casa, oamenii si-au facut grajduri si curti, sa-si poata creste animalele" - Ioana Moisan, taranca din Tiha

MUNCA

"E greu, maica, chem oameni pentru strans fanul. E 400 de mii ziua de coasa, cu mancare si tigari, si un paharel de tuica seara" - Ioana Moisan, taranca din Tiha