13 iulie 2004: Praid - Romana e grea

Nu vorbesc toti romaneste pentru ca nu stiu sau nu vor. In Praid sunt trei profesoare de limba romana, doua pensionare, iar una aproape de pensie.

Cei care nu vorbesc limba maghiara pot avea parte de o surpriza atunci cand ajung in Praid, judetul Harghita. Asta din cauza ca, daca intrebi ceva pe strada, s-ar putea sa ti se spuna "nem tudom". Adica, in maghiara, "nu stiu". Chiar daca la scoala au studiat limba romana, au dat teza si chiar examen. "Cred ca multi nu vorbesc romaneste de teama sa nu greseasca. Sau altii din lene. Dar nu cred ca nu stiu deloc sa vorbeasca. Iar cei care nu vorbesc romaneste nu stiu prea bine nici ungureste", povesteste Judita Susana Szabo, profesor de romana in Praid. De origine maghiara, femeia preda de 40 de ani, iar din 1968 locuieste in Praid. "Aici, romana este materia cea mai grea. Elevii au cele mai multe corigente la romana si la matematica. Dar sunt si multi copii buni", spune Judita Szabo.

CERCUL DE ROMANA. Pentru a-i pregati cat mai bine pe copii sunt organizate cercuri de limba romana. "Stiu bine romaneste doar elevii ai caror parinti se ocupa de ei si ii pun sa citeasca. Ca altfel nu au cu cine sa vorbeasca. Sunt unii care spun ca vor sa ramana in Praid si atunci nu au de ce sa invete romaneste. Chiar si barbatii care au fost la armata si au invatat romaneste acolo au uitat. Ca nu au avut cu cine sa vorbeasca." Copiii nu se prea uita la televizor la posturile romanesti, iar acasa si pe strada vorbesc doar maghiara. Sunt copii care ajung in clasa a V-a fara sa stie romaneste. "Se fac cinci ore de romana pe saptamana in clasa a V-a si patru ore din clasa a VI-a. Atunci cand intr-un text se gasesc cuvinte necunoscute, le spun sino-nime in limba romana. Si daca nu inteleg, le spun in maghiara ce inseamna", sustine Judita.

Jurnal de campanie

Data plecarii: 21 iunie 2004

Distanta parcursa: 2.915 km

Localitati tranzitate: 274

ANA-MARIA LUCA

Cald. Drumul meu si al Irinei Munteanu parea ca s-a sfarsit de cu seara, vineri, intr-o gara mica din Targu-Mures. El, sfarsitul drumului, dupa ce am coborat dintr-o sauna intercity care ne-a carat cu mare cazna pe linia ferata, a fost doar o naluca. In locul lui ne astepta un nou inceput: Viorel Ilisoi, cu o desaga de povesti de pe traseu. Si de dimineata ne-am intrat serios in paine Irina si cu mine. Ea avea emotii. Eu nu voiam sa ma gandesc la ele. Si Praidul ne-a calmat. Nu s-a deschis ca un taram de poveste. Ci ca un sat oarecare, pe care nu-l cunosteam. Si care avea si o primarie inchisa. Asa ca nu ne ramanea decat sa cautam edilul la domiciliu ca sa ii cerem un pic de ajutor in zona. Dar unde sa intrebam. Cum unde? La minimarket-ul din colt. Acolo se discuta tot. Si vanzatoarea ne spune ca alaturi lucra nevasta primarului. Prima doamna a localitatii, dupa tejgheaua cu mezeluri, este uimita. Cu o privire neincrezatoare ne spune ca omul pe care contam nu e acasa, e la Sovata. Dar avem nevoie de cineva sa ne indrume. Pai, sa mergem la secretar, ca sta mai sus. Unde? Pai, sa mai intrebam. Cald. Ne urcam in masina si mergem la deal, catre casuta domnului secretar. Oprim, batem la o poarta inalta. Nu raspunde nimeni. Intram si apare o femeie care ne spune unde-l gasim pe secretar: la poarta care are masina in fata. El ne trimite la salina. Toata lumea merge la salina. Si ne ducem si noi. Zodia caldurii pare a nu renunta la noi. Cristi Petru incerca sa ia legatura cu un sef. Directorul salinei, ca o umbra, a aparut, ne-a urcat in autobuzul de salina si dus a fost. N-avea timp. Dar, la insistentele noastre, a promis ca luni dimineata ne lasa sa intram in mina, unde turistii nu au acces. Cu autobuzul am coborat printr-un tunel. Si s-a facut racoare. Apoi am coborat trepte. Si s-a facut frig. Si aveam un sentiment de sacru. Dar... rasete de copii, tipete, badminton, aparate de fotografiat. Un furnicar de oameni mereu in miscare. Ca un parc. Dar un parc golas, fara ciripituri de vrabii si fara mucuri de tigara pe jos. Oamenii acestia din Praid sunt diferiti. Au facut in salina care-i hraneste o lume paralela. Cu magazine, cu mese, cu o capela in care vin sa se roage si localnici, si turisti de toate confesiunile. Un mic muzeu, leagane si balansoare pentru copii. Viata ca afara. Contraindicata insa claustrofobilor: Irinei nu i-a placut. Dar va scrie despre salina.

DRUMUL CARAVANEI

Etapa I - Hamangia

Etapa a II-a - Histria

Etapa a III-a - Jurilovca - Sulina - Sf. Gheorghe

Etapa a IV-a - Namoloasa - Marasesti

Etapa a V-a - Podul Inalt

Etapa a VI-a - Flamanzi

Etapa a VII-a - Darabani

Etapa a VIII-a - Humulesti

Etapa a IX-a - Tihuta

>Etapa a X-a - Praid

Etapa a XI-a - Corund

Etapa a XIII-a - Horea, Avram Iancu, Rosia Poieni

Etapa a XIV-a - Castelul Huniazilor, Ghelari

Etapa a XV-a - Sarmizegetusa

Etapa a XVI-a - Petrila

Etapa a XVII-a - Maglavit

Etapa a XVIII-a - Izlaz

Etapa a XIX-a -Silistea Gumesti

Etapa a XX-a - Cuca Macaii

CUM NE PUTETI CONTACTA

Caravana Jurnalul se va opri in localitatea dumneavoastra, conform traseului pe care vi l-am anuntat. Conectati-va la ea! Stiti amanunte interesante din trecutul localitatii? Sunteti eroii unei intamplari petrecute in ea? Aveti probleme cu autoritatile, va confruntati cu greutati de care ar trebui sa stim? Vreti sa ne povestiti pur si simplu despre orasul, comuna, satul dumneavoastra? Scrieti-ne sau sunati-ne! Localitatea dumneavoastra are o rezonanta in istorie, noi vrem sa-i aflam prezentul. O echipa a Jurnalului National va fi permanent in contact cu dumneavoastra.

Jurnalul NaTional, Piata Presei Libere nr. 1, Corp D, etaj VIII, Sector 1, Bucuresti

Telefon: 021-224.55.48

Fax: 021-222.36.29

romania@jurnalul.ro Daca doriti sa dialogati cu redactorii nostri intrati in forum la www.jurnalul