Localitatea, faimoasa pentru ceramica produsa aici, este asezata la 36 de Km. de Odorheiul Secuiesc

Mate Karoly lucreaza intr-una din casutele de lemn de la soseaua care trece prin Corund. Mi-a intins o carte de vizita si m-a rugat sa vin sa-l vad cum mestesugeste iasca. Terez, sotia lui Mate, ne-a instalat pe niste scaunele din lemn, cerandu-si mereu scuze ca nu vorbesc bine romaneste.

O data cu mine a venit pentru o demonstratie un grup din Ungaria, asa ca nu inteleg nici o boaba din explicatiile si din glumele mesterului. Si-a adus o ciuperca maricica, din care taie cu o secera. O bucata de pasla legata de genunchi il protejeaza de eventualele accidente. Parca tot nu-mi vine sa cred ca din asa o uratenie de ciuperca o sa iasa sepci si gentute ca cele pe care le vad eu pe masa, la vanzare. Gata, ciuperca a fost curatata de coaja groasa de deasupra. Mate Karoly a luat un ciocan din lemn, a intins ciuperca rotunda si grasa pe un suport si a pornit sa o indrepte. De sub mainile iscusite, incepe sa apara o bucata maronie de iasca. Acum nu mai e ciuperca urata, ci o fasie care seamana perfect cu cea mai fina catifea. Cu o foarfeca mare, mesterul indreapta colturile, taie minunea in bucati, si ne ofera la fiecare: e buna sa-ti stergi ochelarii. La nevoie, o poti folosi si daca te-ai ranit. Iasca opreste imediat sangerarea.

Elevii maghiari imi zambesc, cu bratele pline de cumparaturi: batiste, sepci, palarii, genti de voiaj, posetute. Toate din iasca.

Mesterul se scuza din nou pentru ca a trebuit sa vorbeasca in maghiara, si noi n-am priceput mare lucru. Dar afacerea e afacere. Pentru mine, povestea omului care imblanzeste iasca curge intr-o romana dulce si fara greseli. Dar mesterul, modest, se scuza mereu, pentru ca gandeste in maghiara si traduce in romana. Conversatia e destul de obositoare pentru el, mai ales duspa o zi de munca.

INCEPUTURILE. In urma cu ani buni, Boanta Poli, un cioban care folosea iasca la foc, a observat ca ciuperca se intinde usor. Asa ca a netezit cat a putut "vacalia", cum mai spun ardelenii la iasca, si a pus-o pe fundul unui ceaun. Dupa ce a uscat forma obtinuta, a vazut ca se alesese cu o palarie de-ti era mai mare dragul.

Mathe Karoly a fost sapte ani strungar la Gheorghieni. Dar i-a murit tatal si, pentru ca acasa mai erau opt frati - care mai mici, care mai mari - a trebuit sa se intoarca in Corund. Asta se intampla in urma cu aproape 15 ani. In 1990, intr-o primavara, a mers cu doi dintre fratii sai, care se ocupau de pe atunci cu prelucrarea ciupercii, sa adune iasca. A umblat prin muntii de la granita cu Ucraina mai bine de doua saptamani. Fratii ii dadeau bani pentru iasca adunata. Intors insa la Corund, s-a pomenit ca Terez, sotia sa, pune piciorul in prag: Mathe stia de la tatal si de la bunicul sau sa prelucreze iasca, si venise vremea sa se apuce si ei de treaba. Asa a inceput Mathe, ajutat de Terez, sa lucreze in iasca.

In acest moment, in lume exista 40 de familii care se ocupa cu prelucrarea iascai, toate din zona Corundului. Deseori merg la expozitii internationale, iar familia lui Mathe Karoly a castigat premii importante pentru maiestria de care a dat dovada.

AVENTURI. Cel mai greu, in prelucrarea iascai, este culesul. Mathe, uneori insotit de cei doi baieti ai sai, care invata mestesugul, sta cate doua saptamani in munti, pentru a strange materia prima necesara. Strabate zilnic cate 20-30 de kilometri, pe ploaie, frig sau ceata. Odata s-a ratacit si a ajuns inapoi, la masina, abia dupa doua zile. Si de-ar fi fost numai atat... Odata a fost atacat de o ursoaica. Mergea Mathe prin padure, cu ochii dupa iasca, si numai ca vede sub un par salbatic doi ursuleti care se jucau. S-a speriat, pentru ca n-a vazut si ursoica, care putea sa-i sara oricand in spate. A inceput sa bata copacii, ca sa vada pe unde ar putea fi mama puiutilor. O ursoaica enorma s-a ridicat in doua labe de dupa o piatra si a pornit spre el. Mathe a fugit mancand pamantul si ciocanind copacii. Zgomotul i-a speriat pe ursuleti, care au fugit. Ursoaica a luat urma puilor, asa ca Mathe a scapat nevatamat. Cel mai rau i-a fost insa cu furnicile rosii si cu paianjenii, povesteste Mathe, pentru ca "cel mai rau dusman e acela pe care nu-l vezi". S-a asezat langa un copac ca sa se odihneasca, iar furnicile si paianjenii l-au piscat atat de rau, incat a facut un soc anafilactic - i s-au umflat gatul, fata si nu a crezut ca mai scapa cu viata. Cea mai apropiata localitate era la 30 de kilometri departare. Dar Mathe a invins si furnicile rosii. Un "iescar" nu se da asa usor batut...

SECRETE

Iasca e de fapt o "boala" a fagilor batrani. Rupti. Pentru o iasca buna, copacul trebuie sa aiba cam 200 de ani. Sunt trei perioade in care ciuperca e buna de cules: 20 iunie-10 iulie, 20 august-10 septembrie si din 20 octombrie pana la 20 aprilie. Ciupercile culese vor fi pastrate timp de trei saptamani in vid. Dupa aceasta perioada, sunt scose la soare, ca sa se usuce. Atunci scapa si de viermii din ele, care cad. Iarna, ciupercile sunt fierte, se intaresc, si abia dupa aceea pot fi prelucrate. Obiectele din iasca se lipesc cu clei de oase. Iasca isi schimba culoarea, de la maro deschis pana la maro-inchis-negru, daca este presata cu un fier de calcat bine incins.

Ghinion - Statiune pierduta la pocher

Satul de olari din inima Transilvaniei a fost pe la 1800 o statiune balneara vestita in toata Europa. Pentru ca era frecventata de nobili si de fete regale cu dare de mana, proprietarul, Gaspar Gyula, a imprumutat bani de la banca pentru a o moderniza. Progeniturile au pierdut-o insa la carti.

Importanta statiunii balneare de la Corund a determinat-o pe regina Maria Tereza sa ordone catalogarea si analizarea apelor minerale cu care erau tratati bolnavii. A fost desemnat sa faca aceasta cercetare chiar medicul curtii imperiale, Van Swieten. Zece ani mai tarziu a aparut un catalog detaliat al izvoarelor medicinale din imperiu. Catalogul a fost republicat in 1818 la Viena si cuprindea date complete despre statiunea Corund. Apele minerale sulfuroase erau considerate ca avand compozitie si o actiune terapeutica identica cu cele din Germania.

LAPTE DE CAPRA. La inceputul secolului al XIX-lea au circulat si unele legende despre efectul apelor minerale de la Corund. Se spunea ca proprietarul detinea 100 de capre negre, iar medicii care lucrau in statiune ar fi descoperit leacul pentru tuberculoza folosind laptele caprelor si combinatii din apele minerale. Statiunea dispunea de o cladire balneara cu etaj, in care se gaseau opt camere de baie si un bazin cu apa rece. Cladirile erau situate in jurul unui parc, unde au fost plantati peste 50.000 de brazi. Aleile erau luminate noaptea cu lampioane cu petrol si duceau spre gradini de trandafiri. Amatorii de tenis aveau la dispozitie un teren foarte bine intretinut. Statiunea rivaliza cu Borsecul si Valcele. In decurs de un an (1858-1859), numarul vizitatorilor din baile Corund era in jur de 200, iar al celor din Borsec de 300.

CURE DE KEFIR. Tratamentul din statiunea balneara Corund era recomandat bolnavilor de bronsita si parazitoza intestinala, iar baile calde, celor cu boli de piele si reumaticilor. Pentru bolnavi, trezirea era data la sapte dimineata. Fiecare era obligat sa bea 100 de grame de apa minerala din izvorul principal, amestecata cu lapte de capra. Urma promenada si, dupa masa, la ora 17:00, cura se repeta cu pauze, in care tinerii dantuiau cadrilul frantuzesc. Baia era obligatorie intre orele 9:00 si 10:00, apa avand o temperatura de 34-48 de grade. Apoi, bolnavii se odihneau in camere, inveliti in paturi. Specialitatea casei era cura de kefir, indicata in mod special bolnavilor de tuberculoza. Documentele inregistreaza si costul hranei catalogata drept foarte ieftina: micul dejun - 20 de creitari, pranzul - 60-70 de creitari si cina 30-40 de creitari. Costul unui apartament de doua camere era de 15-18 forinti.

FALIMENTUL. Pana sa intre in proprietatea lui Gaspar Gyula, statiunea din Corund a apartinut contesei Traunn. A avut mai multi proprietari pana in 1892, cand baile au fost cumparate de familia Gaspar. A urmat un deceniu de bunastare. Ca sa reziste concurentei, Gyula acorda o serie de avantaje la tratament si cazare pentru invatatori, pentru angajatii cailor ferate si ai postei. Statiunea castiga medalii la Bruxelles (1897), la Paris (1900) si la Bucuresti (1906). In 1918, un incendiu devastator lasa statiunea cu 7 vile din 18. Gaspar Gyula transmite conducerea celor doi fii ai sai. Ultima incercare de modernizare a fost in 1928. Odraslele lui Gyula au luat sume mari de bani cu imprumut de la banca din Odorheiu Secuiesc, pe care le-au investit in pocker. Statiunea a intrat in faliment, iar banca a vandut tot. Cladirile au fost daramate. O alta versiune a declinului, consemnata in documente, sustine ca, de fapt, criza economica din perioada 1929-1933 a determinat banca din Odorhei sa nu onoreze imprumutul, iar in 1938 statiunea a fost vanduta la licitatie.