Pe langa faptul ca nu exista transport local, nici trenurile nu opresc aici, in oras nefiind construita nici o gara. Nu exista nici un hotel si nici macar o pensiune.

Flamanzi, comuna declarata oras in urma cu doua luni. Legendele despre originea denumirii locului le stiu pana si copiii care bat mingea pe tolaca. "A venit odata un om din alt sat aici si i-a vazut pe oameni ca sunt foarte saraci. Si de atunci se spune localitatea Flamanzi. Eu sunt din Iasi si cand spun ca vin aici, in vacanta la bunici, copiii ma intreaba: "Undi ti duci? In comuna rupti in cur de foami?"", spune un baiat mai dezghetat. Pe langa faptul ca oamenii au fost flamanzi se pare ca ei sunt si insetati. De apa de la robinet nu prea au parte. Doar 700 de gospodarii dintre cele 3.000 care exista in satul-oras sunt racordate la reteaua de apa potabila. La blocuri, apa se da cu program, vreo patru ore pe zi, asa ca oamenii trebuie sa fie socotiti. Ori strang apa in cada, ori merg la fantana din curtea blocurilor. Canalizare nu are nimeni.

LICHIOR PENTRU COPII. Pe ulita asfaltata in pripa si carpita in rastimpuri, cam o data la 4 ani, o ceata de pui de moldoveni se uita cu fete lungi la curtea scolii, unde gainile si ratele le-au ocupat terenul de fotbal. Un flamanzean si-a facut o spartura in gard, iar orataniile lui au devenit proprietarele locului. Atunci cand copiii vor sa joace fotbal, vecinul de langa scoala ii ocareste. Asa ca micutii flamanzeni nu au altceva sa faca decat sa stea in fata scolii si sa discute intre ei sau cu cine mai trece pe strada. De data asta ne-au gasit pe noi. "La multe dintre scolile de aici, profesorii vin beti la ore si bat copiii", se plang pustanii cu fete de smecherasi si grai moldovenesc. Micutii isi dau drumul repede la limba cand vine vorba de alcool. Recunosc cu toata gura ca si lor le cam place sa bea lichior si bere si mai trag si cate un fum. "Aisi, toata lumea bea. Poti sa te apuci cand vrei. Am vazut o data o femeie care era clampana, adica tapana, si si-a pierdut buletinul in sant. L-am dus la crasma sa si-l ia de acolo", povesteste un copil.

HALBA DE BERE. Vorbele pustilor se adeveresc inca din pragul primei carciumi sau la o raita prin comuna-oras, cand poti sa vezi oameni lungiti pe jos, obositi de atata bautura. Cu bicicleta priponita de gardul improvizat al unei terase cu doar doua mese si cu scaune desperecheate, un batran reazema o halba de bere. A cata n-a vrut sa ne spuna. Ne povesteste sticlos durerile lui. Si-a impartit pamantul celor cinci copii, nu mai are serviciu si munceste cu ziua. Ii zice Petru Calin si de necaz mai cere o bere. El este un client de lux: berea e scumpa la tara, costa 17.000 de lei sticla si 10.000 de lei halba. In timp ce 100 de rachiu face 5.000 de lei. "De unde sa aiba bani omu’ la tara. De asta e ieftina bautura", spune crasmarita Sevastita.

VOR TARIE. Alta carciuma, o masa de alta culoare si alte scaune desperecheate. Tot fete obosite si triste, aceleasi probleme inecate in alcool. "Incep sa vina de la pranz si stau pana ii uita Dumnezeu. Aici, la noi, la Dalas, era si restaurant. Dar n-a tinut prea mult dupa Revolutie, ca se cerea numai tarie", ne spune fata de la bar. Pana catre pranz are si ea timp sa stea la o masa, cu prietenele ei, sa mature mizeria lasata de clienti si sa se uite la telenovele. Circul incepe cand flamanzenii apar de la camp. Unul cate unul intra in bar, se duc la tejghea, cer suta de rachiu sau rom, se duc la o masa si-acolo stau pana spre seara, cand isi aduc aminte de calul lasat in pragul crasmei. Sau pana vin nevestele sa-i adune si se opresc si ele sa mai soarba ceva. Toamna, timp de cateva saptamani, crasmele sunt goale. Oamenii isi beau recolta de vin. Nu-i tine prea mult, pana la Craciun nu mai gasesti un strop in butoaie.

DE LUX. Pe strada principala, undeva pe stanga cand mergi spre Botosani, cineva le-a facut flamanzenilor o terasa de lux. Aici, bautura e putin mai scumpa, dar carciuma nu duce lipsa de clienti. Oamenii cu staif prefera sa dea 2.000 de lei in plus si sa stea pe scaune din plastic, sub umbrelute.

DISCOTECA LA SARBATORI

Distractia de week-end a flamanzenilor cu varste intre 10 si 30 de ani se consuma la discoteca unicat din sat. Flamanzenii merg "La Tapu’" doar sambata si duminica si la Sarbatori. Vineri, la comemorarea a 500 de ani de la moartea lui Stefan cel Mare, nu s-a tinut. Si nu din piosenie, ci pentru ca "Stefan cel Mare nu e destul de mare pentru a se face astazi discoteca in Flamanzi", dupa cum spune secretara Primariei Flamanzi, Paraschiva Viciriuc. Chiar daca de ceva vreme la discoteca au fost angajati bodyguarzi, nimeni si nimic nu-i impiedica pe barmani sa ii serveasca pana si pe copiii de 10 ani care vin sa se bataie si sa ciupeasca fetele de fund. Pustanii prefera berea si lichiorul.

VICIU

"Aisi, toata lumea bea. Poti sa te apuci cand vrei. Am vazut o data o femeie care era clampana, adica tapana, si si-a pierdut buletinul in sant. L-am dus la crasma sa si-l ia de acolo" - copil din Flamanzi

Exil - Se intorc doar pentru nunta

Saracia ii face pe tinerii din Flamanzi sa-si caute norocul prin alte tari. Nu asteapta sa termine liceul, ci pleaca prin lume, mai ales in Italia, la munca mai bine platita. Se intorc cu bani, isi fac case si cumpara terenuri, se casatoresc si apoi pleaca iar, sa faca mai multi bani.

Cand incepe sa povesteasca despre plecarea in Italia, lui Cristi Manuca ii dau lacrimile. Nu e nevoie sa aminteasca anume o intamplare neplacuta, ca amintirile autoexilului se si ingramadesc in ochii lui albastri. Cristi a plecat acum vreo 7 ani in Peninsula, fara sa aiba acte in regula, manat doar de dorinta uriasa de a scapa de blestemul saraciei. "5 ani n-am avut acte, a fost greu. De cate ori ma intorc in Romania si vorbesc despre prima plecare, acum atatia ani, ma emotionez", isi justifica tanarul lacrimile. A locuit in gara la Roma o jumatate de an, dupa ce, impreuna cu alti noua flamanzeni, a plecat sa caute bani pentru viitorul cel mai frumos. Pana la urma, el si prietenii lui au gasit de munca in agricultura, unde s-au priceput mai bine. "Cum am primit actele, cum am obtinut dreptul de rezidenta, am si plecat in tara. Lucrez intr-o padure si locuiesc intr-o baraca", spune Cristi Manuca. Acum taie lemnele si le transporta pentru a fi prelucrate, o munca de care e multumit si de pe urma careia strange bani pentru acasa, pentru gospodaria din Flamanzi. Deja poate sa spuna ca Italia, plina de atatia romani, este un loc mai mult decat familial: "Cand mergem acolo, mergem ca acasa". De altfel, tanarul are deja accent italian si mai incurca unele cuvinte intre cele doua limbi latine.

ROMANI HARNICI. Cristi are 27 de ani si a venit a doua oara in Romania. "Am plecat pentru ca nu aveam bani de invartit. Eu am fost plecat si la greci, dar m-or prins", povesteste el. Sotia lui lucreaza tot in Italia: "La ce sa venim acasa? Din ce sa traim? In Italia, intr-o familie care vrea sa traiasca bine muncesc toti". Mai are un frate Sorin, plecat tot la italieni. Are 24 de ani si s-a intors pentru zece zile sa-si faca nunta. El a plecat doar de cinci ani, de cand era in clasa a XI-a. N-a mai terminat liceul, ci a luat-o pe urmele fratelui si ale tatalui, Dumitru Manuca, primul plecat in Italia. Mihaela, viitoarea sotie, are 23 de ani, este din Botosani si munceste tot in Italia. Dupa nunta vor pleca impreuna sa stranga bani pentru viitorul camin din Romania. "Nu mai vreau sa termin scoala, sa dau Bacalaureatul. La ce-mi este de folos? La ce m-o ajutat pana acum?", spune Sorin, viitorul mire.

In lipsa lor, Flamanzi a devenit oras, dar Cristi nu e asa de incantat: "Mi-ar fi placut sa fi ramas o comuna frumoasa. Acum e un oras urat". Tot ce strange investeste in agricultura de acasa. El si familia lui au cumparat si au arendat pamant, au luat animale si unelte, tractoare, au angajat oameni care sa le munceasca pamantul, au facut casa frumoasa. Inca nu stie ce sa faca - sa se intoarca sau sa ramana: "Cu agricultura este greu aici. Statul nu prea da subventii si e tare seceta. Acolo, in Italia, la numai un hectar de pamant arat primesti subventii de 500 de euro".

ABANDON. Directorul adjunct al Grupului Scolar "Nicolae Balcescu" din localitate, Maria Dariciuc, spune ca abandonul scolar apare mai ales in ultimele clase de liceu, "cand baietii sunt destul de mari ca sa poata pleca la munca in strainatate". Cu toate acestea, mai spune directoarea, "multi, dupa ce se intorc, reiau cursurile si-si dau Bacalaureatul, chiar intra la facultate, pentru ca acum au resurse pentru continuarea studiilor". Doar 10% din absolventii de liceu din Flamanzi urmeaza o forma de invatamant superior, majoritatea plecand la Botosani, Suceava sau la Iasi, si in special daca beneficiaza de o bursa care sa completeze veniturile parintilor. De altfel, parintii care muncesc in strainatate isi pot tine copiii mai departe la scoala. Ba chiar prefera sa-i lase sub supravegherea bunicilor si sa renunte la a-i trimite la liceu, la Botosani. Cei mai multi raman insa acasa, sa-si ajute parintii in gospodarie, iar fetele se marita imediat dupa terminarea liceului.