Hosmolete este "tatal" lespezilor

Nicolae Tomus, poreclit Hosmolete, este singurul localnic din zona Apusenilor care mai face lespezi, un fel de tigai din piatra in care se coc placinte cu branza. Face munca de lespadar din pasiune, dar si castiga ceva bani din ea.

De intri in casa unui mot din comuna Albac, din judetul Alba, niciodata nu lipseste de pe masa placinta cu branza, facuta pe lespede. De acelasi tratament ne-am bucurat si noi in prima zi cand am pornit prin comuna sa aflam istoria locurilor. Atunci ni s-a povestit ca exista un singur om in zona care mai face lespezi si care traieste pe munte, la 3 km de comuna, in satul Barasti. Acasa la lespadarul Nicolae Tomus, Hosmolete cum este cunoscut de sateni, am fost a doua zi de dimineata. Ploua mocaneste si am urcat greu, cu microbuzul, pe drumul alunecos de munte.

MOSTENIRE. Meseria de lespadar e "de traditie", din mosi-stramosi, ne povesteste Nicolae Tomus. Are 57 de ani si a invatat sa faca lespezi cand era copil, de la tatal sau. Zice ca este singurul prin ale locului care se mai ocupa de asta si ca mai are un frate care se pricepe, dar ii mai batran si nu mai lucreaza. Nu are un atelier. Vara lucreaza in curte, iar iarna intr-o camaruta, ridicata langa casa. Ne arata o piatra la care s-a apucat sa mestereasca si pe care o taie cu ferastraul. Vrea sa faca trei lespezi din ea. Taie la piatra si se plange ca nu are uneltele cele mai potrivite. Ne spune ca ii ia o zi sa faca o lespede. Le ofera prietenilor, cunostintelor, dar si vinde si uneori chiar primeste comenzi. Da o lespede cu 500.000-600.000 de lei. "Intr-o luna, vand cam 10 bucati, daca ma ocup de ele. Fac vreo 13-14 pe luna, plus scos de piatra. O fac mai mult din pasiune… Imi place, dar nu ma ocup tot timpul de asta", ne spune mesterul.

KNOW-HOW PRIMITIV. Hosmolete se plange de lipsa de calitate a uneltelor pe care le foloseste

CARIERA. Piatra o ia de pe dambul din spatele casei. "Hai sa va duc la cariera", ne zice. Cariera este o groapa maricica, la vreo 20 de metri de casa. Mai sus se zaresc urmele gropilor sapate de stramosii sai. "E un fel de marmura verde, asa ziceau batranii. Stanca de sus trebuie sa ramana acolo, sus. Aia de jos e mai buna", povesteste Nicolae Tomus, lovind in piatra. Singurele unelte pe care le foloseste la spart piatra sunt ciocanul, pana si barosul. Este nemultumit de asta, dar nu este prea hotarat sa investeasca, desi crede ca ar fi o afacere buna. "Am gasit o piatra si mai mare, ca o vatra de casa asa, dar p-aia nu am cum s-o scot. M-am gandit sa intreb primarul sa-mi deie un buldozer… Daca ai avea conditii sa te preocupi, sa ai cu ce sa le prelucrezi, sa ai cu ce sa scoti piatra, o masa ca si cea pe care se taie marmura neagra sau alba… De unul singur ce pot sa fac?! Nu stiu cat ar costa, dar ar merita investitia, pentru ca renteaza." Zice ca ar putea face multe lucruri cu piatra. Pe langa lespezi, ar mai face si sculpturi si, de ce nu?, ar si vinde piatra.

AFACERI. Nicolae Tomus nu traieste insa numai din meseria de lespadar. De aceea si spune ca o face din pasiune. Este mic intreprinzator. Are autorizatie de persoana fizica in dogarie, sindrila si cioplitura. Spune ca face sindrila mai mult pentru biserici, monumente istorice si chiar acum lucreaza la biserica din Geoagiu-Bai. Pe langa asta are si padure, animale, asa ca este multumit de castigurile sale. Meseria de lespadar ramane insa cea de suflet. Si nu va renunta la ea. "Daca stiam din timp, sa fi avut cateva facute…", isi reproseaza mesterul si ne spune ca nu e gospodarie in zona in care sa nu existe o lespede. Localnicii o folosesc sa faca placinta, clatite, dar si cartofi prajiti ori friptura, dar pentru aceste gustari, lespezile trebuie sa fie mai mari. Ne povesteste ca la placinta nu se pune ulei sau unsoare. "Data viitoare, ne pregatim sa va intampinam asa cum trebuie. Mai treceti pe la noi…", ne imbie mesterul. Si am promis ca ne vom intoarce.

Turism si traditii in Albac

SIMBOL. In zona, tot ce tine de Horea si Avram Iancu asigura succesul industriei turismului

Asezare de moti, comuna Albac se afla pe Valea Ariesului Superior, in zona Muntilor Apuseni, la 98 km de Alba-Iulia, in inima Tarii de Piatra. Denumita in secolul al XVIII-lea Raul Mare, comuna cuprindea la acea vreme toate satele de pe cursul superior al Ariesului. Este atestata documentar din 1733 si, de-a lungul timpului, denumirea sa a fost schimbata de mai multe ori, fiind botezata Albac in 1918, dupa Marea Unire. Istoria sa este legata de numele lui Horea, nascut in 1730, in satul Fericet, ce tinea de Albac. Astazi, in centrul comunei exista un muzeu, ridicat prin eforturile localnicilor, in care la loc de cinste stau statuile lui Horea, Closca si Crisan. Tot aici, pe locul unde Horea a baut apa, la 31 decembrie 1784, cand a fost dus in lanturi la Alba-Iulia, s-a construit Fantana lui Horea.

AGROTURISM. Albacul de astazi are in componenta 16 sate, risipite pe versantii Apusenilor, si este o asezare in care modernul se impleteste cu traditionalul. Agroturismul a capatat avant in ultimii anii, in comuna existand 32 de pensiuni, cu peste 500 de locuri de cazare. Mii de turisti iau cu asalt in fiecare an asezarea, atrasi de frumusetea si de istoria locurilor. Primarul localitatii, Tiberiu Todea, spune ca dezvoltarea agroturismului este una dintre prioritatile administratiei locale si ca in acest an, in martie, a fost organizat, la Albac, Targul de turism rural "Muntii Apuseni". "Vrem sa extindem turismul si in sate. Ne implicam foarte mult, pentru ca dorim ca turismul sa devina o alternativa, intrucat, o data cu intrarea in UE, taierea lemnului se va reduce", spune Tiberiu Todea. Spiritul vechi al comunei nu a disparut insa. Localnicii ne povestesc ca in zilele mari de sarbatoare femeile se imbraca in costume populare, iar unii sateni tin sarbatorile dupa calendarul vechi. Si cum faceau acum 100 de ani, si astazi nevestele de moti, cand le pleaca barbatii de acasa, isi cheama "dragutii" punand in gard un cearsaf alb, lebedeu, cum zic localnicii. Este semnalul ca sunt singure si ca pot fi vizitate. Obiceiurile si traditiile motesti au si o manifestare a lor aici, in fiecare an, in luna iunie, cand este organizat Festivalul muntelui.

OCUPATIE. Prinsi intre zidurile Apusenilor, motii din Albac se ocupa cu cresterea animalelor si culesul fructelor de padure. Incepand din luna mai, multi dintre ei pleaca cu vitele in munti, unde au colibe de vara, si se intorc in septembrie. Prelucrarea lemnului este si ea o sursa de venit. Fiecare locuitor primeste, pe an, 2 metri cubi de lemn. Unii se descurca mai usor, altii mai greu. Un batran, pe care il intalnim in Albac si care sta in munti, ne povesteste ca se descurca greu. Are doua vaci, mai vinde din ratia de lemn ce i se cuvine pe an si un ban in plus castiga din culesul de afine.

SPORT. De treci prin Albac, localnicii iti povestesc inevitabil de Muzeul sportului, amenajat prin anii ’80 de profesorul Iancu Plesa. Aflat intr-o sala unde se gasesc tabara scolara din comuna si internatul scolii, micul muzeu adaposteste toate trofeele si medaliile obtinute de-a lungul vremii de elevii din sat. Aici s-au format sportivi cu performante nationale si internationale, la schi fond, haltere si volei. "Este o comuna de oameni sportivi", dupa cum zice un localnic.