Sarbii de la Svinita au devenit, din ratiuni practice, olteni. S-au nascut romani banateni, dar sufletul le-a ramas imprimat in sarba arhaica pe care o vorbesc, in portul sarbesc pe care il scot la festivaluri si in ritualurile stravechi.
Sarbii de la Svinita au devenit, din ratiuni practice, olteni. S-au nascut romani banateni, dar sufletul le-a ramas imprimat in sarba arhaica pe care o vorbesc, in portul sarbesc pe care il scot la festivaluri si in ritualurile stravechi renascute la fiecare sarbatoare religioasa. "Ai luat branza, dar lapte n-ai luat?" "Maine, maine." Ne-a trebuit cateva secunde bune si ajutorul batranelului din fata casei cu trandafiri salbatici ca sa pricepem acest dialog. Raspunsul a fost dat intr-o romana pura, dar intrebarea a fost de nedeslusit pentru urechile noaste. "Ce i-ati zis?", ii cerem batranului sa ne decripteze intrebarea adresata vecinului care tocmai disparuse intr-o curte, cu o punga cu branza in mana. Rade si ne explica. Pe aici, pe la Svinita, asa se vorbeste: bilingv. In satul de sarbi si romani dintre Cazanele Dunarii, fiecare graieste pe limba lui, dar tot se inteleg. Asezat in fata casei, pe un scaun, in dosul unei tufe de trandafiri salbatici, deda Simca, adica mos Simca, se incalzeste la soare. Vecina de peste drum a iesit si ea la strada. S-a asezat langa el pe un scaun si impleteste. Ia, mai trancanesc despre ce mai e in sat. In dupa-amiaza asta de sambata, nu gasesti suflet de om pe strazi. Ferestrele oblonite, portile inchise. O pisica se intinde lenesa pe o buturuga. Asta e singurul semn ca mai traieste cineva in sat. Deda Simca si vecina lui parca sunt un fel de Adam si Eva de la sfarsitul istoriei. PROMENADA. "Nu mai e modelul dinainte. Acum e alt model. Inainte, duminica, lumea se imbraca in haine noi si se plimba de unde e acum brutaria pana la militie", imi descrie deda Simca traseul promenadei de-altadata. Acum cine sa se mai plimbe? Tinerii pleaca din sat care pe unde apuca. "Nu mai e unde sa lucra. Inainte erau aici sapte locuri, la mina de carbune, la aia de uraniu, dar acum se duc in alte tari sa lucra", imi explica serios. Dar traditii mai sunt? "Nu prea, mai mult la programe se imbraca tinerii in costum popular. Vin si sarbii de pe malul celalalt si canta, joaca", isi spune oful. SMOCHINUL. Intr-adevar, portul sarbesc e pentru sarbatori. O marturiseste si directorul Caminului Cultural din Svinita, Jivita Balaci, Jiva, cum ii spune lumea, adica "viata". Il gasim la el acasa duminica, intr-o zi in care tot satul pare ca a inviat. Jivita, muzicant in timpul liber, tocmai venise de la o nunta, unde le zisese o cantare sarbeasca de sa nu stea nuntasii pe scaun toata noaptea. Ca sa nu se piarda obiceiurile, se tin de sarbatori. Toamna se tine "Festivalul Smochinului". "Aici sunt plantatii de smochini. Este singura zona din Romania in care se coc cel mai bine. Ajung fructele la maturitate", spune si, ca demonstratie, sotia lui, Milca, ne si pune in fata farfuriute cu dulceata delicioasa de smochine. Dac-ar avea o fabricuta, ce bine ar fi. Ar usca smochine, ar face dulceata, vin, tuica... S-ar duce faima Svinitei! Isi mangaie mustata umezita de slibovita cu care ne imbiase si pe noi si viseaza la fabricuta de dulceata. PE STIL VECHI. Sar batorile le tin pe stil vechi si tocmai se pregatesc de Sfatul Petru, Petrovace, cum ii spune pe sarbeste. Acum se dau pere de pomana, pentru sufletele mortilor. De Pasti, se bate oul vopsit cu banul, iar de Craciun copiii care colinda vin in casa si bat jarul cu batul, sa fie anul rodnic. Fiecare sarbatoare cu rostul ei. Si fiecare casa cu sarbatoarea ei. Casele au cate un sfant si, de ziua sfantului, vine preotul si taie colacul. Se tine praznicul casei, adica si asta se duce peste generatii, caci nu e bine sa uiti sfantul casei. Nu doar sarbatorile sunt "pe vechi", ci si graiul, in Svinita vorbindu-se o forma arhaica a limbii sarbe, care nu se mai regaseste pe nicaieri. STRAMUTATI. Ca toate satele din fosta lunca a Dunarii, si Svinita a fost stramutat cand s-au construit Portile de Fier. Oamenii au fost anuntati ca apa va cuprinde toata lunca, dar n-au crezut, au asteptat pana le-a ajuns puhoiul in pragul casei. Atunci, in 1968, si-au luat ce-au mai putut, si-au demolat singuri casele, sa mai adune ceva materiale de constructie, si s-au mutat mai pe coasta.Citește pe Antena3.ro
Localizare Svinita si Eibenthal |
Biserica, aruncata in aer
RUINE. Pe peretele altarului granicerii si-au scrijelit AMR-ul |