Undeva in coada Barajului Vidraru, ascunsa in padure, se gaseste o mica centrala electrica. Aceasta mai are doar o sora geamana in toata Romania, la Valsanu, importanta celor doua constand in faptul ca ele pot functiona insularizat, adica independent de restul retelei electrice nationale.
Hidrocentrala Cumpana are o putere de 5 megawati, adica suficient doar pentru alimentarea unei localitati rurale de marime medie. Importanta ei este data insa de caracteristicile tehnice. Centrala ar putea fi calea de repornire a intregului sistem electric national in caz ca acesta ar suferi o intrerupere. Doar un pui pe langa uriasul Vidraru, tocmai Hidrocentrala Cumpana are avantajul de a fi mica. In plus, echipamentele permit functionarea independenta a centralei, dar si repornirea acesteia fara ajutor. Importanta Centralei Hidroelectrice (CHE) Cumpana ar putea fi insa valorificata in conditiile in care se produce o pana de energie electrica, asa cum a fost cea din anul 1978, cand marii producatori de energie au cedat in cascada. URMARI. Incidentul de acum 27 de ani a avut efecte politice si economice majore, deoarece, ca urmare a acestuia, statele membre ale CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc, o organizatie economica a fostelor state comuniste, echivalent est-european al Comunitatii Economice europene), cu care Romania avea sistemele electrice cuplate, au renuntat la acest aranjament pentru a evita alte probleme. BIJUTERIE. Generatorul electric de la Cumpana este instalat la o adancime de 7 metri sub apa, este un model Ganz, produs in 1951, in Ungaria, dar pentru acest tip de instalatii de dimensiune mica, agregatul este o bijuterie. Maistrul Constantin Nitescu, seful CHE Cumpana, ne-a explicat ca apa folosita pentru punerea in miscare a turbinei e colectata din doua rauri de munte, Cumpana Mare si Topolog. Acesta din urma a fost deviat de la cursul sau natural si captat intr-un lac de acumulare printr-o galerie subterana de aproape 8.000 de metri lungime. Apa al carei potential este exploatat la Cumpana se varsa in lacul format, Vidraru, urmand a-si mai face o data datoria, pentru ca este "uzinata" de barajul cel mare.Citește pe Antena3.ro