Uitati intre ape

In Insula Mare a Brailei sunt doua comune: Frecatei si Marasu. Locuitorii din Frecatei au fost mutati de pe malul Dunarii, cativa metri mai incolo, atunci cand s-a construit digul. Pana acum 15 ani, aici nu era biserica, iar acum au un echipaj de la Salvare, care insa nu se intelege cu doctorul din sat.

In Insula Mare a Brailei sunt doua comune: Frecatei si Marasu. Locuitorii din Frecatei au fost mutati de pe malul Dunarii, cativa metri mai incolo, atunci cand s-a construit digul. Pana acum 15 ani, aici nu era biserica, iar acum au un echipaj de la Salvare, care insa nu se intelege cu doctorul din sat.

Pana acum vreo 20-30 de ani, locuitorii comunei Frecatei din Insula Mare a Brailei mergeau cu vaporul pana in municipiul resedinta de judet. Faceau pret de vreo cinci ore, timp in care unii barbati se imbatau de nu mai aveau ce face acolo. Acum vaporul nu mai exista, iar singura legatura dintre Frecatei si Braila este facuta de un microbuz care merge o data la doua zile 60 de kilometri pe un drum cu gropi de o jumatate de metru. Toate casele din comuna sunt noi, construite prin anii ’60, dupa ce s-a facut digul. Nici biserica nu exista pana dupa Revolutie. Oamenii se cununau si isi botezau copiii acasa, iar preotul venea din alt sat.

Caldura i-a imprastiat pe oameni de pe strazi. Doar cate unul grabit, cu treaba urgenta mai poate fi vazut pe ulitele din Frecatei. In fata barului din comuna, aflat chiar langa digul care ii protejeaza de apele Dunarii, sunt adunati insa cativa oameni cu sticle de bere in mana. "Asta cred ca e cea mai prapadita comuna din tara. Suntem rupti de tot de lume aici. Sunt mai multi batrani, ca tinerii au plecat fie in orase, fie in strainatate. Cei care au gasit drumul", spune unul dintre barbatii din fata carciumii. Majoritatea celor de aici lucreaza in agricultura. Locuri de munca nu sunt si sa faci naveta pana la Braila este greu. Anul trecut au mai fost cateva slujbe, ca se facea o sosea cu fonduri SAPARD. Dar munca a durat doar sase luni. Si apoi gata, din nou fara servicii.

PROBLEME. Daca anul trecut a mai mers cum a mai mers cu agricultura, anul asta, inundatiile si ploile au distrus o parte din recolta. Apa a intrat chiar si in gradinile oamenilor. "Tinerii de aici au primit pamant in arenda de la primarie. Daca au luat pana in doua hectare, platesc 500.000 de lei pe an pentru fiecare, daca au intre doua si cinci hectare, platesc 800.000 de lei, iar daca au peste cinci, platesc un milion. Acum, daca s-au inundat pamanturile, nu stiu daca vor avea din ce sa plateasca", mai adauga unul dintre barbati. Mai departe, spre centrul satului, o femeie in varsta mergea grabita. "Nu avem nici un fel de probleme aici. Nici cu apa si nici cu ploile", spune femeia fara chef de vorba. In spatele ei era insa o balta cu apa pe care pamantul nu mai poate sa o inghita si pe care inotau rate si gaste.

Cu pasi mici si inceti, Neuciu Tudorache se indrepta spre casa lui. Venea de la spital de la Braila. Probleme ale batranetii. "M-am nascut aici, acum 78 de ani. Pe vremea aia, nu exista inca digul, casele erau mai aproape de Dunare si apa ne inunda in fiecare an. Cel mai tare in luna mai. Fiecare om avea barca sau macar o pluta langa casa, ca sa se poata deplasa. Veneau pestii pana la usa", isi aminteste batranul. Spune ca e mai bine acum, de cand s-a facut digul, chiar daca atunci au fost nevoiti sa isi darame casele si sa se mute. Langa batran se opreste o femeie, in varsta si ea. Voica Stroe are 64 de ani, e nascuta aici, dar spune ca ploi ca anul acesta nu a mai vazut.

FIDEL. O caruta se opreste in fata mea, iar omul de pe capra se uita atent la sapca mea, pe care scrie Jurnalul National. Este abonat de multa vreme la "ziarul lui Tuca" si astepta sosirea Caravanei in Insula Mare a Brailei. M-a luat la el in caruta si m-a plimbat pe dig pentru a vedea mai bine satul. M-a dus apoi la locul in care erau in trecut casele. Acolo a mai ramas doar fundatia scolii. In rest, doar salcii si pe alocuri baltoace. Barbatul spune ca cei 58 de kilometri pana la bacul de la Braila se faceau in aproape 40 de minute. Acum, de cand drumul este stricat, se fac aproape trei ore. Mai exista un bac spre satul Ostrov din judetul Tulcea. Dar daca oamenii ar merge pe aici la Braila ar trebui sa treaca Dunarea de doua ori. Si asta costa. Cobor din caruta, fara ca omul sa imi spuna cum il cheama. "Nu conteaza", spune el. Este putin dezamagit ca nu stam mai mult in Frecatei. Caravana trebuie insa sa mearga mai departe.

COMPONENTA. Comuna Frecatei este formata din cinci sate: Titcov, Frecatei, Agaua, Cistia si Stoenesti. Cel mai mare este Agaua, dar capitala comunei este Frecatei, pentru ca era aproape de toate. In Frecatei exista dispensar si doctor. Si este chiar si o ministatie de salvare. Dar oamenii spun ca cei de la Salvare nu se impaca bine cu doctorul. De ce? Nu stiu nici ei. Este si scoala, pana la clasa a VIII-a, dupa care copiii sunt nevoiti sa mearga la liceu la Braila. Insula Mare a Brailei este inconjurata de ape din toate partile. Ca sa ajungi in Dobrogea, la Tulcea, trebuie sa treci Dunarea veche, care in anii secetosi scade atat de mult, incat poti merge pe jos in unele locuri. Acum insa apa este mare si se poate traversa doar cu bacul. "Mai merge lumea in Ostrov ca este un bar de lux acolo. Avem si noi aici bodegi, dar nu se poate compara. Mergem la bar acolo cu bacul. Il cunoastem pe baiatul de la bac, il fluieram si vine sa ne ia. Si daca nu vine, tot mergem, dar cu barca", marturiseste un barbat din Frecatei.

Inconjurati de ape, dar fara sa fie pescari, aproape de terenuri manoase, dar plini de ghinioane, locuitorii din Frecatei asteapta vremuri mai bune. De la cine asteapta? Nu stiu nici ei.

"Era mai multa libertate"

IMBATRANIRE. In comuna Frecatei sunt mai multi batrani decat tineri

Am ajuns si la Primaria Frecatei. Aici, primarul, viceprimarul si cativa localnici ne asteptau la umbra. Aflasera deja de venirea noastra. Am intrat in vorba mai intai cu primarul, liberalul Ioan Popa. Despre inundatiile recente care au afectat insula si sprijinul pe care l-au primit, date despre comuna. Dar ce doream cel mai mult sa aflam era ce poate sa dezbata un consiliu local al unei comune aflate la capat de lume, unde ai putea sa juri ca nu se intampla nimic, cu o populatie imbatranita de vreo 1.500 de suflete, o comunitate care traieste mai mult din bani de la buget - 3, 4 miliarde de lei pe an - decat din taxele si impozitele locale - vreo 950 milioane de lei vechi. "Pai, cum sa nu avem ce discuta. Va aduc mapa cu deciziile", sare viceprimarul. Ii spunem ca nu e nevoie. La discutiile noastre cu oficialii comunei a fost de fata si un batranel, nea Dumitru Balan. Tinea in mana, facut sul, un afis cu leul greu. L-am intrebat daca s-a obisnuit cu noua moneda. Da, si i-a si vazut. Apoi, din vorba-n vorba, aflam ca e veteran de razboi, ca a muncit la indiguire si ca inainte a stat in deal si nu pe Insula. "Si de ce ai venit, tataie, in pustietatea asta?", l-am iscodit. "Ca e mai multa libertate." Un raspuns la fel de simplu ca si acela pe care ni l-a dat cand l-am intrebat, ca pe un om care a trait sub toate regimurile, cand a fost cel mai bine: "E bine oricand, daca muncesti". (Gabriela Antoniu)