Venetia fara gondole din Fagaras

Venetia de Sus. Nu apare pe harta. N-are nici primarie. E undeva la poalele Fagarasului, mai sus de Venetia de Jos, care apare pe harta. Sat ridicat de iobagi. Trecut la rang de catun in 1947, cand localnicii s-au revoltat impotriva comunistilor. Venetia exporta toata mana de lucru tanara si viguroasa in Italia. Au ramas acasa bocitoarele. Stapanele singurei bogatii a satului: traditia.

Tara Fagarasului este una dintre zonele de mare interes pentru etnologi. Turca ori bocitoarele sunt doar cateva subiecte care i-au facut pe multi sa studieze aceasta zona bogata in traditii. Venetia de Sus este un sat din Tara Fagarasului unde obiceiurile se pierd incet, incet. Tinerii au plecat din sat, iar batranii nu mai sunt interesati de pastrarea lor.

Venetia de Sus este un sat din Romania care nici macar nu apare pe harta. Localitatea geamana, Venetia de Jos, este trecuta pe hartile rutiere, si asta doar datorita faptului ca a fost candva o comuna importanta. Drumul de la Venetia de Jos la Venetia de Sus este in constructie de cativa ani. Trei kilometri fac diferenta intre un loc de pe harta si unul al nimanui. Satul este pustiu. Localnicii care mai sunt in putere sunt dusi la munca, ii vezi pe camp, de-o parte si de alta a drumului.
Casele vechi din Venetia mai rezista datorita vreunui bolovan care se incapataneaza sa nu pice. Cele care sunt locuite au mai fost drese de-a lungul timpului, dar poarta inca amprenta batranetii. In schimb, cei care au venit cu bani din afara au inceput sa isi ridice case aratoase. De departe cea mai moderna si aratoasa casa, spun satenii, este a unei coafeze care a venit cu bani din Italia. Termopane, zid exterior de culoare galbena, gard modern, asta inseamna pentru multi venetieni casa moderna si aratoasa. Pe de alta parte, gratie zonei muntoase, nici o casa din Venetia nu este libera. Toate au fost cumparate.

SARACIE. Multe dintre casele venetiene stau sa cada

DOMENIU. La intrarea in Venetia, un om trebaluia cu un ciocanel la niste ligheane. Le lipea cu tabla. Este din Venetia de Jos si a fost chemat de o batrana, Maria Butum, sa i le repare. Casa Mariei Butum este chiar la intrarea in sat si incepe sa cedeze. Nu mai are cine s-o ajute, pentru ca, asa cum povesteste, baiatul, om in toata firea de altfel, s-a decis sa se duca la manastire dupa ce a fost izgonit de nevasta. 50.000 de lei pentru un lighean nu e mult, dar pentru femeie inseamna o suma considerabila: "Eu traiesc cu o pensie de 1.300.000 de lei, dar nu ducem lipsa de atatia parlamentari. Copilu’ meu s-a dus la manastire la Sighet, ca l-a dat muierea afara din casa. Nu are cine sa ma ajute, al meu are cu capu’ si mai mult ma-ncurca decat sa ma ajute. A trebuit sa vand vaca. Acum mai am niste pasari. Atat". "E vreo problema?", intreaba un satean, deranjat ca ne invarteam prin sat. "Satul e al nostru, pe mine ma cheama Butum. Noi suntem cam trei sferturi in sat. La fel si vaduvele. Aici in cimitir sunt toti din familie", mai adauga el, cautand sa afle ce vant ne-a adus in zona. Apoi isi reia tacticos sapatul la un canal de scurgere. Cimitirul de care vorbeste este chiar la strada principala, fiind pazit in partile laterale de doua case. Biserica este considerata monument istoric si, de cand a fost declarata astfel, a trebuit sa fie gasit un alt loc de cimitir.

GREUTATI. La 70 de ani, Maria Butum are singura grija de gospodarie

DIFERENTE. Nea Icu, un bun cunoscator al locurilor, spune ca numele satului se pronunta de fapt Venetía de Sus. Stie ca in Italia exista un oras cu numele acesta, pentru ca are chiar acolo un baiat care s-a dus la munca. "In total, vreo 40 de tineri de-ai nostri au plecat in Italia. Ce era sa faca aici? N-ai pamant sa-l lucrezi si, daca ai, nu ai cu ce. Tot iti trebuie bani", continua omul. Ulita principala este prafuita si pustie. Case care stau sa cada adapostesc familii intregi. Cinci sau chiar sase familii traiesc intr-o curte mica, inghesuite ca intr-un ghetou. De la strada principala spre vale se face o alta ulita. Aici, randuri de case frumoase, aranjate. Un tractor si o masina parcate in fata arata bunastare. "Partea aceasta de sat a fost initial vatra satului. Aici e altcumva", spune nea Icu. Aici este mult mai liniste, freamatul ulitei principale dispare de cum treci un mic podet. Parca ar fi un cartier de mici mosieri, spre deosebire de marginea satului.

VREM PAMANT! Intr-o zona mai populata dinspre coada satului, cativa copii se jucau pe ulita. In mai putin de un minut s-au strans cateva zeci. Parintii au aparut pe la porti. Unii curiosi, altii suparati, altii speriati. Atunci cand au aflat cine suntem si ce vrem, s-au linistit. Fetele incrancenate se destind si oamenii incep sa-si spuna pasul. La Venetia de Sus, pamantul se ia cu forta. Daca a avut cineva pamant intr-un loc si acolo il lucreaza altii, trebuie sa se descurce cu puterile proprii. Acelasi lucru trebuie sa-l faca si daca vrea sa-si apere ce-i al sau, pentru ca se poate trezi cu altii ca vin peste el. Pana acum, primarul, care asa cum spun satenii, n-a mai venit de la votare, sta in Fagaras si face naveta. Nu s-a rezolvat deloc problema retrocedarii pamantului, motivandu-se ca "nu exista un cadru de specialitate in masuratori topo". Raspunsul este acelasi de ani intregi. Oameni care vor sa-si construiasca o casa nu au unde. Primarul le-a dat ceva pamant, dar s-au trezit ca a venit proprietarul si i-a scos de pe teren. Satul, aproape parasit, are apa curenta, gaz, curent si telefon. Apa vine prin canale de aductiune de la Fierbatoare. Asa zic satenii Paraului Barligoasa Mare, pentru ca aici apa "bolboceste cam jumate de metru".

SURAS. Copiii din Venetia de Sus se bucura de vacanta crescandu-si fratiorii

OBICEIURI. La Venetia de Sus, cand un fecior din sat se insura, i se dadea locul de casa, carul si vitele de tractiune. Mireasa aducea lada de zestre si vitele. Lada de zestre se aducea a doua zi dupa nunta, cu caruta trasa de boi, lucrurile din lada fiind trecute din mana-n mana de nuntasi si admirate: catrinte, ii frumoase, pieptare cusute cu arnici, specifice Tarii Fagarasului. Toate acestea erau lucrate manual la fiecare acasa, pentru ca nu exista familie sa nu aiba in casa razboi de tesut. Din 15 noiembrie, o data cu Lasarea Secului pentru Postul Craciunului, incepeau sezatorile care se tineau la fete, cu randul. Se torceau caierele cu fuior cu lana si se cosea. Feciorii faceau o ceata si alegeau un vataf, pentru a pregati Turca. Turca este un par care are la varf un cerc prin care se trec mai multe straie, panglici sau chiar carpe. Straiele Turcii erau adunate de la fetele din sat, feciorii trebuind sa invete jocul si colindele Turcii specifice satului. Apoi, de la Sfantul Nicolae pana in Ajunul Craciunului, se imbraca Turca si se mergea la colindat.

MONOGRAFIE. Aceste traditii s-ar fi pierdut in timp daca etnograful Stefan Metes nu le-ar fi adunat. Ulterior, cartea lui Metes a reprezentat punctul de pornire pentru Ioan Ovesea, care a scris o monografie a satului. Ioan Ovesea a lucrat sef de atelier la Steagul Rosu la Brasov si de 20 de ani culege informatii pentru a face o monografie a satului. Stie totul despre fiecare casa, fantana sau ulita. A batut zile in sir cimitirele pentru a face un arbore genealogic al comunei. Dragostea pentru obiceiuri si istorie a mostenit-o de la o ruda din partea sotiei care era conferentiar universitar si care, mai apoi, i-a indrumat calea. Acum este pensionar, a revenit la Venetia de Sus si, peste cateva saptamani, cartea despre satul in care a crescut va vedea lumina tiparului.

Acum, Turca este doar o amintire pentru batranii satului. "Nu mai are cine sa joace Turca. Atunci erau alte vremuri. Tinerii sunt plecati in strainatate la munca. Aproape 40 sunt plecati. Si eu am doi. Cei mai multi dintre ei sunt in Italia, unii chiar la Venetia", spune nea Icu, un satean despre care bunul sau prieten Nicolae crede ca "a fost razgaiat cand o fost mic". Bocitoarele din Venetia sunt cunoscute in zona. "Le face versi pentru fiecare. Cantecele sunt la fel, asa cum le-au invatat, dar numele difera", adauga nea Icu.

DEZAMAGIRE "Din cand in cand, primarul trece cu masina lui prin sat si ridica colbul. Nu opreste pentru ca stie ca o sa-l intrebam iar de pamant. Primaria de la Parau, dar el are apartament si la Fagaras. Am fost buni doar pentru stampila. Autobuz nu e ca sa facem naveta la Fagaras" Un venetian cu cinci copii

PROBLEME "Eu vreau sa-mi ridic o casa. Mi-a dat primarul un loc, dar proprietarul m-a intrebat ca de ce imprejmuiesc locul. Sa ma duc sa-i dau in cap? Vreau sa duc si eu o viata normala. Mai intram noi la dracu’ in Uniunea aia Europeana. Chiar nu poate nimeni sa ne ajute?" Un venetian proaspat casatorit

Istoria Venetiei

Numele satului Venetia de Sus este legat de Raul Venecioara, in albia caruia se gasesc pietre vinetii. Unii localnici sunt ferm convinsi ca numele satului l-a dat insa imparateasa Maria Tereza. Fiind zona de granita, administratia imperiala a decis ca locul sa fie dens populat. Primii care s-au asezat pe aceste domenii au fost doua familii de tarani iobagi din Ludus: Ovesea si Pasere, iar mai apoi familiile Boboia si Butum.

Ocupatia de baza a primelor patru familii care au ajuns pe aceste meleaguri era facerea cuptoarelor pentru ars varul. Initial, cei care au fost adusi aici au locuit in bordeie, sub pamant, dar mai apoi si-au ridicat case de lemn. Venetia de Jos a fost atestata inca din secolul al XIV-lea si a fost centru de comuna pana in 1947, cand, in timpul alegerilor, a avut loc o mare revolta a satenilor. Oamenii nu erau multumiti de felul in care se vota. Drept pedeapsa, dupa multe arestari ordonate de catre comunisti, s-a dispus mutarea Primariei in satul Parau, unde este si astazi. Venetia de Jos este si locul natal al Lidiei Jiga, dresoarea de lei, tigri si pantere. Imblanzitoarea de feline a murit in 1970 la Harcov, Uniunea Sovietica, fiind mancata de lei. Satenii nu cred nici acum varianta oficiala si sustin ca moartea ei este in continuare invaluita in mister. Asta pentru ca, atunci cand a fost adus in tara, sicriul nu a fost niciodata deschis.