"Sunt profesor suplinitor, specializarea geografie, încă din anul 2004. În ultimii patru ani în judeţul Vâlcea nu a fost scos pentru concursul de titularizare nici un post vacant. Anul acesta s-a organizat un astfel de concurs, unde am obţinut nota 8,55 (prima din judeţ), dar... ghinion, nu am avut pe ce să mă titularizez, deşi în acest an au ieşit la pensie, în judeţ, doi profesori, dar nu a fost scos la concurs, bineînţeles, nici un post.
La Şcoala cu clasele I-VIII nr. 10, pe postul doamnei Creangă Maria, care a ieşit la pensie, a fost numit titular un învăţător care intrase în restrângere de activitate. La Colegiul Tehnic Energetic, pe postul domnului Ghiţă Procopie, care a ieşit la pensie, nu s-a titularizat nimeni în etapele de pretransfer, detaşare sau restrângere de activitate. Am fost la domnul director şi mi-a zis că mai sunt ore, dar nu este catedră întreagă şi că nu are rost să mă încurc. Bun. În şedinţa publică din 27 iulie am optat pentru un post complet, 18 ore, rezervat pentru inspectorul de specialitate, la Colegiul Naţional de Informatică Matei Basarab, bineînţeles cu riscul plecării atunci când acesta urma să se întoarcă pe post. Lucru care s-a şi întâmplat. În data de 1 septembrie, când m-am prezentat la şcoală, am fost lăsată pe tuşă. Frumos. Am obţinut prima notă din judeţ la un concurs naţional unic şi acum stau acasă, pentru că sunt purtată de la o uşă la alta a inspectoratului şcolar judeţean, zi de zi, ca să îi rezolve pe alţii şi apoi, dacă mai rămâne ceva, să îmi dea şi mie.
Subliniez faptul că am fost în audienţă la doamna inspector şcolar general Ene Ana Gabriela şi i-am spus că am rămas fără ore, pentru că s-a întors titularul la post, i-am spus de asemenea şi că sunt ore de geografie la Colegiul Tehnic Energetic şi ghiciţi ce mi-a răspuns: este cineva trecut pe listă pentru ele. Cineva care nu are concurs de titularizare în 2010, iar în 2009 a obţinut nota 5,25. A mai adăugat că nu vrea scandal şi că mă rezolvă. Asta se întâmpla săptămâna trecută. Am fost şi luni şi mi-a zis să vin miercuri, 8 septembrie 2010. Bătaie de joc mai mare ca asta nu se poate. Să afle şi domnul ministru care sunt realităţile sistemului şi să afle o ţară întreagă că oameni capabili sunt trimişi în şomaj, pentru că sunt alţii cu bani care încurajează prostia în România."
Dascăli care încurajează prostia
"Mi-e ruşine să o spun, dar ăsta este adevărul: dascălii sunt primii care încurajează prostia, pentru că sunt lăsaţi la catedră oameni incapabili să se ocupe de educaţia copiilor, iar acest lucru este încurajat de toţi angajaţii inspectoratelor şcolare şi chiar de cei din minister.
Am făcut o petiţie şi la minister, ar trebui să îmi răspundă până în data de 24 septembrie, dar sunt sigură că răspunsul va fi tot de partea lor. Vă trimit acest mesaj în speranţa că mass-media mai pot rezolva ceva în ţara asta, măcar să facă publică această situaţie, care cu siguranţă nu este singulară în şcolile din România. Am acest curaj pentru că mă recomandă activitatea mea de dascăl în şase ani de învăţământ, tot ce am făcut pentru şcoală şi mai ales înclinaţia către această meserie. Concluzionând, sunt un dascăl cu prima notă la titularizare care nu are catedră. Datele despre concurs şi nota le puteţi verifica pe site-ul ministerului - edu.ro, titularizare."
● Aura Maria Anghel,
Râmnicu Vâlcea