Folkul imi umple golul din suflet

"Cum e?", se spune ca ar fi intrebat Adrian Paunescu intr-o seara oarecare. "Are un glas ca un clopotel", ar fi raspuns Jerry Schwartz. Asa a fost sa devina o galbena gutuie, lampa ferestrei noastre...

Din coltul sau de scena, Motu Pittis o intreaba pe proaspata intoarsa din emisfere de departe "Cum e sa traiesti cu capul in jos?". Cu emotie, cu sinceritatea celui intors iar acasa, Nica Zaharia ne raspunde. Cantand. Iar raspunsul ei ne mangaie pe toti ca imbujorarea unei fecioare. "Simt ca ma defineste. Simt ca umple un gol in mine", pune ceasul de taina in vorbe Nica. "Pot sa cant orice, inainte de a intra la facultate am lucrat doi ani la teatrul muzical din Galati la sectia de opereta, dar nimic nu se poate compara cu bucuria pe care mi-o aduce folkul."

CANTEC SI POEZIE. "Am ramas credincioasa lui. Am simtit ca asta e menirea mea. Si am inceput sa compun. N-am avut insa curaj sa scriu si texte. Dar, pana la urma, la ce bun. Avem atata poezie minunata. De fapt, inca din liceu, la Galati, am inceput sa compun. In anii ’80 deja se canta mult folk. Cenaclul Flacara luase amploare si crease un curent artistic puternic. De altfel, in aceasta perioada am si debutat in Cenaclu si am participat la toate turneele din ’84 si ’85, pana in acea zi de 15 septembrie, in care s-a-ntamplat povestea de la Ploiesti." Cred ca amintirea acelor clipe e inca vie. "Tocmai terminasem de cantat eu...", adauga cu privirile aiurea.

"Hai sa nu ne mai gandim la lucruri triste. Uite, debuturile tinerilor de aici, din spectacolele de la mare, mi-au amintit de prima mea inalnire cu scena folk. Iar asta n-are cum sa fie trist."

INTALNIREA. "Eram eleva in clasa a-XII-a. Am fost la un spectacol al Cenaclului facut la noi la Galati. Si la un moment s-a spus ca daca cineva din public vrea sa cante, este invitat in spatele scenei. Mi-am luat inima in dinti si m-am dus impreuna cu colega cu care cantam. Ne-au ascultat Jerry Schwartz si Ducu Bertzi. Am cantat in seara aceea «Floricica», o compozitie de-a mea pe versurile populare, culese de Alecsandri. Dupa turneul de o saptamana care a urmat, ne-am intors sa dam bacalaureatul. Cand am fost chemate inapoi in Cenaclu, colega mea n-a mai venit. Am mers numai eu. Dupa un timp s-a nascut «Colindul gutuii din geam». Si marturisesc ca eu invatasem piesa undeva intre doua corturi si-un parau, de la un ghid din muntii Buzaului si ca pana in seara asta habar n-aveam cine o compusese. Ma asteptam sa se supere, asa ca ma inarmez cu vreo cateva scuze si-o privire umila." "Eram de vreo patru ani in Australia cand am auzit de la prietenii romani ca piesa a intrat deja in folclor. Nu ma asteptam la asta. Pentru mine e o mare onoare." Roseata obrajilor ei imi face inutil arsenalul de cereri de iertare. "Astfel de lucruri ma fac sa vreau sa merg inainte!"

DOR DE LIMBA ROMANA

"Dupa plecarea in Australia am continuat sa compun. Am rezistat insa tentatiei de a intra in showbiz-ul de acolo. Nici nu am avut curaj. Era o lume si un context cultural cu care n-am ajuns niciodata sa ma obisnuiesc cu adevarat. In plus, aveam deja o familie si prioritatile mele se schimbasera. Stiam ca daca ma reintorc pe scena vor aparea si turneele. Iar ca femeie maritata si cu un copil, era imposibil. Nu mai eram doar omul cu chitara. Eram omul cu familie care stie sa cante la chitara. Citește pe Antena3.ro Un gram din această substanță rară costă peste 62.000.000.000.000 de dolari. Este produsă de om și are proprietăți uluitoare Dar am continuat sa compun. Am si imprimat cateva piese. Alte cateva sunt in lucru, dar am asteptat sa ma intorc acasa. As vrea foarte mult sa fie orchestrate de cineva care simte romaneste. Mi-era atat de dor! In seara asta am inteles ce inseamna sa fii alaturi de oameni care inteleg romaneste cu sufletul!"