Hai sictir, bă, cu bombele tale şi cu spiritu’ tău distractiv!

Nişte papagali se câcâie s-aprindă o petardă, au feţele roşii şi isterice, căciulă cu naichi şi geacă de fâş, parcă s-au vorbit între ei să se îmbrace la fel. Tac şi se minunează că petarda nu se aprinde, dar se bucură cu anticipaţie de bubuit şi simţi asta în tăcerea lor idioată. Frate, ce se mai distrează boboru'! Bum! Hai, că le-a ieşit şi de data asta, m-au speriat, m-au făcut varză, auzi?

Trec printre petarde ca printre bombe şi mă rog să nu mă nimerească una-n cap, să nu-mi ia vreunul dintre cei doi ochi dispuşi cu spirit pragmatic de Mama Natură exact acolo unde trebuie să-i am: în orbite, fixaţi cu un şurub ontologic în căpăţână. Dac-am intrat în scara blocului, mă gândesc binedispusă: Hai, că mai am zile. O petardă face însă o sublimă declaraţie de protest, bubuind pe scară de parcă zici c-a montat un răufăcător o bombă sub preş la vecinu'. Hai sictir, bă, cu bombele tale şi cu spiritu' tău distractiv cu tot, vedea-te-aş cu bandaje pe ochi, să stai orb până-n martie, când o să-ţi revii brusc ca să-i dai lu' mă-ta cadou că te-a fătat!

Dacă oamenii ştie ceva, atunci acel ceva ie să se distreze la maximum. Scuze. Să se dix. Treze. Şi când zic "la maximum", zic "la maximum, la maximum", plus nişte bonificaţii pentru cele mai cretine idei, cele mai stupide stări distractive şi cele mai tâmpite realizări în materie de. "Hă-hă", "ne simţim minunat", "totul e minunat", "e foarte frumos aici", "am venit să ne simţim bine şi chiar asta facem". Să mori tu?!

ARGUMENTE PENTRU DISTRACŢIE
Constatare-pe-care-nimeni-n-a-mai-constatat-o-vreodată: distracţia e acel concept şi substantiv comun care se foloseşte des şi care vrea să denumească orice activitate care nu are nimic în comun cu rutina zilnică. E obligatoriu să te distrezi şi inutil să te opui distracţiei. Distracţia poate fi (şi chiar este!) programată cu meticulozitate. Ea e invocată de masele largi de oameni ca fiind "acel ceva" care te deconectează de la realitatea... ă.... sumbră. Conceptul distracţiei e invocat de toate categoriile de vârstă, socio-profesionale, e-tî-cî. Pentru distracţie se găsesc oricând argumente.

Adolescenţii binecrescuţi se distrează cu dispensă de la părinţi. Dar ei se mai distrează şi fără dispensă de la părinţi. Totul e să se distreze sau, cum se zice la noi, la Românica, să "hev fan in dă san" ("să se distreze în soare", după cum ni se explică şi din multitudinea de piese muzical-dansante, făcute special pentru ocaziile distractive). Distracţia se deduce de la sine la următoarele ocazii şi evenimente speciale: de ziua omului de naştere (adică, mă rog, de ziua de naştere a omului), de ziua de nume a omului respectiv (dacă are, dacă nu, nu), de Paşti, de Crăciun, de Revelion, de întâi şi doi mai, de Ziua României, de ziua lu' Valentin, de ziua lu' întâi martie, de ziua lu' opt martie, atunci când toate fufele cumsecade urlă eclectic la stripări şi se cred feministe. Precum şi altele.





Pe urmă mai sunt şi alte ocazii cu totul şi cu totul speciale: s-a spălat unu' pe cap şi acuma dă petrecere, a divorţat pentru prima oară cu succes, a divorţat pentru a doua oară cu succes, a divorţat pentru a treia oară cu succes, şi-a luat pantofi (tre' să-i ude), şi-a luat casă (tre' s-o), şi-a luat maşină (tre' s-o), a luat zece la fizică (tre' să sărbătorească marele eveniment), a luat bac-ul, a trecut clasa, a fost promovat la serviciu ("sărbătorim evenimentul"), n-a fost promovat ("sărbătorim de ciudă"), şi-a pierdut job-ul (petrecere de consolare organizată de buni prieteni), a luat salariul ("hai, că fac cinste"), a venit vărul din Canada ("nu ne-am mai văzut de mult, tre' să închinăm"), ăla micu' s-a făcut major ("să bem, să ne veselim, să mâncăm, să ne simtem bine, hai noroc şi sănătate"), precum şi binecunoscutul "şi când ne-o fi mai rău, aşa să ne fie"), a venit primăvara cu alaiul ei de flori, e vară ("în seara asta mă duc în club, dansez cu fetele, mă simt bine, mă distrez, sunt în vacanţă, fac ce vreau, cu cine vreau, la o sticlă de votcă cumpărată, una o am gratis, sex, party şi voie bună, miam, miam, ce bine"), a venit toamna ("începe şcoala, nu mi-am văzut de mult colegii, o punem de o petrecere, bem, mâncăm, ne simtem bine"), e iarnă, cu alaiul ei de sărbători, scuză perfectă pentru petreceri "de vis" (cu bonusul: "Voi unde faceţi Crăciunul? Dar Revelionul?"), e luni ("uită de săptămâna de lucru şi treci încoa' să te distrezi cu noi!"), e marţi ("să-ţi mai uşurăm din greutatea începutului de săptămână"), e miercuri ("numai mâine nu-i poimâine, când o să ne distrăm la maxx, da' de ce să mai aşteptăm, hai s-o punem de o distracţie anticipată"), e joi ("mâine e vineri, ne dixtrăm"), e vineri (ziua obligatorie de distracţie şi voie bună), e sâmbătă (e sfârşit de săptămână, am muncit atâta, merit şi io), e duminică ("mă distrez, da' mai subţireanu, ce pălăria mea?").

REZISTENŢA LA DISTRACŢIE
Cine încearcă să reziste distracţiei e în următoarele feluri: babă, moş, te-ai băbit, te-ai moşit, nu eşti de gaşcă/treabă, eşti fiţos, ai îmbătrânit urât, ţi-a pus aia poalele-n cap şi acuma nu mai ştii de nimic, te ţine ăla la cratiţă şi nu mai ieşi nicăieri, te ţine sub papuc, te face din tocuri/din priviri, frate, ce băbisme, dacă nu vii la petrecerea mea înseamnă că nu mă iubeşti, dacă nu mă inviţi la ziua ta înseamnă că nu suntem prieteni, dacă nu mă chemi la cârciumă înseamnă că mă eviţi. TREBUIE să te distrezi!
Ai auzit? TREBUIE!!!!

Distracţia transcende timpul şi spaţiul, cine nu se distrează nu există, cine nu face frumos la artificii s-a blazat, cine nu se bucură ca papuaşii la cumpăna dintre ani e un terminat şi huuuuu!