I-auzi, ia, vin fetele la Cristea

Aşa cum e imposibil măcar să sperăm că fotbalul românesc se va ridica vreodată la nivelul celui jucat în Spania, Anglia sau Italia, nu ne putem aştepta nici ca fotbaliştii noştri să se lepede de manele sau de piţipoancele care roiesc prin barurile şi cluburile frecventate de divizia A cu ochii pe ei, fie pentru lipituri de-o noapte, fie pentru pentru legături mai adânci cu promo în ziarele de scandal.

Fotbalistul român de fiţe - neapărat de fiţe - este uşor de recunoscut. Întotdeauna, dar întotdeauna se îmbracă "de firmă". Da' firmă, tată, că Doamne fereşte să fie prins fără curea cu briz-brizuri şi cataramă mare pe care să scrie numele designer-ului, pantofi cu bot aligator, asortaţi la pantaloni sport sau o cămaşă descheiată până la brâu.
Tatuajele, cerceii cu diamante şi briantina (aka gelul) din păr vin oricum la pachet şi sunt atât de comune printre ei încât nici măcar nu mai trebuie menţionate.

CARPATINUL ŞI CATERINCA
Se exprimă înăbuşit în interviuri, nu pentru că gândeşte adânc, ci pentru că nu-l frecventează vorbele, adeseori agramat, dar asta n-ar fi mare lucru, fiindcă nici fetele de la teve care le pun întrebări în direct nu sunt mai breze. Iar în caz de înfrângeri încheie filozofic: "Asta e viaţa". Excepţiile sunt multe şi notorii. Majoritatea celor care au jucat sau joacă la echipe din străinătate. Pentru că sunt crescuţi într-un mediu decent şi i-a obligat contractul să pună mâna pe dicţionare ca să-şi apropie gândirea de a antrenorului. Gest salutar, întrucât din dicţionarul român-spaniol (italian, englez, francez etc)... afli o grămadă de cuvinte noi din limba ta şi mai ales cum se scriu.

În plus, modelul decent e la fel de molipsitor ca versul de manea dedicat la petreceri. Semn că fotbaliştii sunt perfectibili. Acuma, n-am vrea să se creadă că în alte ţări nu sunt şmecheraşi, băieţi care trag pe nas sau îmbibaţi în whisky. Sunt, dar puţini. Nu dau tonul, fiindcă-şi pierd banii, contractele, cariera.

Carpatinul de caterincă autohton este prea ocupat să-şi dedice timpul liber cluburilor de fiţe în loc să se exerseze întru profesionalism. Căci despre asta e vorba. Şi mai mereu are o scuză pe care o foloseşte frecvent, suficientă, crede, pentru a-şi spăla păcatele: "M-am născut într-o familie săracă."

În regulă, dar ai fi crezut că din zecile de mii de euro câştigaţi pe sezon ar putea să rupă şi 80 de ron pentru un DEX, pe care să se salte măcar când n-ajunge să schimbe becul ars. Dicţionarul vine la vremea lui. Dacă vine. Dacă fiţosul are norocul unui contract afară. Dar DEX-ul niciodată. Până atunci, se adaptează arealului, să moară duşmanii lui când l-or vedea într-o maşină de fiţe, aspirator cu modelling la scară, că e plină ţara de aspirante încadrate la f.f. în sutele de agenţii de paraşuteling.

El trebuie să-şi cumpere o maşină cu mulţi, cei mai mulţi cai putere la activ, de jdemii de euro, depistabilă şi din satelit, să trezească respectul cocalarilor cu pedigri, adică ăia consacraţi, care au dobândit respectul anturajului.
Şi, dacă are noroc în viaţă şi îi vine mintea la cap la timp, îşi va-nălţa cu vremea şi o vilă-viluţă-vilişoară într-un cartier cu fosă ecologică, să uite dracului viaţa aia nenorocită din apartamentul de chirpici sau din bloc-notes.

SĂ MOARĂ MADRIDUL DE OFTICĂ
Jose Peseiro, fost antrenor la Rapid, declara într-un interviu că fotbaliştii lui au mai multe fiţe decât cei de la Real Madrid.
Şi cine suntem noi să-l contrazicem, mai ales că aflăm constant de nopţile pe care le pierd prin discoteci înainte de meciuri, de pretenţiile înalte emise între paharele de votcă, whisky şi şpriţurile dese şi reci.

Asta a constatat-o Peseiro la Rapid. Dacă trecea pe la Dinamo, intra la comparaţii şi FC Barcelona. Dar nu trebuie să fii Peseiro ca să afli ceea ce dau ziarele despre Pulhac, Torje, Tamaş, ca să apelăm doar la lista scurtă. Despre Adrian Cristea, de exemplu, se scria nu demult că s-a antrenat 15 minute şi a făcut sex o noapte întreagă. Ceea ce nu e rău pentru firmă. Se duce zvonul până în cele mai vestite instituţii de noapte şi-ţi creşte cota. Ca să nu mai spunem că, până la urmă, sexul presupune condiţie fizică, întreţine arderea, te-nalţă pe soclu în vestiar.

Însă în ceea cel priveşte pe Cristea, erou de manea, lucrurile nu se opresc aici. "Prinţul" sau "Micul Prinţ" este urmărit frecvent de paparazzi şi viaţa lui reprezintă unul dintre succesele tabloidelor. Prins între o femeie cu care are un copil (Denisa Nechifor) şi două iubite isterice, care se mahalagesc prin emisiuni, bietul Cristea numai la campionat nu poate să se gândească. Iar de transferuri grase, nici vorbă... A sucombat până şi norocul de a porni spre prinţii arabi, cu tot ce înseamna "iadul" în zonă: bani mulţi, muncă pe brânci şi băuturi cu paiul, adică limonade.




BALADA LUI ROXY MANELISTA
Un alt crai din ograda "câinilor roşii", pe numele lui Cristi Pulhac, a fost pe punctul de a se căsători cu o anume Alexandra Enăchescu, model de meserie. N-a fost să fie. L-au dibuit paparazzi (de parcă el s-ar fi ascuns), care l-au făcut eroul peluzei surprinzându-l cu o asistentă teve. Asistentele teve sunt fetele de agrement, picioare lungi, privire tâmpă şi zâmbet asemănător. Pe scurt, Pulhac n-a rezistat tentaţiei şi şi-a înşelat prietena cu Andreea Tonciu, "asistentuţă" pe la o emisiune, "fotomodelă" pe la altele, în general însă "băgătoare în seamă".

E treaba lui Pulhac, veţi zice. Aşa şi e, fiecare trăieşte cu cine-şi aşterne, la urma urmei nici nu ştim dacă Enăcheasca o taie la IQ pe Tonciu, şi nici nu credem că şoimii gazonului ar trebui să dea iama prin mediul feminin universitar, dar dacă tot există un standard, el trebuie depăşit. Iar standardul e foarte înalt, i-auziţi aici balada lui Roxy manelista dedicată lui Cristea pomenit mai sus: "I-auzi, ia, vin fetele la Cristea/ Că e sexy şi dotat, foarte bun la pat/ Pe rând cu toate l-am încercat/ Denisa l-a degustat, Raluca l-a excitat,/ Silvia l-a terminat / Şi Roxy l-a verificat / I-am făcut proba ca la armată/ Haide, haide, înc-o dată.../"
În fine, jucătorul s-a despărţit până la urmă de amândouă şi a învăţat pe propria piele că "între două nu te plouă, dar nici bine nu-ţi e".

Numai că această Tonciu cu tot IQ-ul ei firav a înţeles că îşi poate îmbunătăţi imaginea personală. A apărut la câteva emisiuni, unde asocierea cu Pulhac i-a prins bine. În cele câteva minute de celebritate i-a dat şi o notă la pat. Fotbalistul e de nota... 2 când vine vorba de activităţi extracuriculare. Cu toată maneaua lui Roxy, Pulhac nu-i ca Cristea şi a căzut de fraier. Dar drama nu se termină aici. Numitul Pulhac a mai amuşinat puţin pe sub coada numitei Tonciu, dar cum aceasta l-a refuzat şi l-a discreditat în public, dulăii de la tribuna Sud au decis să ia atitudine şi au ameninţat-o cu bătaia pe "focoasa" brunetă, aşa cum e descrisă cu indulgenţă în ziarele de gen.

BANI MULŢI LA MINTE CRUDĂ
Adevărul e că, dacă stăm să ne gândim bine, nu s-ar putea spune că fotbaliştii ar avea cine ştie ce modele de urmat. Cu excepţia faptului că fiecare poate fi un model pentru celălălt, iar investitorul pentru toţi. E suficient să vezi mişcările lascive din buric ale patronilor de cluburi sau să le depistezi pasiunea nemuritoare pentru manele ca să îţi dai seama că idealul ţi-e la îndemână.

Puţini sunt şi antrenorii care dau dovadă de respect pentru public purtând costum la meciuri (Răzvan Lucescu aparţine "celor puţini"), dar restul vin neîngrijiţi, îmbrăcaţi în trening , mai rău ca la antrenament, semn că sunt munciţi de scheme, tactici, strategii , nu mai contează cum e fizicul, ci psihicul de concurs. De fapt, ce mama mă-sii e aia etichetă?

Cât despre preferinţele muzicale, după cum spuneam, în majoritatea cazurilor sunt reprezentate de... manele, tată, manele. Chopin inspiră tristeţe, Mozart e... Mozart şi amândoi sunt ...morţi. Fotbalistul român de fiţe e un june prim cu căutătura de Don Juan şi cu obiceiurile ce decurg din realitatea banilor mulţi căzuţi pleaşcă când e mintea crudă. Spuma galeriilor - manelişti, spărgători de seminţe şi de capete - agrementează spectacolul la care ţi-e groază să vii cu nevasta şi copiii. Restul... e tăcere, să moară Hamlet! - piesă pe care generaţia lui Mircea Lucescu o frecventa cu clasa, în frunte cu Nea Imi.