x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul "Ia, fata mamii, dacă nu-ţi place, nu cumperi, asta am..."

"Ia, fata mamii, dacă nu-ţi place, nu cumperi, asta am..."

de Monica Andronescu    |    17 Feb 2010   •   00:00
"Ia, fata mamii, dacă nu-ţi place, nu cumperi, asta am..."
Sursa foto: Marin Raica/JURNALUL FOTO

Din ciclul şi dacă n-ar fi nu s-ar povesti... Te duci ca omu' la piaţă într-o bună dimineaţă. Până să intri în clădirea propriu-zisă străbaţi un culoar străjuit de-o parte şi de alta de găleţi pline cu diverse. Pe stânga brânză (noroc că-i iarnă şi nu bâzâie musca!), pe dreapta măsline (noroc că-s negre, la fel ca negreala de sub unghii a doamnei care-ţi întinde una să vezi "că e dietetice, mamă").



Din nou pe stânga, "gustă, neamule, o smântână", din nou pe dreapta, "gustă şi-un vinişor, că e d'ăsta de ţară, curat, tată".

Te hotărăşti să cumperi o bucată de telemea - oaie, vacă, bivoliţă, ce-ţi pofteşte inima - şi constaţi că doamna le are aşezate pe căprării. Şorţul se asortează bine cu inelele de aur care sclipesc în soare când extrage bucata de brânză dorită din zerul de pe fundul găleţii şi-ţi oferă mărinimoasă să încerci o bucăţică. "Ia, fata mamii, dacă nu-ţi place, nu cumperi..." Alături e oala cu smântână. Tot pe gustate. Metoda e ingenioasă. Un teanc de bucăţele de hârtie, rupte frumos, aşteaptă pe post de... linguriţă de unică folosinţă.

Şi dacă tot eşti la "raionul" lactate, iei şi-o sticlă de lapte. Pe-ăsta-l guşti direct din sticlă, să te convingi că e gras şi nu e acru - din sticla de plastic de băutură răcoritoare, recondiţionată, fireşte. N-are sens să te gândeşti a câta gură care-l încearcă eşti tu. Ca să nu mai vorbim de câte guri n-o fi cunoscut sticla înainte de refolosire...

Metoda e valabilă, bineînţeles, şi pentru vin şi borş.

Depăşeşti sectorul "comersanţilor" liber-profesionişti şi te îndrepţi către "raionul" cu carne. Nu-i problemă, aştepţi puţin până când fata care vinde şterge geamul de la frigider şi vezi cum "aburi" de la detergentul pulverizat se ridică printre costiţele şi şunculiţele afumate şi pe urmă ceri nişte carne tocată. Dai banii înainte, fata îi ia, îţi dă şi restul şi pe urmă - cu aceeaşi mână, bineînţeles!, că doar nu-i miriapod - îţi pune carnea pe cântar.

Mai cumperi şi pâine? Cumperi. Şi, dacă ai noroc, în afară de mâna vânzătoarei care ţi-o aşază în pungă, poate n-au încercat-o să vadă "dacă e proaspătă" mai mult de patru-cinci cumpărători...

×
Subiecte în articol: mişcarea de rezistenţă