Lumea lui Caragiale, epidemie fără vaccin

Este lumea lui Caragiale o epidemie sau – cu un cuvânt la mare modă – o pandemie care a infectat de la generaţie la generaţie caracterul românului? Ba, lucru şi mai grav, lumea lui Caragiale a devenit chiar o boală cronică a poporului român? Au călcat prea mulţi români în teritoriul manelelor. Cu semnificaţie mult mai adâncă şi periculoasă decât aiureala unor cântece de mahala.

Ţopârlănia din miezul manelelor s-a întins în multe capitole ale vieţii din România şi ţoapa manelistă se manifestă şi în politică, şi pe scara blocului, şi la serviciu, şi la ghişeul unei primării, şi la o circă de poliţie, şi la un minister, şi la un spital. Din păcate, multe din replicile geniale ale lui Caragiale se dovedesc a fi aplicabile păgubos şi azi. "Trădare, trădare, dar s-o ştim şi noi", vorbele parşive, găunoase ale lui Farfuridi şi Brânzovenescu se află şi azi în dotarea unor oameni din birourile cu uşi capitonate. Ei sunt dispuşi să trişeze numai dacă se înfruptă, la rândul lor, dintr-o halcă a trădării care să le deschidă uşile la liftul spre putere.

SCRISORELE DEOCHEATE
Extraordinara zicere din Caragiale "Pleacă ai noştri, vin ai noştri" şi-a găsit replica în timpul nostru prin sfidarea "La vremuri noi, tot noi". Discursul sforăitor "România, ţărişoara mea", urmat de plânsul căsnit al şmecherului Caţavencu, se reîntâlneşte şi în parlamentul de azi şi în talk-show-uri. Cum se alegea în mod repetat în parlament sclerozatul sâsâit Dandanache? "Scot iar scrisorica, pac la ziarul Războiul, şi mă aleg iar într-un coledziu!" Păi, scrisorelele astea de şantaj nu intră în aceeaşi categorie cu dosarele alcătuite azi în urma filajului şi ascultării telefoanelor pentru ca la momentul potrivit acestea să fie scoase pe jumătate dintr-un sertar întru îngrozirea adversarilor politici şi obligarea acestora de a-şi pune leucoplast pe gură?

Scrisorelele à la Dandanache nu sunt cumva şi bileţelele de azi de băgat pile la judecători sau la uzina de aluminiu? Sunt verişoare femeile gălăgioase din politica de azi cu furtunoasa Joiţica, care printre lacrimi de telenovelă se ruga, de fapt, poruncind: "Fănică, dacă mă iubeşti, fă-l să se aleagă pe Caţavencu".

TRAHANACHE, CUMĂTRU CU BARONII LOCALI
Oare actualii baroni locali nu sunt încuscriţi cu Trahanache, care mima ramolismentul şi fraiereala, când de fapt era vulpoiul care mişca toate iţele pe plan local? Baron local nu cumva este în cartierul lui de Bucureşti şi jupân Dumitrache, cel care, având bani, le scotea pe muierile lui la revistă, la "Iunion", care făcea şi pe apărătorul ţării în garda civilă, dar care încurca amanţii în noaptea furtunoasă. Baron local, dar şi patron de ziar provincial pe lângă tiradele avocăţeşti este şi Caţavencu, vulpoiul şantajist şi pofticios la putere, care simulează căderea în genunchi pentru a ţese viitoare planuri de intrare în parlamentul din Dealul Mitropoliei.

Genialul Caragiale îşi proiectase o continuare a "Scrisorii pierdute" în care Caţavencu din pierzător devenea mare câştigător. Atât de actuale sunt şi personajele din "Ultima oră" de Sebastian, din "Titanic vals" şi "Escu" de Muşatescu, din "Omul cu mârţoaga" de Ciprian. Familia de ţoape "maneliste" cu ifose de bogătani puţintei la minte apare în "Titanic vals". Bietul Spirache, neputinciosul şef al familiei, nu putea ţine piept soacrei pofticioase de bani, soţiei împopoţonate cu bijuterii, fiicei fandosite care-şi pasa copilul alteia ca să nu-şi strice CV-ul de fată mare şi nici băiatului cel mic, Decebal, care nu voia să mai calce raţele cu bicicleta, ci cu un automobil.

 

Turnătorii de provincie
Politicieni second-hand din orăşelul de provincie, Farfuridi şi Brânzovenescu s-au gândit să facă un pui de turnătorie. Nu le-a convenit că nu intră şi ei în tangoul trădării, aşa că au hotărât să informeze Centrul "Trebuie să ai curaj, trebuie s-o iscăleşti, o dăm anonimă!". Nu cumva telegrama asta fără semnătură seamănă cu serialul "Armaghedon" din vremea noastră. Pe calculatoare apăreau dezvăluite afaceri necurate ale granzilor, însă nu se ştia cine le semnalează, fiindcă semnătura era ascunsă în spatele numelui de cataclism Armaghedon.

Până la urmă, puternicii zilei au poruncit serviciilor să-l prindă pe autor şi să-l bage niţeluş la răcoare pentru interogatorii cu veioza în ochi. Cam aşa a fost umflat Mugur Ciuvică de pe trotuar şi coborât în beci pentru o "şuetă" amicală. Păi nu a fost umflat la fel şi ţinut la răcoare Caţavencu, pentru a uita de scrisorica amoroasă şi de cheful de mărire? Suntem un popor latin cu plăcerea bârfei.

Dar această cleveteală de lângă o cafeluţă nu trebuie să fie demolatoare şi nici fabricantă de superficialitate după principiul "Ne descurcăm noi, merge şi aşa!". Românul are ceva din simpaticul şi sufletistul Mitică Popescu, din scriitura lui Camil Petrescu.
Stupiditatea manelelor, devenită din păcate la mulţi globulă roşie din sânge, trebuie să nu îmbolnăvească întreaga societate.

 

Pristanda, Kung-Fu
În România bântuie brambureala renumărării Pristanda. Poliţaiul îşi păcălea şefii numărând şi iar numărând steagurile care nu ieşeau la socoteală. "Famelie mare, şi remuneraţie după buget mică, nea Fănică." Sportul ăsta al renumărării viclene se întâmplă şi azi. Se numără iarăşi voturile. Nici nu se mai ştie care este numărul diverselor guverne Boc. Se numără în disperare autobuzele cu votanţi zburători, profesionişti ai ştampilărilor cu bis.

Bătăuşul, subofiţer din poliţie, Eugen Preda a furat mitraliere şi nu mai ştie pe unde le-a dosit şi câte erau. Un veritabil Pristanda Kung-Fu. Poliţiştii din Argeş măsluiau carnete auto şi habar n-aveau câte au plagiat.

 

Bolile altora
Dar aceşti microbi îmbolnăvesc şi alte popoare. Să nu uităm de societatea stricată din uriaşul imperiu rusesc dezvăluită de Gogol în "Revizorul". Să nu uităm potopul de gloanţe al americanilor spre alte etnii transformate în legende de western. Lumea modernă este captivată de "împăraţii nonconformişti". Premierul Berlusconi iubeşte Joiţicile tinere şi după ce este izbit în nas de un nebun compune în spital cântece pentru noul lui CD. Obama se aşază pe treptele unei clădiri de rang înalt şi, precum un student rebel, mestecă gumă.

Putin arată câteva figuri de karate şi apoi mângâie delfinii. Serialul picant cu preşedintele Sarckozy şi zgomotoasa lui consoartă stârneşte deliciul francezilor. Asta este, probabil, lumea noului mileniu.