Lăcaşe de cult vechi de sute de ani, in paragină

Pentru că fondurile alocate de autorităţi pentru restaurare sunt insuficiente sau lipsesc cu desăvărşire, numeroase biserici-monument riscă să dispară. Deşi există o legislaţie a protejării şi conservării patrimoniului, incepănd cu Legea Patrimoniului nr. 58/1974 şi terminănd cu ultimele măsuri legislative in domeniu, respectiv Legea 422/2004, administrarea Patrimoniului Naţional Cultural este greoaie şi ineficientă.


Numeroase biserici din lemn, şi nu numai, vechi de sute de ani, de o valoare inestimabilă, sunt sortite unei morţi lente, dar sigure. Bisericile noastre zac in descompunere, atacate de umezeală, igrasie, ciuperci sau şoareci. Dacă regimul comunist i-a prigonit pe slujitorii bisericii, a demolat lacaşuri de cult şi i-a persecutat pe creştini, după 1989, marii duşmani ai monumentelor au fost intemperiile şi ignoranţa autorităţilor. In lucrarea intitulată "Biserici mutilate", jurnalistul Romeo Valentin Muscă a realizat o amplă radiografie a dezastrului din patrimoniul relegios vrăncean. Potrivit studiului, din cele 420 de monumente istorice din Vrancea, existente pe Lista Monumentelor Istorice, realizată cu greu de Ministerul Culturii şi Cultelor, in ultimii ani au dispărut 11. Mai mult, 75% din aceste monumente sunt in pericol şi 35% sunt degradate. Intr-o stare avansată de degradare sunt şi biserici-monument din Bihor, Suceava, Bacău, Hunedoara, Timiş, Vălcea, Ialomiţa, Argeş şi Prahova.


LĂCAŞUL ODOBEŞTENILOR. Biserica din Cazacli, din nordul Moldovei, ridicată in anul 1777, este martorul secular al unei epoci cănd Odobeştii erau ultima destinaţie a comercianţilor slavi, cănd nu existau nici drumul pietruit spre Focşani, nici calea ferată. Cutremurul din 1940 a zdruncinat din temelii construcţia, făcănd aproape imposibilă utilizarea acesteia. Din 1940 biserica a fost abandonată, iar acum se află intr-o stare avansată de degradare. Inclusă in Patrimoniul Cultural Naţional, biserica din Cazacli se incăpăţănează să nu se prăbuşească, ignorănd, parcă, legile fizicii şi nepăsarea celor din jur. Legat de istoria vinului la Odobeşti, locaşul-monument ar putea deveni, dacă va fi restaurat, un punct turistic pe "traseul vinului". Deocamdată insă nu este decăt adăpost pentru boschetari şi beţivi toamna, la culesul viilor.


VIZANTEA, PERLA DISTRUSĂ. Mănăstirea Vizantea, din Munţii Vrancei, unica ctitorie voievodală a familiei Movilă, a fost abandonată după secularizarea din 1864 şi se află intr-o stare de degradare aproape iremediabilă. Pentru o perioadă, mănăstirea a fost o adevărată citadelă a civilizaţiei şi culturii vrăncene medievale şi, nu in ultimul rănd, o punte de legătură intre romanitatea care s-a dezvoltat separat in Moldova, Ţara Romănească şi Transilvania. Sunt multe documente din al doilea deceniu al secolului al XVII-lea care atestă existenţa acestui aşezămănt religios. Unul dintre acestea este "Pomelnicul Mănăstirii Vizantea de la 1613", care se găseşte la Muzeul Vrancei. Din păcate, monumentul va dispărea definitiv din patrimoniul Vrancei, dacă nu se vor lua măsuri urgente de restaurare şi consolidare a zidurilor, care, de peste un secol şi jumătate, servesc drept materiale de construcţie pentru localnici. Locul nu este marcat cu nici un indicator şi nimeni nu protejează acest monument de arhitectură. Ministerul Culturii şi Cultelor se plănge de lipsa banilor, timp in care cel mai vechi aşezămănt religios ridicat vreodată de un domnitor pe pămăntul Vrancei se distruge iremediabil.


DEPOZIT PENTRU LEGUME. Mănăstirea "Sf. Nicolae", din Hagieni, monument istoric din judeţul Ialomiţa, se incăpăţănează să reziste in ciuda nepăsării autorităţilor şi a localnicilor. Dacă cei responsabili pentru soarta patrimoniului naţional nu vor lua nici o măsură in viitorul apropiat, zilele locaşului de cult, ridicat intre 1881 şi 1892, sunt numărate. Vinovaţi pentru distrugerea monumentului nu sunt doar autorităţile, ci şi călugării din Hagieni. In urmă cu căţiva ani, aceştia au străns o sumă considerabilă de bani de la enoriaşi. Călugării insă s-au răzgăndit. N-au mai folosit banii pentru refacerea bisericii-monument. S-au găndit ei că ar fi mai bine să inalţe o biserică nouă. Zis şi făcut. La doar căţiva metri distanţă de monument au ridicat locaşul, dotat cu un sistem audio performant, antene de satelit, termopane şi aer condiţionat. Biserica veche a ajuns magazie de legume şi depozit pentru materiale de construcţii. Cu zidurile scorojite, cu turla care stă să cadă, cu un interior care intr-un an, maximum doi va fi deteriorat iremediabil, Mănăstirea "Sf. Nicolae" de la Hagieni incă aşteaptă să fie salvată.


CIUPERCĂ ŞI MUCEGAI. Biserica din Proieni, judeţul Vălcea, cu hramul "Toţi Sfinţii", a fost construită in 1790. Nu foare demult, bisericuţa a scăpat ca prin minune de o ciupercă periculoasă, care ar fi putut distruge in intregime monumentul istoric. Cu ajutorul localnicilor, preotul Daniel Şerban a reuşit să indepărteze ciuperca. "Am scos toată pardoseala din biserică, şi apoi ciuperca a fost arsă cu butelia de gaz. Am scos şi pămăntul de sub pardoseală, căteva zeci de centimetri. Din păcate, am dispus de prea puţine fonduri şi am plătit majoritatea lucrărilor din banii mei, aşa că nu am reuşit să fac mai mult de atăt. Sper să nu se mai dezvolte in continuare. Am incercat să prezint proiectul peste tot, şi la Episcopie, şi la comisia pentru monumente istorice, nu ştiu unde să mă mai adresez", declara preotul Daniel Şerban. Salvarea şi restaurarea bisericii presupun expertize de specialitate, lucrări de consolidare a structurii şi a picturii, refacerea acoperişului, restaurarea picturii. Toate acestea necesită eforturi financiare de căteva miliarde de lei vechi, resurse financiare care nu pot fi in nici un caz asigurate de cele căteva zeci de familii de enoriaşi, in mare măsură inaintaţi in vărstă şi săraci.


RUINELE DE LA DĂLHĂUŢI. Pănă in 1959, complexul monahal de la Dălhăuţi dispunea de trei biserici: "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavrilă, "Izvorul Tămăduirii" şi "Sfinţii Impăraţi Constantin şi Elena". Cea din urmă, cunoscută ca fiind biserica fostului seminar monahal de la Dălhăuţi, a fost ridicată la jumătatea secolului al XIX-lea, intre 1840-1855, de Smaranda Perieţeanu şi Constantin Angelescu din Focşani şi se află la numai 50 m distanţă faţă de Mănăstirea Dălhăuţi. După ce a fost măndria cătorva generaţii de seminarişti şi locul de pelerinaj al focşănenilor instăriţi, semeaţa biserică cu trei turle cu hramul "Sfinţii Impăraţi" a ajuns, după desfiinţarea mănăstirii in 1959, o grămadă de ruine. Mormintele ctitorilor au fost profanate, osuarul seamănă cu un beci părăsit, iar lespedea Sfintei Mese este acoperită de ruine şi bălării.


Din cele trei turle, care făceau măndria acestei biserici de la poalele pădurilor Vrancei, astăzi nu a mai rămas nici una in picioare, ultima căzănd acum căţiva ani. La fel şi clădirile fostului Seminar Monahal, deschis de Episcopul unionist buzoian Dionisie Romano (1865-1873), din care nu au mai rămas nici măcar fundaţiile. Interesant este că, deşi se invocă lipsa fondurilor, la sediul Episcopiei Buzăului şi Vrancei, din municipiul Buzău, la căteva sute de metri de Catedrala Episcopiei, in 2006, au fost ridicate două catedrale uriaşe. Alte sume de ordinul miliardelor au fost investite de monahi in construcţii noi, gen pensiune, pentru turişti.

Bijuteria de lemn de la Putna

Nu sunt mulţi cei care ştiu că cea mai veche biserică de lemn din Romănia şi, se pare, chiar din Europa se află la Putna. Biserica a fost ridicată de Dragoş Vodă Volovăţ prin anul 1346, insă, 122 de ani mai tărziu, Ştefan cel Mare a mutat-o la Putna, scopul fiind acela de a servi drept lacaş de inchinare pentru comunitatea monahală ce luase fiinţă aici in timpul zidirii Mănăstirii de la Putna. Primul care a vorbit despre Biserica veche de lemn de la Putna a fost cronicarul Miron Costin in "Letopiseţul Ţării Moldovei". De-a lungul timpului, locaşul de cult a suferit mai multe restaurări, dintre care două radicale, una in 1778 şi a doua in 1871. Ultima restaurare a avut loc in 1938, cănd s-a acoperit cu şindrilă acoperişul. Pănă in 1876, biserica a servit ca schit monahal, aparţinănd Mănăstirii Putna.
In prezent, bijuteria de lemn se află intr-o avansată stare de degradare, plină de fisuri şi stă să cadă. Din păcate, monumentul extrem de valoros nu este băgat in seamă de autorităţi, deşi este inclus in Planul Naţional de Restaurare. Mircea Angelescu, directorul Direcţiei generale Patrimoniu Cultural Naţional, ne-a declarat sec că "prin Programul Naţional de Restaurare nu s-au acordat bani pentru Biserica de lemn de la Putna".

Ţara Zarandului

Bisericile de la Ribiţa şi Criscior, judeţul Hunedoara, monumente istorice de o valoare naţională excepţională, sunt două dintre cele mai vechi
biserici romăneşti de zid din Transilvania.
Construită in 1414 şi inscrisă in Patrimoniul European al Monumentelor Istorice, Biserica "Sf. Nicolae" din Ribiţa se află in prezent intr-o stare jalnică, fiind pe punctul de a se prăbuşi. Din cauza ploilor, grinzile şi coarnele, care alcătuiesc structura de rezistenţă a acoperişului, sunt complet putrezite, iar tencuiala este căzută aproape in intregime.
Iar dacă turiştii ar dori să viziteze biserica, ar reuşi cu greu, pentru că nu este inclus in nici un pliant turistic, iar in drumul principal nu există nici un indicator care să indrume spre monument.
Aceeaşi soartă nefericită o are şi Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Criscior, care datează cam din aceeaşi perioadă cu cea din Ribiţa.
Ctitorie a cneazului din Bălea, biserica are o insemnătate excepţională pentru istoria şi cultura romănească, fiind declarată monument istoric al Ardealului. Cu toate acestea, starea in care se află este dezastruoasă. Frescele exterioare sunt degradate, iar echilibrul construcţiei este şubrezit din cauza apei care se infiltrează in fundaţie. In inima Zarandului, in ţara lui Avram Iancu, două dintre cele mai vechi biserici din Transilvania stau să cadă. In 2006, Consiliul Judeţean Hunedoara a alocat 8,5 miliarde de lei vechi pentru diferite lucrări la 95 de biserici din judeţ, printre care şi Criscior. Fonduri insuficiente pentru restaurarea integrală a monumentului.
   Â