x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Care e problema?

19 Oct 2010   •   00:00
Paul
● cititor

Textul care urmează este o reacţie la un articol publicat în cadrul acestei campanii şi care făcea referire la România, care era desemnată acolo drept o "doamnă".

Eu cred că aţi greşit personajul. Nu este chiar o doamnă, este Româ­nica, o fată bună, dar cam ameţită. Nici nu este de mirare, la câţi au profi­tat de ea. Dar ea nu se supără, căci nu este ranchiunoasă şi cu atât mai puţin răzbunătoare. Pentru aşa ceva i-ar trebui mai multă "suite dans les idees". Dar ea are mai mult logica sen­timentală a unui personaj de tele­novelă. Perdantă şi ea, compăti­meş­te cu "loserii", şi din acelaşi motiv îi admiră pe "winners". Ce dacă ăştia au mai şi trişat, nu trişează toţi? Care e problema?

Că a fost sistematic violată, este drept. Dar parcă era mai puţin neplă­cut violul decât "tâlharii la drumul mare", ieşiţi "din atâta împerechere şi împreunare", şi care acum îşi chinuiesc mama. Nu vede legătura dintre cele două, de aia "era mai bine pe timpul împuşcatului". Şi oricum, demnitatea nu intră în calculul nivelului de trai.

Francezii îşi aleg câte o Marianne, ca simbolul naţiei să capete o întrupare. Eu pentru Românica o propun pe Nutzi a lui Groşan. Fată bună şi ea, ce i se întâmplă nu prea înţelege, dar asta nu înseamnă că nu este înţe­legătoare: vin şi parlamentari la ea să găsească o vorbă bună. Şi ce dacă e uneori violată? Ce înseamnă violul la bordel? Doar că ai uitat să treci pe la casă. Asta este "shoplifting", se pedepseşte numai cu o amendă. Care e problema?

Nutzi simte că e ceva mai mult de înţeles din viaţa ei, dar ce? Cine să o scoată din ceaţă, dacă nu (vorbă grea!) intelectualii? Mai discută cu prietenul ei, fost miliţian, "singurul dintre cei care l-au arestat pe Noica şi care l-a şi citit". A mai încercat să se dumirească cu Adrian Păunescu. Mai nou, cu Mircea Badea. Băieţi buni.
Problema e că, până să înţeleagă ce e cu viaţa ei, Nutzi a cam îmbă­trânit.

×
Subiecte în articol: ne-am nĂscut În locul potrivit?