x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

De aia. De ducă.

19 Oct 2010   •   00:00

● Casargoz
● Cititor

Pentru că în 10 ani de muncă am acumulat 100 de zile de concediu neluate şi neplătite. Pentru că în primul an de muncă am lucrat 40 de week-end-uri. Pentru că în 10 ani am acumulat aproape 7.200 de ore suplimentare neplătite. Pentru că cei pentru care am lucrat acum 10 ani, oameni de vârsta mea, acum au ieşit la pensie, după ce au lucrat o zi din trei. Pentru că educaţia este la pământ şi copiii lui Năstase şi Videanu studiază la Milano şi Viena. Pentru că nu am alte opţiuni. Statul vrea să mă pensioneze la 70 de ani şi ştiu că nici un patron nu mă va accepta după 45 de ani. Pentru că nu am încredere în Guvern şi orizontul României nu arată roz.

Pentru că licitaţia de la metrou din februarie s-a ţinut în martie, şi, deşi în 30 de zile trebuia terminată etapa a doua, nici un om de presă nu a întrebat ce s-a întâmplat. Pentru că tot ceea ce au construit părinţii mei a fost pus la pământ. Pentru că instituţiile de cercetare au fost cumpărate cu un milion, şi clădirile au fost vândute cu cinci, fără să se investească un ban în viitor. Pentru că ştiu cât fură guvernanţii, şi, pentru a-mi hrăni familia, am fost complice, fie şi numai prin tăcere.

Pentru că nu vreau să am copiii conduşi de Elena Băsescu. Pentru că în 20 de ani nu s-a construit nimic şi nici nu există speranţa să se construiască ceva. Pentru că în România nu auzim decât ceea ce se va face, fără să se facă nimic. Pentru că omul este valoarea supremă. Pentru că a fi român este un act individual şi nu unul social. Pentru că afară, deşi eşti un venetic, la sfârşitul zilei poţi sta liniştit. Pentru că în condiţii de criză emisiunile nu sunt făcute de acelaşi secretar UTC numit Tatulici, pentru că nu există altă opţiune. Pentru că, după 20 de ani de furăciuni, singurii vinovaţi sunt bugetarii, care au salarii nesimţite. Pentru că nu mai pot. Pentru că orice luptă pentru schimbare este lipsită de sens. Pentru că toţi cei care au staţionat în teritoriul dintre Nistru şi Tisa au emigrat mai devreme sau mai târziu. Pentru că...

×
Subiecte în articol: ne-am nĂscut În locul potrivit?