x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Dificilă alegere!!!

19 Oct 2010   •   00:00
Hardut Sorin Adrian
● Cititor

România este o ţară a extremelor absolute, din toate punctele de vedere! Este una dintre ţările cu cele mai frumoase peisaje din Europa, şi poate chiar din lume, este o ţară cu o istorie zbuciumată şi demnă, pentru a cărei existenţă şi propăşire şi-au dat viaţa asemenea unor sfinţi şi martiri nenumăraţi strămoşi. Este un tărâm udat de sângele şi lacrimile unor întregi generaţii de oameni valoroşi, buni, patrioţi, nedreptăţiţi şi asupriţi de soartă şi destin.

Poporul român este, sau a fost până nu demult, un popor viteaz, demn, un popor de oameni sensibili, sufletişti, modeşti, primitori şi în­de­lung-răbdători. Tradiţiile şi obiceiu­rile populare ale acestui popor sunt printre cele mai frumoase şi emo­ţio­nante din lume. Însă, din păcate, du­pă anii 1945-1950, România a intrat într-o perioadă neagră, de autodistrugere permanentă, atât în planul economico-social, cât şi cel spiritua­l-mental. Cei 40 de ani de regim tota­litarist-comunist au mutilat grav alcătuirea intrinsecă, profundă, genetică a acestui popor deosebit, alterându-i sufletul, aspiraţiile, credinţa în Dumnezeu, bunătatea sufletească. Au urmat 20 de ani de sălbăticie şi abrutizare, 20 de ani în care principiile şi valorile adevărate, care mai rămăseseră undeva, în adâncul sufletelor bătrânilor care au trăit şi-n perioada antebelică - şi pe care aceştia le-au cultivat copiilor şi nepoţilor - au început să dispară încetul cu încetul, până la eliminarea lor completă. Astăzi, în România, ţara piţipoancelor maneliste promovate ca modele de mass-media şi televiziuni, în jungla pseudocapitalistă guvernată de lorzii clientelei politice şi prea puternicii interlopi care fac legea în toate domeniile existenţei sociale - tronează puterea non-va­lorii, a tupeului, a prostului-gust, a minciunii sfruntate şi neobrăzate, a furtului şi devalizării ţării în mod sistematic, organizat, sub umbrela protectoare a unui stat mafiot.

×
Subiecte în articol: ne-am nĂscut În locul potrivit?