Generaţii de sacrificiu

● Dumperiş Dumitru
● cititor

Chiar aşa... Până când aceste generaţii de sacrificiu? Până când noi, români fără Românie, oameni fără ţară consideraţi prin străinătate, suntem nevoiţi să plecăm de acasă? De ce pentru a ne creşte copiii şi a supravieţui trebuie să îndurăm birocraţia lentă, nepotismul funcţional, birurile din ce în ce mai grele puse pe capul muritorilor de rând? Dacă aveţi un răspuns... scrieţi, vă rog... dacă nu... la fel. Generaţie de sacrificiu voi fi şi vor mai fi, exceptând hoţii, înşelătorii la drumul mare... politicienii corupţi şi graşi în cont şi nu numai... doamne fardate şi cu liceul terminat acum ‘nzeci de ani pe post de funcţionare... dar nu face nimic. E ţara lui Papură-Vodă? Neeeeeeeeee.... E puţin spus, e ţara unde omul de rând se chinuieşte să trăiască, se chinuieşte să-şi educe copiii, se chinuieşte să muncească... se chinuieşte să zâmbească... Ţara chinurilor eterne!