● cititor
Aş pleca din România, pentru că aici, oricât munceşti, ei vor să faci mai mult. Ai salariu mic? Profită să munceşti dublu ca să poţi avea locul de muncă. Fiţi siguri că cei care trag şi transpiră ca noi, ca mine, la 19 ani, să îmi permit o şcoală, în străinătate este plătit bine. Aici nu am nici măcar sporuri, mi se taie şi alea, bonurile se impozitează. Aş rămâne pentru rude şi familie. Atât mă ţine în ţara asta, şi lipsa banilor, că n-am unde să plec şi nu am nici cu ce bani să plec. E greu, dacă noi nu ne unim, oamenii de rând, să facem ceva cu "meşterii" ăştia, ajungem o ţară vândută. Nu mai e mult şi ori ne împuşcă cei la care suntem datori, ori îi lăsăm noi să ne ucidă încet şi sigur. Ce familie? Ce casă? Ce viitor să îţi faci tu aici? Dacă n-are tăticu' o maşină şi mama o casă să-ţi lase, e vai şi amar de un tânăr să îşi înceapă viaţa. Munceşte 50 de ani pentru o rată la bancă... Frumos am ajuns! 75% din populaţia României e de manelişti şi oameni inculţi. Nu ar citi o carte, un cotidian. Doar etichete de preţ de la alcool. Suntem o ţară prea puţin dezvoltată, de ce să ne facă ei drumuri dacă noi nu suntem în stare să le respectăm? Când ne vom civiliza şi ne vom respecta, atunci să mai cerem noi condiţii. Până atunci, e plin de boschetari sau vagabonzi care stau pe pielea părinţilor şi deranjează oamenii care se odihnesc, noaptea la 1:00, urlând ca nebunii, şi mai zicem că vrem locuri de muncă, vrem bani. Trebuie să te cizelezi, apoi să ceri. Nu îi dai tu la un om nebun pistolul plin cu gloanţe, că te împuşcă în cap. Aşa e şi cu noi, îmi cer scuze dacă am fost prea dur. Dar asta e realitatea, deşi locuiesc într-un oraş mic, din păcate, aşa se întâmplă. Ne lăsăm fraieriţi de toate basmele lor, stăm şi tot înghiţim, lăsăm de pe azi pe mâine. Poate mâine nu mai e, şi ce faci când pierzi tot?
Citește pe Antena3.ro