O poveste despre Constituţie

Iulia Barbu
● Redactor Politic şi Eveniment
● 20 aprilie 1980
● Cugir


De ce aş pleca din România
Aş pleca din România pentru simplul motiv că nu îmi regăsesc drepturile ce mi-ar trebui garantate prin Constituţia ţării în care trăiesc. Sta­tul şi Guvernul ne iau zilnic dreptul la "Viaţa intimă, familială şi privată", drept prevăzut în Constituţie. Ce perspective ar avea copiii mei într-o fa­mi­lie care trăieşte drama zilei de mâine şi nesiguranţa viitorului pe termen lung? În România, singura şansă la un sistem de şcolarizare coerent este o instituţie privată de învăţă­mânt. Şi, din nou, ce şanse ar avea copilul meu să meargă la o astfel de instituţie dacă părinţii nu au o situaţie financiară stabilă? Cum aş putea să îmi învăţ copilul să trăiască corect într-o societate care este exact invers? Cum l-aş învăţa să viseze şi să fie feri-cit? În ţara mea nu îmi este garantat nici măcar "Accesul la cultură", prevăzut de asemenea în Constituţia ţării. Sistemul de valori promovat în România este cel al turmei îndobitocite şi al mentalităţiii de masă.

Muzeele, teatrele sunt pe cale de dispariţie, iar televiziunea a devenit un guru pentru cei care fac din superficialitate un mod de viaţă. "Dreptul la ocrotirea sănătăţii", trecut tot în Constituţie, se regăseşte doar pe hârtie. Într-o ţară în care analizele de sânge sunt un lux, în care anun­ţu­rile umanitare sunt singura şansă a co­piilor bolnavi, o ţară în care me­diul este pe ultimul loc, o ţară în care colectarea deşeurilor selective este încă, în secol XXI, o limbă străină, nu am dreptul prevăzut de Cons­ti­tuţie la ocrotirea sănătăţii. Nu am dreptul nici la un mediu sănătos, pentru că prea mulţi baroni locali au tăiat zeci de hectare de pădure. Pe aceiaşi baroni îi plătesc eu să mă reprezinte în Parlamentul României!

"Dreptul de vot" este doar în teorie, în practică, în România, el se cumpără cu un kilogram de brânză sau o sacoşă cu ulei şi făină! Mai apoi, "Nivelul de trai" este un non-sens într-o ţară în care, după 30 de ani de muncă, bătrânii fac cozi la sarmalele oferite gratuit de primării.
Aş pleca din România, pentru că a început să doară teribil faţa oamenilor trişti pe care îi văd zilnic la piaţă, în autobuze, printre vecinii de bloc.

De ce nu plec din România?
Pentru că încă nu sunt destul de conştientă de faptul că ţara mea nu mai are şanse reale de civilizaţie cel puţin 50 de ani de acum încolo! Pentru că nu am curajul să recunosc că nu mai pot şi că această ţară nu mă mai reprezintă, de altfel nu a făcut-o niciodată. Aş putea să plec, pentru că nu las nimic în urmă în afara câtorva amintiri şi sufletele triste ale românilor! Probabil că încă nu îmi dau seama că nu îi datorez ţării ăsteia nici visurile şi nici speranţele mele!